Într-un mic sat de pescari irlandezi trăieşte un bărbat care ascunde un secret important. Nu, mai bine zis, el este un secret important.
Îi promiseseră puteri supraomeneşti. Însă a devenit un invalid. Sperase să devină un erou. Însă trebuie să se ascundă de toată lumea. Căci Duane Fitzgerald este rezultatul unui experiment militar secret, al unei încercări eşuate în mod tragic. Pentru sacrificiul său şi-a câştigat dreptul de a locui tot restul vieţii sale acolo unde dorea. În schimb, era obligat să păstreze tăcerea.
Dar există cineva care îi cunoaşte secretul şi se află pe urmele sale.
Detectiva Lindsay Boxer nu apucă să se bucure de mult aşteptata einuntă, fiind chemată să investigheze dispariţia unei adolescente şi acopilului pe care aceasta abia l-a adus pe lume. Lindsay descoperă nunumai că infractorul nu a lăsat nicio urmă, dar şi că tânăra are şi eacâteva secrete. În vremea aceasta, procurorul Yuki Castellano trebuie săse […]
În 1970, The Ford County Times, unul dintre ziarele mai colorate dinMississippi, a dat faliment. Spre surprinderea şi consternarea multora,ziarul a fost preluat de Willie Traynor, un tânăr în vârstă de douăzecişi trei de ani care a abandonat colegiul. Viitorul ziarului părea extremde cenuşiu, până în ziua în care o tânără mamă a fost violată […]
Când un ucigaş în serie începe să omoare cupluri proaspăt căsătorite,patru dintre cele mai bune profesioniste din San Francisco îşi reunesceforturile pentru soluţionarea cazurilor. Lindsay, inspectorcriminalist, Claire, medic legist, Jill, procuror-adjunct, şi Cindy,reporter de investigaţie, formează o alianţă neobişnuită, adunândinformaţii şi ocolind birocraţia sistemului juridic american,angajându-se într-o cursă contra cronometru împotriva unui criminalnemilos, care lasă […]
Într-o dimineaţă, un bătrân avar este găsit mort în bucătărie din cauzaunor emisii de gaz, iar cazul este clasat ca moarte accidentală. Doi animai târziu, Carmen, fosta secretară a judecătoarei Mariana de Marco,insistă pe lângă aceasta să redeschidă cazul. Cu toate acestea, după oexaminare detaliată a dosarului, judecătoarea nu găseşte nici o fisurăcare să justifice […]
Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despreun vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce seștie despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispareîn deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului.Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican șijihadiștii din […]
Jet este primul volum al seriei cu acelaşi nume, în care Russell Blakerelatează aventurile lui Maya. Personajul are numele de cod Jet şi estecel mai dur agent al Mossadului.După un timp, îşi regizează propria moarte pentru a scăpa de viaţa eiinstituţională. Dar trecutul nu o iartă, şi nici duşmanii ei. Cândnoua ei viaţă pe o […]
La o petrecere, cuplul cel mai strălucitor din San Francisco este luatîn vizor de un criminal şi apoi ucis în propria locuinţă.În lipsa oricăror probe, pare crima perfectă. În timp ce detectivulLindsay Boxer investighează moartea celor două celebrităţi, unpredicator itinerant este executat cu brutalitate. Reportera CindyThomas cercetează acest caz neglijat de poliţie şi descoperă că […]
După o copilărie plină de dificultăţi, viaţa salvamarului Ned Kelleypare să o fi luat pe un drum fericit: este îndrăgostit de Tess, cea maifrumoasă femeie din lume, şi un milion de dolari pot să fie ai lui câtse poate de uşor. Banii reprezintă partea ce i se cuvine din furtul unoropere de artă, tot ce […]
O OPERATIUNE MILITARA AMERICANA DESFASURATA IN ITALIA IN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL ESUEAZA DIN MOTIVE NECUNOSCUTE SIUN NEVINOVAT ESTE ACUZAT DE TRADARE. MISTERUL SE DESTRAMA, PRINTR-UN CIUDAT JOC AL SORTII, DUPA TREIZECI DE ANI, CIND SE COMIT DOUACRIME, IAR DETECTIVUL SHARKY, POLITIST NONCONFORMIST, PRIMESTE SARCINA DE A REZOLVA ACEST CAZ, ALE CARUI COMPLICATE […]