La sfârşitul secolului al XVI-lea, în 1597, Inchizitorul General al Liguriei, Angelo DeGrasso, este primit în audienţă de Papa Clement al VIII-lea la Vatican pentru a i se încredinţa o misiune de care depinde soarta creştinismului. Din surse tainice, s-a descoperit existenţa ultimei copii a unei cărţi malefice, considerată până atunci dispărută pentru totdeauna. Necronomiconul sau Cartea Morţilor poate semăna distrugerea, nebunia şi haosul acolo unde până atunci domniseră ordinea şi dreapta credinţă: Împărăţia Satanei în locul Împărăţiei lui Dumnezeu. Punându-şi protagonistul pe urmele Necronomiconului, Patricio Sturlese construieşte o intrigă trepidantă, punctată cu o expediţie pe mare în Lumea Nouă, cu secte şi conspiraţii, dezlegate la nevoie cu ajutorul instrumentelor de tortură, demne de un Inchizitor General care nu se dă în lături de la nimic pentru aflarea adevărului.
CORESPONDENTUL DE PRESA BOB NEWMAN PRIMESTE O INFORMATIE ANONIMA DESPRE UN PACHET MISTERIOS – ACEASTA VA FI O NOUA VERIGA IN LANTUL UNOR INCIDENTE SINISTRE CARE AU UN SINGUR LUCRU IN COMUN: O CLINICA DIN BERNA SI TERMINAL. DE CE ESTE TERMINAL? DE CE SINT AGENTII SECRETI BRITANICI ATIT DE DISPERATI SA AFLE ADEVARUL? SI […]
Judecătorul Atlee, faimos în Mississippi, a fost vreme de 40 de ani unuldintre stâlpii societăţii locale. Acum s-a retras în vechea sa casă dinClanton. Hotărât să rezolve situaţia bunurilor sale pământeşti înaintede a muri, bătrânul tată le trimite, într-o bună zi, celor doi fii aisăi o
Oameni de stat importanţi sunt ucişi la Washington, Londra, Paris şiBerlin de un necunoscut. Urmărind secretul legat de enigmaticul EliteClub, Tweed şi echipa lui pleacă la Hamburg, să contacteze un informatorcare însă… este ucis cu puţin timp înainte de întâlnire. O urmărirefebrilă îi poartă pe eroii noştri până în străvechiul Flanserburg, de pecoasta daneza, în […]
3 surori. 3 poveşti. Şi un secret, întunecat ca un mormânt.Două surori – Fiona şi Róisín Walsh – şi mătuşa lor, Moira Hegarty suntgăsite moarte în casa lor din apropierea oraşului Dublin după ce au fostţinute prizoniere luni de-a rândul de către aceasta împreună cu o atreia persoană al cărei cadavru nu e de găsit. […]
“Atac la rege” de Michael Dobbs fiind o dramă politică, la prima vederecrezi că este plictisitoare și plină de termeni pe care nu-i înțelegi!În niciun caz! Este un roman deosebit, cu fragmente din viața unorpersonaje care nu numai că participă la scrierea unei perioade dinistoria Regatului Unit dar care, înainte de a fi conducători,politicieni, parlamentari, […]
Medicii Laurie Montgomery şi Jack Stapleton, angajaţi ai Institutului deMedicină Legală din New York, se confruntă cu o inexplicabilă serie demorţi neaşteptate petrecute în două importante unităţi spitaliceşti aleoraşului. Cei doi medici legişti îşi asumă rolul de detectiv, încercândsă lămurească acest mister, în condiţiile în care nimeni nu vrea sărecunoască faptul că aceste decese ar […]
VODCA, SEX, RELIGIE – UN AMESTEC EXPLOZIV IN EXISTENTA FRATELUI KRISTOS, UN ADEVARAT RASPUTIN AMERICAN CARE VINDECA DE HEMOFILIE COPILUL FAMILIEI PREZIDENTIALE. CARISMATICUL FRATE KRISTOS CERE TUTUROR IUBIRE SI CREDINTA. INTRIND IN INALTA SOCIETATE AMERICANA, EL VA STIRNI PASIUNI SI ORGOLII, REUSIND SA MANIPULEZE SI SA INFLUENTEZE DECIZII POLITICE. IMPOSTOR SAU TRIMIS AL LUI DUMNEZEU […]