Această serie de cronici este rezultatul călătoriei făcute de Gabriel
García Márquez în 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de
Fier, în ţările socialiste din Europa: Germania de Est, Polonia,
Cehoslovacia, Ucraina, URSS şi Ungaria, în calitate de corespondent al
ziarului El Espectador. Scriitorul este însoţit de un ziarist italian,
Franco, şi de o paginatoare din Fraţa, Jacqueline, în realitate
ziaristul Plinio Apuleyo Mendoza şi sora acestuia, Soledad. În calitate
de simpatizant al mişcării socialiste, scriitorul a dorit să vadă aceste
locuri pentru a putea constata cu propriii ochi cum se petrecea
reconstrucţia în aceste ţări după cel de-Al Doilea Război Mondial şi cum
se trăia într-un sistem comunist, idealizat de partizanii ideilor de
stânga. Autorul expune, critic, dar obiectiv, cele observate în cursul
acestui voiaj şi multe dintre concluziile sale se opun acestei
idealizări. Cartea se detaşează prin privirea obiectivă a unui scriitor
care caută justificări pentru a-şi explica mulţimea de absurdităţi,
nedreptăţi şi violenţe latente care intoxică viaţa unei societăţi
concepute, teoretic, pentru a corecta capitalismul, realitatea unui
sistem birocratic şi aseptic, care îi tratează pe cetăţeni prin
intermediul unei structuri politico-administrative extrem de dure, care
nu oferă soluţii. Relatarea schiţează portretul unor ţări care intră în
deceniile întunecate pe care le vor trăi sub privirea vigilentă a
Uniunii Sovietice, care lua în puterea sa jumătate din Europa. Într-o
amintire ulterioară acestei călătorii, Mendoza îi atribuie prietenului
său o premoniţie nefastă: „Maestre, am visat un lucru oribil. Am visat
că socialismul nu funcţionează“.