Se estimează că, anual, între optzeci și nouăzeci de milioane de copii primesc un set LEGO și până la zece milioane de adulți își cumpără unul pentru ei. LEGO este însă mai mult decât un număr copleșitor de cărămizi din plastic ce pot fi asamblate în nenumărate moduri, este o viziune despre ceea ce înseamnă jocul pentru omenire. Folosind documente inedite provenite din arhiva companiei și interviuri în exclusivitate cu membrii familiei fondatoare, Jens Andersen reface istoria ascensiunii spectaculoase a LEGO plecând de la evenimentele care au precedat înființarea în 1932, la Billund, în Danemarca, și până în zilele noastre. Este drumul de la un modest atelier de tâmplărie la o fabrică de jucării, de la o afacere locală la una națională și, mai apoi, la una globală, cu toate succesele, dar și cu eșecurile și perioadele de stagnare, precum și cu modul în care, prin inovare și creativitate, au fost depășite.
Femeile sunt considerate sexul frumos. Poate că de aceea au şi tendinţade a se înconjura de tot ceea ce e mai frumos şi mai strălucitor. Cu câtrâvnim mai mult la frumuseţe, cu cât un obiect este mai strălucitor înochii noştri, cu atât strălucirea lui creşte. Cum ar veni, frumos lafrumos trage. Şi totuşi, Cheryl Jarvis […]
„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremeamea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudelemele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național,există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoasecare se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă,lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu levreau […]
Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiindpublicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-alDoilea Război Mondial.Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtoripentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, MareaUnire), dar şi o perioadă în […]
Autobiografie a uneia dintre cele mai strălucitoarestele din lumea filmului, volumul refaceportretul unei femei care a definit o epocă. În paginilevii ale singurei sale autobiografii oficiale, suntredate sentimentele cele mai intime ale autoarei,bucuriile și necazurile care o aduc mai aproapede oamenii obișnuiți. Nu mai este doar o imaginede pe coperta unei reviste sau de pe […]
Mai presus de loialitatea față de lideri este loialitatea față de adevărÎn Loialitate pusă la încercare, James Comey, fost director FBI,împărtășește unele experiențe cu care s-a confruntat pe parcursulcarierei sale de peste două decenii ca parte a guvernului StatelorUnite, explorând ce înseamnă leadershipul etic în practică și cum duceacesta la deciziile corecte. Călătoria lui Comey […]
Soarta m-a pus față cu oameni însemnați și din întâlnirea cu ei s-anăscut ideea acestei cărți. Un schimb de vorbe și emoții, dialoguripurtate dincolo de convenții rigide și plictisitoare. (…) Eu nu amfăcut decât să le strâng laolaltă, așa cum un grădinar adună într-unbuchet florile rămase pe câmp. Când să le dau un nume, m-am […]
O poveste despre suferințele unui băiat aflat într-un moment teribil,într-un loc teribil În tradiția romanelor Night, al lui Elie Wiesel, şi Survival inAuschwitz, al lui Primo Levi, romanul de memorii al supraviețuitoruluicanadian al Holocaustului, Max Eisen, bestseller mondial, ne dezvăluiecu claritate şi sinceritate hotărârea nestrămutată a autorului de asupravieţui unor situaţii imposibile şi de a […]
Misterioasă pentru apropiaţi, înverşunată să şteargă orice urmă atrecutului, a originilor ei, a familiei înseşi, Gabrielle Chanel a fostde-a lungul întregii existenţe o femeie în afara tiparelor, o persoanăîn afara normelor într-o societate conformistă, şi poate că nu trebuiesă căutăm altundeva secretul prodigioasei ei reuşite.Urmând itinerariul invers celui care o condusese spre Elle, Adrienne,roman căruia […]
De peste 40 de ani, Frederick Forsyth scrie romane minuțios cercetate.Însă cele mai interesate întâmplări l-au avut ca protagonist chiar peel. La 19 ani a devenit cel mai tânăr pilot al Forțelor AerieneBritanice, a scăpat cu viață de mânia unui traficant de arme în Hamburg,a fost martor al războiului civil din Nigeria și a fost […]
“Pe când mă aflam pe marginea prăpastiei financiare şi existenţiale,după ce s-a mai liniştit mahmureala, mi-am făcut o listă de priorităţi.Lista marilor dorinţe, zece la număr, cu lucrurile pe care îmi doream săle trăiesc şi să le degust cu adevărat în viaţă. Pe prima poziţie amtrecut: Vreau să fiu liber, să nu am niciodată şefi […]
Fiind student în anul doi, Mark Zuckerberg a creat un siteweb simplu pentru a servi ca rețea socială a campusului.Astăzi, Facebook este aproape de nerecunoscut, dacă neraportăm la originile sale modeste. În lumina recentelorcontroverse legate de conturile de știri false careinfluențează alegerile, de gestionarea datelor personaleale utilizatorilor și de alte acțiuni ale fondatorului său,care a […]
DOVEZI COPLESITOARE DESPRE CRIME DE RAZBOI SI CRIME IMPOTRIVA UMANITATIIÎn Siria, un om a reuşit să le strângă şi să le divulge. Numele lui decod? Cezar. Acest fost fotograf al poliţiei militare siriene şi-a riscatviaţa şi familia pentru a realiza, vreme de doi ani, 45 000 defotografii şi a strânge documente ale unor deţinuţi torturaţi […]
“Băieţii” este considerată de critică ultima operă majoră scrisă deMontherlant.O carte despre o legătură pasională dintre doi băieţi în vârstă de 16 şi14 ani dintr-o şcoală din Franţa anului 1912. Scrisă în 1969, povestease desfăşoară în Franţa, în 1912, şi reflectă societatea acelei epoci.Alban, în vârstă de 16 ani, se mută la o şcoală nouă. […]
Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda,misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitelerealismuluimagic. Poezia si maiestria stilului sau transforma aici scenamagicianului aventurier intr-un minunat iconostas baroc.
IALTA! Un nume care stârnește încă pasiuni în rânduloamenilor din întreaga lume și, mai mult ca sigur, în rândulcelor din Europa. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, la aceaîntâlnire memorabilă, desfășurată în ultimele luni de război?De-a lungul timpului, au apărut multe răspunsuri, mai multsau mai puțin corecte, la această întrebare, însă cartea de fațăoferă un […]
Două romane celebre conţine această carte, alături de o serie de micibijuterii narative, numite povestiri, toate ale unui autor care i-afermecat până şi pe sfincşii care acordă premiul Nobel…“Străinul” descrie o crimă şi goliciunea omului în faţa unei situaţiiabsurde.“Ciuma” – o parabolă perfectă, complexă, a solidarătăţii umane în faţanenorocirii.“Căderea” – un monolog absurd al unui […]