Evenimente / Știri

Mesajul lui Grisham adresat cititorilor din lumea întreagă

Dragă cititorule,

Acum 30 de ani, când am scris Și vreme e ca să ucizi, nu mi-am închipuit că vor urma atâtea altele după acest roman. Nici acum nu știu, ca să fiu sincer.

Ziua răzbunării e romanul cu numărul 40 și, ca să sărbătorim această cifră rotundă, îi voi duce pe cititori acolo unde am început, în Ford County, Mississippi. Cu toate acestea, cartea este foarte diferită de celelalte, în primul rând pentru că acțiunea are loc înainte să mă nasc.

În urmă cu mulți ani, am auzit despre o crimă fără sens petrecută într-un orășel din apropiere. Un bărbat apreciat în comunitate își ucide un prieten, și el o personalitate a locului. Motivul acestei crime nu este nici astăzi cunoscut. Povestea aceasta m-a urmărit de atunci și pentru că nu aveam toate datele, am făcut ceea ce face orice scriitor. Am „furat-o” și am completat spațiile goale. Adevărul este că nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat. Ceea ce știu este că mi-a plăcut enorm să-mi închipui cum ar fi putut decurge lucrurile. Era o poveste prea bună ca să o ignor.

Sper că te vei bucura cititind-o. Între timp, eu pregătesc romanul cu numărul 41 (The Guardians, lansată pe 15 octombrie în Statele Unite).

  JOHN GRISHAM

O descriere a celui mai recent roman al lui găsiți pe: https://www.raobooks.com/product/ziua-razbunarii/.

Iar un fragment din carte este disponibil la: https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2018/11/FRAGMENT-Ziua-razbunarii.pdf.

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
4 noiembrie, 2019

În curând: Sociologia proastei guvernări în România interbelică, de BOGDAN BUCUR

După Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, lucrarea emblematică și bestsellerul anului aniversar 2018, Bogdan Bucur revine cu un volum despre România interbelică. După cum ne-a obișnuit, autorul ne propune o privire incisivă asupra guvernării în toate provinciile României Mari, după Primul Război Mondial. Demagogia, abuzurile statului, corupția clasei politice, proasta guvernare – deși […]

miercuri,
30 octombrie, 2019

SPIONI FĂRĂ ȚARĂ, premiu literar în Canada

Spioni fără țară a lui Matti Friedman a primit premiul literar al comunității evreiești din Canada, la capitolul istorie. Premiile au ca scop aprecierea celor mai bune cărți care au ca teme istoria și problemele evreilor. Premiile încurajează și promovează scriitorii canadieni, cultura evreilor și ne permit să înțelegem mai bine trecutul colectiv, prezentul împărtășit […]

miercuri,
2 octombrie, 2019

O carte dedicată victimelor fascismului dar și celor care luptă cu fascismul din alții sau din ei înșiși

Fascismul: un avertisment, MADELEINE ALBRIGHT  „Un fascist, afirmă Madeleine Albright în Fascismul: un avertisment, cea mai recentă carte a sa, este acela care susține că vorbește în numele unui întreg grup sau al unei întregi națiuni, dar care este complet indiferent la drepturile altora și este gata să se folosească de violență sau de orice […]

Citește toate articolele