De ce există case bântuite? Există fantome? Putem primi şi transmite mesaje telepatice? Este posibil să cunoaştem viitorul? Posedă oare vindecătorii o energie misterioasă? Toate aceste întrebări îşi află un răspuns complet şi bine documentat în "Puterile oculte ale minţii", care analizează în mod raţional şi sistematic aşa-numitele "facultăţi paranormale". Cartea inventariază o serie de cazuri surprinzătoare de manifestări ale acestor facultăţi inexplicabile, ajutându-ne să înţelegem mai bine mintea umană şi să ne apropiem de fenomenele care au fost considerate întotdeauna ca fiind străine de experienţa imediată, precum existenţa fantomelor, telepatia, clarviziunea sau bioenergia.
Enrique de Vicente este ziarist specializat în subiecte paraştiinţifice din 1968 şi vicepreşedinte al Societăţii Spaniole de Parapsihologie. Conduce revista internaţională "Ano Cero", pe care a fondat-o în 1990, şi a fost colaborator la 50 de publicaţii spaniole şi din alte ţări, ca şi la mai mult de 20 de programe de radio şi televiziune.
În această carte care l-a făcut celebru, antropologul-şaman CarlosCastaneda ne face cunoştinţă cu Don Juan, vrăjitorul Yaqui care îl vapurta pe el şi pe noi într-o călătorie fantastică într-o lume amisterelor şi a forţelor vechi de când lumea.
DUPA SASE ANI DE TACERE, CARLOS CASTANEDA – CEL PE CARE LOS ANGELES TIMES L-A NUMIT “UNUL DINTRE PARINTII MISCARII NEW AGE” – REVINE ACUM CU O CARTE ESENTIALA DESPRE EXPLORAREA LUMILOR LAUNTRICE PRIN PUTEREA VISULUI.
Viaţa fiecăruia este presărată cu momente memorabile, care îiinfluenţează curgerea viitoare. Aceste momente de cotitură trebuierememorate şi importanţa lor trebuie recunoscută înaintea călătorieifinale, aceasta fiind adevarata pregătire pentru trecerea samanului încelălalt tărâm, în latura activă a infinităţii. Este exact drumul pecare îl parcurge Carlos Castaneda, antropologul-şaman, în ultima luicarte.
Indianul Juan Matus, un adevărat brujo (vrăjitor), îl va accepta peCastaneda drept ucenic şi-l va călăuzi pe calea spinoasă a cunoaşterii.Acesta din urmă devine astfel fondatorul celui mai incitant şicontroversat curent de idei din lumea contemporană, aşa-numitul “NewAge”.
Pasele magice, pe care Castaneda le dezvăluie acum pentru prima oară, îlajută pe cel care le practică să-şi redirecţioneze energia şi săperceapă universurile aflate dincolo de cel material.“Suntem incredibil de norocoşi pentru că avem cărţile lui CarlosCastaneda …” New York Times
Este cea mai strălucitoare, provocatoare şi neobişnuită carte aautorului, în care acesta, continuindu-şi iniţierea, construieşte din,invăţăturile primite de la Don Juan, cât şi din propriile saleexperienţe, un portret copleşitor al “lumii vrăjitorului”, ameţitor prinimplicaţiile sale.
Pentru un vrăjitor realitatea sau lumea pe care o cunoaştem e doar odescriere. Iar Carlos Castaneda îşi continuă seria operelor saleiniţiatice, nonficţiune, cu această “călătorie” în lumea lui Don Juan,un adevărat “profesor de vrăjitorie”.
PUTEREA TACERII NE DEZVLUIE SEMNIFICATIA ADEVARATA A VRAJITORIEI SI A MAGIEI. SUB SOARELE ARZATOR DIN DESERTUL SONORA, VIZIUNILE LUI DON JUAN NE OFERA SECRETUL CREDINTEI SI AL AUTOREALIZARII, CACI INTELEPCIUNEA SI PUTEREA – NE SPUNE CASTANEDA – SE AFLA NUMAI IN NOI INSINE SI NUMAI DE NOI DEPINDE CUM LE FOLOSIM.
Cavalerii Templieri – un mister vechi de secole. De unde aparut acestiCavaleri ai lui Hristos invesmantati in alb – au fost doar o reflectarea gandirii crestine din secolul al XII-lea? Aceasta este intrebarea lacare isi propun sa raspunda autorii, iar descoperirile pe care le-aufacut vor avea ca rezultat o reevaluare dramatica a intregii perioade aPrimei […]
Faţă de istorici, dl. Alex Mihai Stoenescu are un mare avantaj: estescriitor (sau şi scriitor). Nicolae Iorga scria, în încheiere la prefaţaIstoriologiei umane, că ar fi dorit să aibă mai mult talent poeticpentru a fi mai aproape de adevăr, altfel spus harul literar sporeştecapacitatea cercetătorului istoric de a reconstitui şi de a înţelegefaptele trecutului. În […]
Un produs educativ şi distractiv prin excelenţă. Se adresează copiilorde grădiniţă şi şcolarilor mici pe care îi familiarizează cu numerele şicu operaţiile matematice de bază (adunare, scădere, înmulţire, împărţirecu cifre până la 12). Este un tip de învăţare interactivă, prin carecopilul “acţionează” direct asupra cifrelor, dezvoltându-şi deopotrivăcapacităţile asociative şi intuiţia.