Evenimente / Știri

Târgul de la Frankfurt – cel mai mare târg de carte din lume

În fiecare an, Frankfurt devine Oraşul Universal al Ideilor, cele mai mari edituri reunindu-se aici să-şi prezinte oferta. Acestea lansează şi prezintă de la romane, cărţi pentru copii, până la volume de istorie, diplomaţie, ştiinţă. Cei mai cunoscuţi scriitori vin să susţină conferinţe de presă, să acorde interviuri, să realizeze testimoniale. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vor deschide, în acest an, Târgul de Carte de la Frankfurt, au anunţat organizatorii evenimentului.

Iată cum arată Târgul în cifre:  7300 de expozanţi din peste 100 de ţări, peste 4000 de evenimente, 10.000 de jurnalişti şi peste 2.400 de bloggeri.  Editura RAO este prezentă, ca în fiecare an, cu cele mai importante apariţii editoriale ale anului.

Târgul este deschis publicului între 11 și 15 octombrie.

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

marți,
31 martie, 2020

#365decarti –„Black Beauty”, Anna Sewell

„Black Beauty este una dintre istoriile care marchează cu succes copilăria fiecărui cititor. Trecută în mai toate listele de must read, cartea dezvăluie destinul unui armăsar negru, de toată frumusețea. Naratoarea, Anna Sewell, care, apropo, a trecut în neființă la cinci luni după apariția romanului, devine o portavoce a animalului aproape totemic și ne oferă […]

Citește toate articolele