Liniştea Parmei, orăşelul din zona de nord a Italiei în care oamenii păşesc parcă în ritmul operelor lui Verdi, este tulburată de lupta pentru putere dintr-o instituţie cât se poate de respectabilă. Între Teatro Regio şi Muzeul Arturo Toscanini, oamenii discută miraţi despre cum o serie de intelectuali de prestigiu au ajuns să se înfrunte folosind strategii demne de conjuraţiile mafiote. Dacă despre minciunile, şantajele, ambuscadele, diversiunile şi jocurile murdare care abundă în cartea Ancăi Dragomirescu se poate spune că alcătuiesc jocurile de culise din universităţile noastre, nu este exclus ca publicul cititor să rămână încredinţat că Mafia s-a mutat în România
În acest volum de eseuri, Marian Nazat străbate cu luciditate locuri şivremuri familiare, presărate cu personaje şi cu evenimente din viaţapolitică, socială şi culturală a României de ieri şi de astăzi. Printrerândurile copleşite de privirea critică a scriitorului matur, îndreptatăcu predilecţie asupra instituţiilor statului şi asupra unui preşedinteales sub steagul portocaliu al democraţiei, se strecoară […]
În iulie 2004, Barack Obama a electrizat participanţii la convenţianaţională a Partidului Democrat cu un discurs care se adresaamericanilor din întregul spectru politic. Mai ales o expresie a rămasfixată în mintea ascultătorilor ca un memento că, în ciuda tuturorneînţelegerilor şi conflictelor din istoria ţării noastre am fostîntotdeauna călăuziţi de un optimism tenace în ceea ce […]
“Să aduni între copertele unui volum, de fapt într-o cutie de rezonanţă,strigătele pierdute în pustiu fixate în paginile îngălbenite de vreme şiprăfuite de trecerea timpului poate părea o zvâcnire a vanităţiiautorului. Intenţia mea a fost cu totul alta: am vrut să pun cap la cap,ca un jurnal de zi cu zi, înregistrările seismografului meu,electrocardiograma bătăilor […]
Autorul acestor eseuri despre iubire dă dovadă de consistență șicoerențăîn ceea cevrea să transmită și prin modul în care o face. Fie cătratează iubirea„clasică”, pe ceadintre prieteni, din familie, dragosteade țară sau de Dumnezeu,experiența proprie șifaptul că „s-a dat cu capulde pragul de sus” în fiecare dintre acesteaspecte ale viețiiseconcretizează în texte viguroase, poate uneori […]
Vieți înveșnicite este un volum dedicat scrierilor lui Ștefan Mitroi,despre care autoarea spune că sunt „captivante și tulburătoare, înacelași timp, aducându-l pe lector într-un tărâm de care nu se poatedesprinde decât cu greu, dar care, concomitent, îl neliniștește, pentrucă fie îi trezește întrebări de care el însuși a căutat să se elibereze,fieîl incită să se […]
După mai bine de 12 ani de cercetări asidue în spaţiul statuii vivante,ne-am câştigat dreptul unor concluzii, iar această carte exact astaeste, o încercare de sintetizare a lucrurilor descoperite de noi şi decreionare a viitorului acesteia, cel puţin aşa cum se vede dinperspectiva noastră. -Mihai Mălaimare
Despre Arheologia cunoaşterii se poate afirma că este o carte de tranziţie, o carte-salt, o carte-parcurs. O carte-sinucudere şi o carte-renaştere. O carte împlinire-eşec. Este cartea cea mai manifest-ludică a lui Foucault, cea mai explicit-nietzcheeană, care aruncă o lumină cu totul aparte asupra modului atât de complex, de plin de surprize de a practica cugetarea […]
Viaţa noastră cuprinde cam toate evenimentele, pulsiunile, necesităţileşi plăcerile animalului din noi. Chiar dacă noi am transformat ritualulvieţii în ceva foarte complicat, chiar dacă noi încercăm în mod greşitsă ascundem animalul din noi, nu să-l stăpânim, să-l înţelegem, să-lacceptăm… Între Eros şi Thanatos – Cine suntem noi? – Despre religii şi credinţeDreptul de a avea […]
Abi este pur și simplu devastată când Joseph, iubirea vieţii ei, punecapăt relaţiei lor motivând că sunt incompatibili. Când el îi lasă laușă o cutie cu lucrurile care îi aparţin, Abi descoperă printre acesteao listă de 10 dorinţe, pe care Joseph își propusese să le bifeze până la40 de ani. Ea decide să ducă la […]