Fiecare volum din seria Romanii aduce în prim-plan o perioadă legendară, un moment cheie din istoria Romei. Nero, după cum spuseseră creştinii, era Antihristul, Fiara, Răul. Cine a fost, de fapt, acest tânăr împărat care se înfăţişa ca bufon, cântăreţ, poet, în faţa plebei? Cum a izbândit el, cel care a ordonat moartea mamei sale Agrippina, a fratelui său Britannicus, a soţiei sale şi a altor apropiaţi? A fost Antihristul care, după incendierea Romei, a pus masacrul în cârca creştinilor, arzându-i pe rug pentru a lumina una dintre sărbătorile imperiale? A fost omul care şi-a torturat şi ucis fără milă rivalii, iar apoi cânta şi recita, în vreme ce mulţimea îl aclama în amfiteatre?
Răzbunare – acesta este singurul cuvânt care sălăşluieşte în mintea şiîn inima lui Mary Read în vreme ce se îndreaptă spre Veneţia. Soţul eimult iubit a fost asasinat, în vreme ce fetiţa i-a fost răpită şi,probabil, ucisă. Dar ea nu este o femeie ca oricare alta, este femeiapirat, o luptătoare care nu se resemnează în […]
Europa, secolul al XV-lea. Meşterul Michael Melzer din Mainz descoperăsecretul fabricării unor oglinzi în care realitatea pare… altfel.Faima pe care o dobândeşte nu îl ajută, însă, şi la pungă, aşa încât sevede nevoit să îşi caute norocul pe alte meleaguri. Călătoria sa îl vapurta de la Constantinopol la Veneţia şi înapoi la Mainz, în căutareasuccesului, […]
NU LUPTA ÎN ARENĂ, CI VIAŢA ÎNSĂŞI REPREZINTĂ UN EXAMEN!Ne aflăm în anul 808 de la înfiinţarea Romei. La două mile nord-vest deoraşul Puteoli, între câmpuri mănoase şi vii bogate se află viladomnului Gladius Felix. Aici soseşte un tânăr barbar, ca sclav – şigladiator. Căci aici sunt pregătiţi luptătorii pentru arenele imperiuluipentru a aduce stăpânilor […]
O poveste tragică de dragoste în Parisul anului 1832 pe vremea holerei.În Parisul secolului al XIX-lea, holera ucide mii şi mii de oameni.Departe de această dramă, contesa Anne de Barbier-Chouant, o tânărăpianistă extrem de talentată, duce un trai privilegiat înconjurată dedragostea sufocantă a mamei. Împreună petrec multe ore împărtăşindu-şidragostea pentru muzică. Dar viaţa lor idilică […]
În secolul al III-lea d.Hr., Imperiul Roman trece prin vremuri cumplite:trebuie să lupte fără încetare împotriva invaziilor barbare, acomploturilor şi a intrigilor interne, precum şi împotriva primilorcreştini. În aceste vremuri negre se naşte o fetiţă, în acelaşi timp îndeşertul din Palmyra o minge de foc loveşte pământul, făcând săţâşnească apa. Lacul astfel născut va primi […]
1137, Poitiers Aliénor, tânăra ducesă de Aquitania, tremură denerăbdare. Este ziua în care la curte va sosi Ioanna de Grimwald, otânără de aceeaşi vârstă cu ea: 15 ani. Va avea o nouă domnişoară decompanie! Dar ceea ce Aliénor nu ştie este că frumoasa Ioanna este odescendentă a druizilor, a vrăjitorului Merlin şi a lui Vivianne, […]
O crimă odioasă, pasiuni ascunse şi dispariţia culturii celtice: unroman medieval despre dragoste şi ură, trădare şi credinţă.În anul 1179, intrigile de la curtea împăratului Barbarossa sunt în toi,iar Braunschweig este ucis un tânăr cavaler care pornise din cetateaRaupach cu un mesaj secret pentru episcopul Gero.Maria, fiica stăpânului de la Raupach, îl caută cu înverşunare […]
O iubire pentru care merită să lupţi. Un vis pentru care merită să mori.Un final pe care merită să îl aştepţi. Au trecut două luni de când Tellaa descoperit că băiatul de care s-a îndrăgostit nu există, de fapt. Eatrebuie să decidă dacă va avea încredere în Legend sau într-un fostduşman. De hotărârea ei depind […]
Inegalabil ca impact vizual, acest ghid unic ilustrează, descrie şiexplică incredibile încrengături de fiinţe care formează regnul animal.De la cele mai mari mamifere la cele mai mici nevertebrate, aceastăenciclopedie cataloghează fiecare familie importantă şi face profilul apeste 2 000 de specii de animale sălbatice. Fotografiile spectaculoase,hărţile şi simbolurile care înfăţişează distribuţii geografice şihabitate, informaţiile despre […]