O platformă petrolieră de foraj pare să fi descoperit civilizaţia legendară a Atlantidei dincolo de mantaua geologică de pe fundul Mării Nordului, în miezul de foc al Pământului. Savanţii ajung însă la concluzia că este vorba despre un obiect aparţinând unei civilizaţii mai evoluate decât cea pământeană. La trei kilometri sub apele mării este amplasată o bază de foraj, iar savanţii, inginerii şi militarii încearcă să dezlege cel mai mare mister al omenirii îngropat nu doar sub straturi geologice, dar şi sub secole de mituri, speculaţii şi confuzie. Forajul este întrerupt de boli şi incidente stranii pe care nici doctorul Peter Crane, specializat în situaţii-limită, şi nici amiralul Spartan, şeful militarilor de la bază, nu reuşesc să le controleze.
"Inima furtunii" poartă marca inconfundabilă a romanelor Lincoln Child: ştiinţă pură şi aventură la cele mai ameţitoare cote. O lectură obligatorie pentru cei care au fost captivaţi de volumele scrise de Lincoln Child împreună cu Douglas Preston (Relicva, Relicvariul, Vitrina de curiozităţi, Dansul morţii sau Flăcările iadului, toate apărute la Editura RAO.)
Uciderea brutală a unei fetiţe şi a unei bătrâne de culoare esteconsiderată la început opera unui grup rasist, şi cele două omoruri nupar să aibă în comun decât sadismul cu care au fost comise. DetectivulLindsay Boxer simte că la mijloc e mai mult de atât şi cheamă din nou înajutor clubul fetelor de la Crime. […]
Alex Cross era o stea în ascensiune în poliţia din Washington, D.C. cândun necunoscut i-a împuşcat soţia, pe Maria, chiar în faţa lui. Arenunţat la răzbunare când şi-a dat seama că trebuie să se ocupe decopiii lui, care rămăseseră fără mamă. Peste ani, Alex face o schimbareîn viaţa lui. După ce pleacă din FBI, lucrează […]
Fantomele trecutului se întorc atunci când te aştepţi mai puţin. O crimărămasă neelucidată, un cadavru neidentificat, o inscripţie pe un perete:“Nimănui nu-i pasă”. După zece ani, Lindsay Boxer, locotenent depoliţie, se confruntă cu un caz asemănător. Evenimentele se precipită şiea se refugiază în casă surorii sale, în pitorescul orăşel Half MoonBay, căutându-şi liniştea şi încercând […]
Cu douăzeci de ani în urmă, şapte studenţi din familii înstărite audevenit prieteni la o şcoală privată, Potter’s Field. Însă ulterior auînceput să moară unul câte unul în cel mai violent mod imaginabil.Detectivul Max Wolfe a fost transferat de curând la Londra, în cadrulDiviziei Omucideri a secţiei de poliţie West End Central, strada SavileRow 27 […]
Liniştea locuitorilor şi a poliţiei din Minneapolis este spulberată cânddoi vârstnici sunt ucişi în aceeaşi noapte, aparent fără nici un motiv:nu reprezintă o povară pentru nimeni, nu se fac vinovaţi de nimic şitoată lumea îi iubeşte. Pe măsură ce numărul victimelor creşte,detectivii Leo Magozzi şi Gino Rolseth se străduiesc să găsească olegătură între aceste victime […]
În cel mai ingenios şi provocator thriller de până acum al aclamatuluiautor de bestselleruri Jeffery Deaver, un gangster cu scrupule devenitucigaş profesionist în slujba guvernului se zbate să îşi regăseascădirecţia morală în mijlocul intrigilor şi trădărilor dezlănţuite dinBerlinul anului 1936.Paul Schumann, un germano-american care în 1936 trăieşte la New York,este un ucigaş plătit, cunoscut la […]
Cum te poţi apăra de cel care cunoaşte totul?Lincoln Rhyme este acaparat de un caz transatlantic, când primeşte untelefon neplăcut: vărul său Arthur a fost arestat pentru o crimă cupremeditare. Toate probele spun că el este vinovatul. Iar atât de multeprobe nu pot fi false.Sau ar putea? Pe măsură ce Lincoln şi Amelia Sachs investighează, […]
UN ROMAN POLITIST CARE DEPASESTE DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE CONVENTIILE GENULUI! DINCOLO DE POVESTEA CU URMARITORI SI URAMRITI, FUGARI CU TOTII, SE DESFASOARA – ULUITOARE, AMETITOARE – LUMEA PLINA DE STRALUCIRE A CALIFORNIEI, CU PERSONAJE UNICE, CU FRUMUSETEA EXTRAORDINARA A DESERTULUI. SCRIIND ACEASTA CARTE, JOSEPH WAMBAUGH SI-A ETELAT INTREGUL ARSENAL AL TALENTELOR SALE DE […]
Detectivul și psihologul comportamentalFBI Alex Cross se află într-un impas. Un criminalîn serie face victime printre mamele tinere care seîntrețin din striptease, iar Cross asistă la execuțiacelui condamnat, cu ajutorul lui, pentru acesteomoruri. Dar apoi crimele continuă, iar un biletlăsat la locul uneia dintre acestea și semnat „M” îlvizează direct pe Cross. A fost un […]
POLITISTUL ESTE UN PERSONAJ FOARTE PREZENT IN LITERATURA AMERICANA. WAMBAUGH IL PROPUNE INSA IN ACEST ROMAN CHIAR CA SUBIECT PRINCIPAL. DINCOLO DE MISTIFICARI, DE APARENTELE DE MULTE ORI SPECTACULOASE, POLITISTUL ESTE INAINTE DE TOATE UN OM LA FEL DE PUTERNIC SAUDE SLAB CA CEILALTI. NUMAI CA ZILNIC SE VEDE PUS IN SITUATIA DE A FI […]