Copiii familiei Pevensie tânjesc după zilele de glorie, când domneau ca regi şi regine în Narnia. Când aud strigătul sfâşietor scos de cornul magic al lui Susan, fraţii cred că visul de a se întoarce în acest ţinut este pe cale de a deveni realitate. Curând descoperă că lucrurile nu stau tocmai bine. Castelul Cair Paravel fusese distrus, iar copacii îşi pierduseră graiul. Din nou, copiii familiei Pevensie vor avea nevoie de ajutorul creaturilor din Narnia pentru a aduce pacea în mult iubita lor lume. Prin intermediul acestei cărţi ilustrate, poţi intra şi tu în ţinutul magic al Narniei! Caută în librării şi celelalte cărţi despre prinţul Caspian, călătoria lui Lucy. Aceasta e Narnia, lupta pentru tron. Carte de activităţi cu abţibilduri.
Lucy speră că Aslan poate să salveze Narnia, care este în pericol. Leuleste plecat însă de mult timp, şi nimeni nu ştie unde se află. Îl vagăsi oare Lucy, înainte să fie prea târziu?
Fraţii Pevensie se întorc în Narnia. Acum însă, totul în jur estealtfel. Narnia se află în pericol, iar soarta ţinutului mult iubit seaflă în mâinile lui Peter, Lucy, Susan şi Edmund!
Fraţii Pevensie nici nu s-au obişnuit bine cu viaţa de la Londra, că asosit deja timpul să-şi reia atribuţiile de regi şi regine ai Narniei.Curând, îşi dau seama că lucrurile nu stau tocmai bine; pe meleagurilemagice s-a dezlănţuit războiul. Întregul ţinut are nevoie de ei ca săreaducă pacea şi armonia între narnieni şi telmarinieni. Întâi […]
E prima zi de şcoală. Harry şi prietenii săi, dinozaurii, sunt foartenerăbdători, poate şi puţin emoţionaţi. Dar când aceştia nu-l pot însoţiîn sala de clasă, Harry nu prea e sigur dacă o să-i placă la şcoală.Printre colegii lui se află şi un băieţel foarte nefericit. Oare arputea dinozaurii să le sară în ajutor celor doi […]
Stuart Little s-a întors pentru o nouă aventură plină de haz! Acum, celmai mic membru al familiei Little învaţă să piloteze un avion, joacăfotbal şi luptă împotriva răului şi a lăcomiei, încercând s-o înveţe pemicuţa pasăre Margalo ce înseamnă prietenia şi curajul. Şi, ca deobicei, în final, învingătorul va fi şoricelul cu inimă mare!
Domnul Bliss, cunoscut pentru palariile lui tuguiate si pentru iepurasulpe care il tine in gradina, ia hotarârea nastrusnica de a-si cumpara omasina. Dar primul drum pe care il face, ca sa isi viziteze nisteprieteni, se transforma rapid intr-un sir de nenorociri. Unele ar puteafi puse pe seama stilului de sofat al domnului Bliss, insa nici […]
Repovestiri extrem de reuşite şi cu ilustraţii spectaculoase ale unorrenumite poveşti pentru copiii, care îi vor încânta şi pe părinţi cusiguranţă. Eroii din Cenuşăreasa, Albă-ca-Zăpada, Scufiţa-Roşie,Pinocchio, Vrăjitorul din Oz, Alice în ţara Minunilor prind viaţă submâna talentată a ilustratoarei Francesca Rossi, care a absolvit ScuolaInternazionale di Comics (Scoala Internaţională de Benzi Desenate) dinFlorenţa.Ea a lucrat […]
Intraţi în lumea spiriduşilor zăpezii – o lume a pădurilor întunecate debrad, a apusurilor purpurii şi a lacurilor îngheţate. Veţi îndrăgiaceste personaje fermecate, care au pornit la drum să-i ducă o scrisoarelui Moş Crăciun tocmai în Laponia. Minunate ilustraţii 3D realizate deAshe Ericksson dau viaţă eroilor acestei cărţi. Însoţeşte-i în călătorialor pentru a descoperi, odată […]
Toţi ştim că leul nu mănâncă lăptuci; dar cine mănâncă? Ridică primaclapeţică să descoperi răspunsul şi pe a doua ca să găseşti o surpriză!Această carte veselă are o mulţime de întrebări distractive şi e tocmaibună pentru joacă. Cu ilustraţii hazlii şi viu colorate şi cu textepline de viaţă, cărticica este ideală pentru cei foarte mici.
Pachetul contine urmatoarele titluriIncredibilul jurnal secret al purcelusuluiSuper uimitoarele aventuri ale purcelusuluiHugo pur si simplu genialPlanul genial al lui HugoHugo da-ti in petic