Profesiune de credinţă individualistă, respingere a fiecărei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani şi de putere, elogiu al vieţii contemplative şi al peisajului unei Indii recreate cu măiestrie, Siddhartha este, în esenţă, un roman iniţiatic, devenit, de-a lungul timpului, text "sacru". Călătoria spre Soare-Răsare - o poveste despre redescoperirea naturii umane Şi refacerea drumului spiritual după efectele devastatoare ale celor două războaie mondiale, trăite de autor.
Una dintre cele mai importante creaţii existenţialiste ale lui Jean-PaulSartre, Zidul (1939), este o colecţie de cinci nuvele, reprezentativepentru scrierile sale ulterioare. Prima dintre ele, care dă şi titlulvolumului, descrie, pe fondul experienţelor crude şi, totodată, absurdeprin care a trecut Sartre ca voluntar în Războiul Civil din Spania,ultimele clipe de viaţă ale unor prizonieri condamnaţi […]
Plasat în peisajul spectaculos al Rivierei franceze în anii 1920,Blândețea nopții este povestea romantică și tragică a actriţei RosemaryHoyt și a cuplului din înalta societate Dick și Nicole Diver. Dick, untânăr psihiatru strălucit, este în aceeași măsură soţul și medicul luiNicole, a cărei avere îl abate din drumul său și a cărei putere creșteîn detrimentul […]
Doua lucrari valoroase si importante pentru cei care doresc sa aiba oimagine completa a lui Hesse ca autor, ambele publicate pentru primaoara in limba romana.
Educatia sentimentala este un roman de dragoste sub semnul paradoxului:nimeni nu iubeste pe nimeni, dar toti se pretind indragostiti; nimeni nuse enerveaza, dar nici nu se declara multumit.Desi considerat de critici imoral, la publicarea sa, in 1869, a fostaparat de prietenii autorului. “Suntem cu totii d aceeasi parere, e ocarte frumoasa, cu forta celor mai […]
O naraţiune dramatică reunind paisprezece articole consecutive scrise de Gabriel García Márquez pe vremea când lucra ca jurnalist. În 1955, el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe lângă moarte dintr-o neglijenţă a marinei columbiene. În 1970, García Márquez a adunat articolele într-o carte.
Romanul reprezintă cheia de boltă a întregului ciclu al Comediei umane,întrucât Balzac introduce aici procedeul personajelor „reparaissant” –al căror destin este urmărit de-a lungul mai multor romane (Rastignac,Vautrin, doamna de Restand etc.). Moş Goriot şi-a sacrificat toatăaverea strânsă de-a lungul vieţii pentru a-şi face fericite fiicele,Anastasie de Restand (căsătorită cu un aristocrat) şi Delphine deNucingen […]
Algeria. O şaretă cufundată în noapte transportă o femeie gata să aducăpe lume un copil. Patruzeci de ani mai târziu, Jacques, copilul devenitadult, face o călătorie în timp, prilejuită de vizita la mormântultatălui său, mort la douăzeci de ani în bătălia de pe Marna. Tesute înlumini şi umbre, amintirile legate de copilărie, de şcoală, de […]
Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda,misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitelerealismuluimagic. Poezia si maiestria stilului sau transforma aici scenamagicianului aventurier intr-un minunat iconostas baroc.
Roy Phelan, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Statele Unite aleAmericii, îşi trăieşte ultimele clipe înconjurat de moştenitorii care îiaşteaptă cu nerăbdare moartea. Într-o naraţiune în care aventurileremarcabile se împletesc cu răsturnările neaşteptate de situaţie,destinele lor vor fi însă inexorabil schimbate de un secret bizar pecare îl ascunde testamentul.
Pentru Jack Ryan Jr. şi colegii lui din organizaţia secretă cunoscutădrept Campusul, lupta împotriva inamicilor Americii nuse termină niciodată. Dar o nouă ameninţare apare de unde nu seaşteptau… Campusul a fost deconspirat, iar cine ştie de existenţaorganizaţiei ştie şi că poate fi distrusă.Între timp, preşedintele Jack Ryan s-a întors în Biroul Oval, iarcurajul şi înţelepciunea […]