In locul lui madame Olenska, plecată pentru câteva luni de la academie, soseşte o profesoară nouă, Alicia Gimenez, iar lecţiile de dans capătă o cu totul altă savoare pentru Zoe. Astfel, viaţa ar fi minunată, dacă prietenul ei cel mai bun, Lucas, şi iubitul ei, Jonathan, nu s-ar întrece pentru acelaşi rol în noul spectacol al celebrei companii de dans Momix. Dar mai sunt şi problemele lui Aliai şi obisnuitele intrigi ale Lailei... Prinsă la mijloc, Zoe va trebui să-şi ajute prietenii să-şi rezolve problemele, dacă vrea să se poată bucura de compania lor.
O vară lungă, arzătoare, plină de surprize mărunte, o aşteaptă pe Zoe lasfârşitul unei stagiuni foarte încărcate.O plimbare veselă la vânătoare de solduri, şi începe vacanţa.Printrecărţi vechi şi cărţi noi, momente de lene şi de energie, dansuripopulare şi exerciţii la bară privind marea, prietena noastră îşi pune oîntrebare uriaşă: viaţa va fi la fel, fără […]
Odată plecată madame Olenska, Academia e cu sufletul la gură: esteaşteptat noul director. Şi când, în sfârşit, soseşte, e ca şi cum arlua-o cu toţii de la capăt: trebuie să se cunoască, să arate cât sunt debuni, în vederea unui spectacol complicat, de la cap la coadă înbalerini cu poante, pentru Zoe şi colegele ei. […]
Misterioase, singuratice şi gemene pe deasupra, Mia şi Nada Nemirovskysunt ultimele sosite la Academie.În plus şi foarte bune. Însă, intr-unfel ciudat, ca nişte păpuşi mecanice perfecte. Unii sunt bănuitori,alţii le evită, alţii le iau în râs, şi alţii ca Zoe, încearcă să lecunoască mai bine.Între timp, Florian descoperă cât de rău e să fii invidiat, […]
Câte noutăţi la Academie! Madame Olenska decide să le repartizeze unorfetiţe mai mici câte un tutore, ca să le ajute: şi lui Zoe îi revineimprevizibila, surprinzătoarea Roberta.Între timp, marele coregraf Cazotte caută lebede tinere pantru Lacullui. Cine va avea norocul să danseze pentru el? Şi pe coridoarele şcoliimişună o fiinţă misterioasă care ar putea fi […]
Zoe e îngrijorată. Se vorbeşte că madame Olenska e pe punctul de apărăsi postul de director. O veste murmurată, care face înconjurulcoridoarelor, se umflă, se măreşte tot mai mult. Şi Zoe nici măcar nureuşeşte să-şi închipuie cum ar putea fi Academia fără madame… Întretimp, gemenele rusoaice, Mia şi Nada, se iau la întrecere cu propriiletalente […]
Se apropie sfârşitul anului şcolar. În timp ce toţi elevii Academiei, cumic cu mare, sunt ocupaţi cu un proiect de balet foarte zoologic, cinevase pregăteşte pentru o cotitură decisivă în viaţă.O cotitură care îl va aduce departe, departe.E Zoe, concentrată asupra micilor uriaşelor ei probleme,nici măcar nuîşi dă seama… e oare posibil să fie atât […]
Departe, în sudul ţinutului Ingary, trăieşte Abdullah, un tânăr vânzătorde covoare. Cât e ziua de lungă, Abdullah îşi imaginează că este unprint puternic, bogat şi frumos, nicidecum un negustor amărât. Într-obună zi, un străin apare la taraba lui şi-i vinde un covor… magic.Covorul îl poartă pe Abdullah într-o grădină fermecată, unde tânărulîntâlneşte cea mai frumoasă […]
PĂRUL NU ÎI STĂ BINE DELOC AZI, DAR DELOC…Larry Boyd tocmai a găsit cel mai mişto lucru în gunoi.O sticlă veche de INSTA-BRONZ. “Frecaţi şi obţineţi un bronz întunecatîn câteva minute “- aşa scrie pe etichetă.Şi asta fac Larry şi prietenii săi. Dar nu se întâmplă nimic.Asta până când Larry observă părul. Un păr negru […]