O carte despre ce înseamnă să te naşti cu o inimă care este tragic de umană.
Generaţii întregi ale familiei Roux au învăţat lecţia asta cu greu. Că dragostea îţi ia minţile. Se părea chiar că dragostea nebunească era un drept din născare al familiei, ceea ce arunca o umbră întunecată asupra celor mai recente progenituri ale familiei: gemenii Ava şi Henry Lavender. Henry rămâne mut mare parte din copilărie, iar Ava - în celelalte feluri, o fată absolut normală - se naşte cu aripi de pasăre. Într-o încercare disperată de a desluşi motivul pentru care se născuse aşa, şi simţind acut nevoia de a se integra în grupurile copiilor de vârsta ei, Ava studiază istoria familiei şi se aventurează în lume prea puţin sau deloc pregătită pentru tot ce avea să descopere.
China, secolul al şaptesprezecelea.Floare-de-Bujor are aproape şaisprezece ani şi, ca toate fetele devârsta ei, a fost deja promisă în căsătorie de către familie unui bărbatdespre care ea nu ştie nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său,un om foarte luminat pentru timpul său, îi oferă ca dar o reprezentaţiedupă o operă clasică din literatura […]
Julia și Cassie sunt prietene încă de la grădiniță. Ele și-au împărtășittotul, inclusivdorința de a scăpa de limitările sufocante ale liniștitului orașRoyston, Massachusetts,în care s-au născut. Dar, pe măsură ce se apropie de adolescență,drumurile lorajung să se despartă, iar Cassie se îndreaptă spre o călătorie care îiva pune viațaîn pericol și îi va distruge prietenia […]
Este toamnă în Provence. Primele zile reci sunt urmate de altele calde,care parcă vor să țină vara în loc. Finalul sezonului este marcat de unultim eveniment: Bebonkers, o trupă rock populară urmează să susțină unconcert în scop umanitar, cu ocazia celui de-al treilea mariaj alvocalistului și liderului, Nick Cruickshank. Pregătirile sunt în toi,totul decurge conform […]
Jessamy Harrison are opt ani. Sensibilă, stranie, cu o imaginaţiebogată, îşi petrece timpul scriind, citind sau ascunzându-se înungherele ocrotitoare ale casei. Cu un tată englez şi o mamă nigeriană,Jess nu poate să îşi alunge singurătatea, iar ceilalţi copii o ocolescdin cauza ţipetelor înspăimântătoare pe care le scoate uneori. Cândmerge în Nigeria în casa mamei sale, […]
După mai mulţi ani petrecuţi în sistemul de adopţie, Ginny Moon, ofetiţă autistă de 14 ani, a fost, în sfârşit, adoptată de o familieiubitoare. Dar umbrele trecutului încă o bântuie, iar Ginny pune lacale, în secret, un plan de evadare: să fugă în Canada cu mama einaturală, Gloria. În ce le din urmă, fetiţa îşi […]
ABSENTII de Augustin Buzura“Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca uncombatant de forţă. Primul sau roman, “Absenţii”, publicat în 1970,produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă exploziede libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altăexplozie îi răspunde – de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge lacititori. La nici […]
Max e prototipul perfect al programului “Lebensborn” iniţiat de HeinrichHimmler. Femei selecţionate de către nazişti, care aduc pe lumereprezentanţi puri ai rasei ariene, tineretul ideal, destinat săregenereze Germania după ce Europa va fi ocupată de Reich.
În 2004, Benjamin Mee părăseşte Londra, renunţând la luxosul săuapartament şi se mută în sudul Franţei, împreună cu soţia şi cei doicopii, la ţară, în două hambare unde nu au nici măcar electricitate.Scrie o rubrică la The Guardian şi Grand Design, fiind absolvent depsihologie şi mare iubitor de animale. În Franţa totul e idilic, el […]
Extraordinarul roman de debut al lui Sarah Stricker ”Cinci copeici” afost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul Mara Cassens,cel mai mare premiu pentru debut în limba germană. Discernământul şiprofunzimea care însoţesc stilul jurnalistic al autoarei, plin de umor,nu fac decât să potenţeze prezentarea unei spectaculoase drame defamilie. Anna, naratorul romanului, rememorează povestea propriei vieţiîn […]
Într-o seară tragică, familia Learner opreşte la o benzinărie de peReservation Road. Josh, fiul de 10 ani, coboară şi este izbit de omaşină. În aceeaşi seară, avocatul Dwight Arno şi fiul său, Sam, de 11ani, merg împreună la un meci de baseball. Sam locuieşte cu mama sa,care a divorţat de Dwight în urmă cu ceva […]