Evenimente / Știri

Oricine ai fi, în orice ai crede, totul se va schimba – 12 zile până la lansarea cărţii Origini, Dan Brown

12 zile ne despart de la apariţia, în România, a ultimului thriller al lui Dan Brown. Este un eveniment mondial, pentru că autorul său este unul dintre cei mai citiţi scriitori din lume, iar Origini, publicată deja în America şi Europa, se situează în topul celor mai vândute cărţi.

Cititorii îl vor regăsi pe Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, care participă la conferinţa organizată de fostul său student, Edmond Kirsch, informatician şi futurolog. Acesta a invitat numeroşi jurnalişti, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai bisericii, pentru a transmite o descoperire care, spune el, va schimba tot ce ştiam până acum despre creaţie, creator, venirea noastră pe acest pământ. De unde venim ? Încotro ne îndreptăm? Acestea sunt marile întrebări la care, spune Hirsch,  va răspunde prezentând ultima lui descoperire.

Însă nimic nu merge cum trebuie la acest eveniment. Kirsch este asasinat de un adept al Bisericii Palmariene, o sectă ultraconservatoare, care are propriul său papă şi care i-a canonizat pe Hitler şi pe Franco. Astfel, Langdon porneşte în căutarea parolei pentru ca descoperirea lui Kirsch să nu dispară odată cu moartea acestuia. Cititorul va regăsi, în carte, toate ingredientele care au cucerit o lume întreagă: acţiune, simboluri, coduri uitate, o intrigă punctată de locuri şi opere de artă celebre, precum şi o provocare, o confruntare între ştiinţă şi religie, care l-a transformat, odată cu Codul lui da Vinci, într-unul dintre cei mai citiţi autori ai lumii. Ca în fiecare carte pe care a scris-o, Dan Brown nu se fereşte să propună teme îndrăzneţe, să avanseze întrebări fundamentale, să atace tabuuri şi să genereze dezbateri.

Până când vei găsi cartea în librărie, te invităm să citeşti şi să urmăreşti câteva materiale, în care autorul răspunde la întrebări legate de creaţie, Creator, ştiinţă şi umanitate în secolul XXI.

 

 

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

marți,
31 martie, 2020

#365decarti –„Black Beauty”, Anna Sewell

„Black Beauty este una dintre istoriile care marchează cu succes copilăria fiecărui cititor. Trecută în mai toate listele de must read, cartea dezvăluie destinul unui armăsar negru, de toată frumusețea. Naratoarea, Anna Sewell, care, apropo, a trecut în neființă la cinci luni după apariția romanului, devine o portavoce a animalului aproape totemic și ne oferă […]

luni,
30 martie, 2020

#365decarti –Nebunie în familie, William Saroyan

O vreme l-am confundat pe William Saroyan cu William Styron. Apoi am văzut The Banishment, filmul lui Andrei Zvyagintsev, ecranizarea uneia din cărţile lui şi mi-am zis că e timpul să fac ceva în acest sens. Aşa că am intrat în librărie, am luat una din cărţile lui de pe raft şi am citit primele […]

Citește toate articolele