dumneavoastră, învăţându-l cum să salute, cum să mulţumească şi cum să
se poarte civilizat cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Conţine versiunea pentru copii a poveştii şi îi învaţă pe cei mici sănumere şi să scrie cifrele de la 1 la 5.
Cel mic capătă primele noţiuni de geografie: ce sunt munţii, cum este undeşert, de câte tipuri sunt vulcanii şi cum sunt stelele.
Un mod amuzant de a învăţa şi a se distra pentru copilul dumneavoastră.Desene ingenioase, cuvinte încrucişate, jocuri de memorie şi multe altesurprize îl aşteaptă pe cel mic atunci când va deschide şi va citi acestcaiet.
Micuţul dumneavoastră învaţă culorile într-un mod amuzant, bucurându-sede povestea şi desenele imaginate de Antoine de Saint-Exupery.
Copilul dumneavoastră merge în drumeţie cu Micul Prinţ pe planeteîndepărtate şi face cunoştinţă cu personaje de poveste.
Copilul dumneavoastră descoperă momentele zilei, precum şi activităţilezilnice al Micului Prinţ, pe care şi el poate să le imite.
Volumul este, așa cum îl numește și autoarea, un caiet multifunctional,distractiv și original, care cuprinde activități menite să consolidezecunoștințele copilului.Pentru a-i amuza pe copii și a le trezi interesul, caietul conține,pentru fiecare dintre cele 22 de teme, câte o poezie, care este șisubiectul activităților de lectură, logică și aritmetică, desen șidescoperirea lumii înconjurătoare. Aceste 22 […]
Îmbrac-o pe Pinkabella ca pe o balerină frumoasă şi delicată. Alegeţinute variate pentru ea şi cea mai bună prietenă a ei, Violet, pe caresă le poarte la petreceri, picnicuri, cumpărături şi cu alte ocazii. Aila dispoziţie peste 100 de abţibilduri cu îmbrăcăminte pe care să lecombini şi să le potriveşti!
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce este pâinea plină de găuri, cum aratăADN-ul sau dacă îţi poţi face propriul curcubeu, atunci această carteeste pentru tine. Cuprinde o mulţime de experimente uşoare, darpalpitante, astfel încât să poţi descoperi ceva nou în fiecare zi.