Seria Centrul de Comandă, creată de unul dintre cei mai cunoscuţi autori de thrillere politice, a ajuns la volumul şapte. Forţe ascunse din cadrul Departamentului de Stat urmăresc să provoace tensiuni între Iran şi fostul stat sovietic Azerbaidjan, cu scopul de a obţine puteri sporite şi profituri materiale uriaşe. În acelaşi timp, conspiratorii decid să crească miza acestui joc mortal prin îndepărtarea de la putere a preşedintelui Statelor Unite. Paul Hood şi membrii Centrului de C omandă trebuie să facă o cursă contra cronometru ca să împiedice izbucnirea unui război, să salveze onoarea preşedintelui şi să-i dea la iveală pe trădători...
“Atac la rege” de Michael Dobbs fiind o dramă politică, la prima vederecrezi că este plictisitoare și plină de termeni pe care nu-i înțelegi!În niciun caz! Este un roman deosebit, cu fragmente din viața unorpersonaje care nu numai că participă la scrierea unei perioade dinistoria Regatului Unit dar care, înainte de a fi conducători,politicieni, parlamentari, […]
„Act de Război este unul dintre cele mai bune thrillere ale lui BradThor, rivalizând cu tot ce s-a scris înainte.“ZenksMorningReport.com „În ultimul thriller al lui Brad Thor, Act de război, Scot Harvathprimeşte undă verde de la preşedinte pentru a stopa o operaţiuneteroristă împotriva Americii. Romanele lui Thor se bazează pe acţiunicare au loc la cel […]
OPERATIUNEA “FURTUNA IN DESERT” E PE CALE DE A INCEPE CIND SERVICIILE SECRETE AMERICANE AFLA CA SADDAM HUSSEIN ARE LA DISPOZITIE O ARMA UCIGATOARE CARE POATE NIMICI ARMATELE ALIATE. MAIORUL MIKE MARTIN ESTE PARASUTAT IN MUNTII IRAKULUI, CU TINTA BAGDAD. MISIUNEA:SA GASEASCA SI SA DISTRUGA QUBTH-UT-ALLAH – “PUMNUL LUI DUMNEZEU”.
Şacalul – un killer profesionist, cel mai bun în branşa lui. Un omnecunoscut pentru serviciile de informaţii din întreaga lume. Un asasina cărui misiune este atât de secretă încât nici măcar cei care l-auangajat nu-i cunosc adevărata identitate. Ţinta lui este unul dintre ceimai bine păziţi şefi de stat din lume – Charles de Gaulle. […]
DOAR DOI OAMENI DIN STATELE UNITE DETIN DATE VITALE DESPRE SISTEMUL DEFENSIV SOVIETIC SI DESPRE REACTIA MOSCOVEI IN CAZUL UNEI AGRESIUNI AMERICANE. UNUL ARE NUMELE DE COD “CARDINALUL”, ESTE AGENTUL INFILTRAT DE CIA PE CORIDOARELE SECRETE ALE PUTERII DE LA KREMLINSI RISCA SA FIE LICHIDAT DE KGB. CELALALT ESTE SINGURUL AMERICAN CARE POATE SA-L SALVEZE […]
Când preşedintele moare, întreaga povară a păstrării păcii mondialecade, la propriu, pe umerii lui Jack Ryan. Foarte repede, el ajunge săse confrunte cu o criză mondială cum nu s-a mai văzut: Statele Unite numai au nici Cabinet, nici Congres, iar inamicii dintotdeauna încep să segândească cum ar putea profita de această situaţie critică. China, Rusiaşi […]
In Bagdad sunt 40 de grade la umbra. Razboiul s-a terminat, dar haosulsi anarhia continua sa marcheze viata cotidiana a irakienilor.sub ochiiindiferenĺi ai ocupantilor se desfasoara unul dintre cele mai marifurturi de arta din toate timpurile.Un tanar jurnalist din Berlinporneste pe urmele talharilor…Andreas Albes este de profesiejurnalist. Corespondent al mai multor ziare germane, el a […]
David Balddaci este unul dintre cei mai îndrăgiţi autori americani aimomentului, cărţile sale fiind traduse în 30 de limbi şi publicate înpeste 80 de ţări. Putere absolută este, probabil, cel mai cunoscut romanal său, el obţinând prestigioase premii de popularitate în Statele Uniteşi Marea Britanie. Romanul a fost ecranizat de Castle Rock Entertainmentîn 1996, din […]
Gabriel Garcia Marquez abordează istoria actuală a Columbiei, relatândsechestrarea a zece jurnalişti din ordinul lui Pablo Escobar, şefulcartelului de la Medellin. Faptele au loc într-un climat de puternicetensiuni sociale, marcat de ascensiunea traficanţilor de droguri. Cumăiestria sa narativă inconfundabilă, Garcia Marquez transformă unreportaj într-un roman-cronică dinamic şi documentat, care reflectăcontradicţiile unei societăţi distruse de cel […]