"Dacă Jurnalul meu va reuşi să influenţeze pe cineva, afirma Gombrowicz în 1969, nu o va face în maniera unui val care îneacă o stâncă, ci asemeni unei ape care penetrează, care se infiltrează..." Jurnalul lui Gombrowicz seduce prin toate temele sale, legate de unele dintre cele mai disputate probleme ale timpului său, aducând în lumină ironia, sarcasmul şi atitudinea agresivă a scriitorului, dar şi însingurarea sa. Câteva elemente se remarcă în mod deosebit în cazul Jurnalului: caracterul său de text literar conştient construit, cu puternice implicaţii ficţionale şi relativă estompare a factorului biografic; plăsmuirea realităţii şi modelarea propriei personalităţi şi a propriei biografii.
"Imaginea pe care o păstrez despre Gombrowicz este a unui personaj mândru şi pudic, în ciuda eforturilor sale de a seduce. Era un seducător. Solitar în ceea ce priveşte geniul său, avea o mare forţă interioară şi mici slăbiciuni, poate chiar o fragilitate pe care doar el şi-o ştia şi pe care o compensa prin ceea ce putea fi socotit aroganţă. Oricum, geniul său îi supăra pe cei siliţi să-l întâlnească." Maurice Nadeau, 1968
În cazul meu se poate recunoaşte foarte bine o concentrare asuprascrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic,scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a fiinţei mele, totul s-aprecipitat în această direcţie, lăsând fără preocupare toateaptidudinile ce vizau[…] Plăcerile sexului, plăcerea de a mânca şi abea, bucuria meditaţiei filozofice şi a muzicii. […]
Considerat drept capodopera sa incontestabilă, Jurnalul seduce printemele sale, toate aparţinând celor mai disputate probleme. Jurnaluleste istoria devenirii lui Gombrowicz, care se demască pentru a se făurisub ochii cititorilor săi. Jurnalul aduce lumină în ceeea ce priveşteatitudinea agresivă, ironia, sarcasmul pe care Gombrowicz l-a avut,însingurarea sa rămânând trăsătura psihologică principală.
Este posibilă fraternitatea între creatori? Întâlnirea dintre doiartişti, iar uneori prietenia, nu poate exista în afara operei care sedesăvârşeşte în ei.Această corespondenţă depune mărturie pentru o prietenie care hrăneştemeditaţia asupra acelor circumstanţe ce contează cu adevărat într-oviaţă, transfigurând-o uneori ca pe o şansă fulgurantă.“Peisajul, la fel ca prietenia, este râul nostru subteran.Peisaj fără ţinut”, scrie […]
Un veac de singurătate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel GarcíaMárquez pe orbita celebrității internaționale și i-a adus Premiul Nobel(1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de laMancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes –, cel mai frumos roman deexpresie spaniolă din toate timpurile, așa cum mărturisește și PabloNeruda, care îl numește […]
Revoluția din decembrie 1989 rămâne, încă, un eveniment cu numeroaseaspecte neelucidate, personaje controversate și elemente ce favorizeazădezvoltarea teoriilor conspiraționiste. Cartea „Scânteia vine de laMoscova” nu încearcă să interpreteze istoria, ci lasă personajele șipoveștile să se dezvăluie singure, așa cum au făcut-o în serialul deemisiuni realizate în urmă cu două decenii de către Vartan Arachelian.Redate în […]
În iunie 1934, André şi Clara Malraux călătoresc din nou. Nici un romanal lui Malraux nu se petrece în Franţa, în afară de câteva capitole dinultima sa carte, Les Noyers de l’Altenburg. De la obţinerea PremiuluiGoncourt pentru Condiţia umană, în 1933, şi în pofida unei experienţe înYemen în căutarea regatului reginei din Saba, la începutul […]
Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje dinEuropa, o ţintă pentru terorişti şi o eroină a timpurilor noastre.Crescută întro familie nomadă musulmană din Kenya, autoarea asupravieţuit războiului civil, mutilării genitale şi bătăilor crunte. Afost educată de către imami în Kenya şi Arabia Saudită că dacă nu îşiacoperea capul, tragedii cumplite se abăteau […]
Imagini răzleţe decupate din cele patru anotimpuri, scurgându-se durerosprin clepsidra timpului, nostalgii şi revoltă descatuşată ne cuprindrând pe rând ca-ntr-un joc de lumini şi umbre. Pentru o clipă, simţim căne contopim cu întreg universul. De data aceasta, luciditatea şispiritul critic al jurnalistului şi omului de televiziune sunt eclipsatede sensibilitatea scriitorului, iubitor de frumos şi de […]
“Cartea lui Florian Bichir este construită în jurul ideii de istorie.Istorie-mare, istorie-mică. Istoria ca ştiinţă, istoria ca poveste. Dar,indiferent ce alege, scrisoarea lui Florian Bichir te atrage, fie căeste vorba despre episoade ce se derulează în zorii istoriei moderne,fie că am fost martori sau chiar participanţi la proiectarea acestora.” MIHAI RETEGAN
Lucrarea generalului dr. ing. Gheorghe Savu are subtitlul „Rolulliderului în conducerea și dezvoltarea sistemului informațiilor militarestrategice“.Pe parcursul textului, autorul folosește permanent sintagma „ofițerul deinformații militare și de apărare“. Atât în limbajul profesional despecialitate, cât și în lucrările din Occident de popularizare a acestuidomeniu, termenul „informații“ este redat prin cuvântul intelligence,care se traduce corect prin „spionaj“. […]