CEA DE-A DOUA VIAŢĂ A LUI BREE TANNER este povestea lui Bree Tanner, un vampir nou-născut care apare pentru prima dată în romanul Eclipsa, şi a lumii întunecate în care trăieşte. Nuvela relatează marşul armatei vampirului nou-născut împotriva Bellei Swan şi a familiei Cullen, după întâlnirea lor memorabilă Bree Tanner abia dacă-şi aminteşte cum era viaţa ei înainte de dobândirea acestor simţuri puternice, reflexe supraomeneşti şi putere fizică copleşitoare. Viaţa de dinainte de setea neostoită de sânge... viaţa de dinainte de a deveni vampir. Bree ştie că traiul alături de tovarăşii ei nou-născuţi are unele certitudini şi reguli prea puţine: păzeşte-te, nu atrage atenţia asupra ta şi, mai presus de toate, să ajungi înapoi acasă înainte de răsărit, altminteri vei muri. Ceea ce nu ştie e că viaţa ei de nemuritoare e pe cale să se sfârşească.
Apoi Bree îşi găseşte un prieten neaşteptat în Diego, un nou-născut la fel de curios ca şi ea cu privire la creatoarea lor misterioasă, despre care ştiu doar că e o ea. Pe măsură ce descoperă că nou-născuţii sunt doar pioni într-un joc mult mai mare, Bree şi Diego trebuie să se hotărască în cine pot să se încreadă. Dar dacă tot ce ştii despre vampiri se bazează pe minciuni, cum poţi descoperi adevărul?
Într-o altă combinaţie irezistibilă de pericole, mister şi romance, Stephenie Meyer spune povestea devastatoare a unei armate de nou-născuţi, care se pregăteşte să îi atace pe Bella Swan şi familia Cullen, totul culminând într-un final de neuitat.
„Urzeala tronurilor pentru tinerii cititori!“ O saga captivantă plină de magie şi monştri, vrăjitori şi război, înîndepărtatul regat Toronia. Secretele de familie se împletesc cu magiaîntr-o poveste în care creaturile ciudate, bătăliile şi putereadetermină destinele tripleţilor Tarlan, Elodie şi Gulph. Separaţi lanaştere, cei trei cresc fără a şti nimic unul despre celălalt. Totuşi,există o profeţie […]
Când răsună chemarea celei de-a noua porţi, cine îi mai poate rezista?Un rău străvechi a fost trezit din somnul său profund din închisoarea sasubpământeană şi caută acum să se elibereze de emisferele de argintcare-l împiedică să-şi dezlănţuie puterea teribilă.Lirael, proaspătă moştenitoare a titlului de viitoare Abhorsen, ştie căsoarta lumii se află în mâinile ei. Având […]
Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familieiubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagădacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâneîn Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul seschimbă, iar decizia pe care brusc trebuie […]
Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familieiubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagădacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâneîn Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul seschimbă, iar decizia pe care brusc trebuie […]
O INIMĂ DE GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UNDESTIN MĂREŢ În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezeceani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bunădin breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a […]
Fiind singură pe lume, Sophie visează să devină o persoană specială, darnu şi-ar fi imaginat niciodată aşa ceva. Într-o excursie cu şcoala spreRusia, Sophie şi două prietene se trezesc într-un tren greşit. Suntajutate de frumoasa prinţesă Ana Volkonskaia, care le invită la palatulsău de iarnă şi le fascinează cu poveşti despre diamante pierdute şi untrecut […]
Sarah Parsons nu a fost niciodată la Casa de chihlimbar, uriaşa vilă dinMaryland aflată în proprietatea familiei ei de generaţii întregi. Nu s-aplimbat niciodată prin labirintul misterios şi nu a explorat cotloaneleascunse ale casei; nu a dansat în sala de bal şi nici nu a căutatdiamante ascunse în zidurile casei.Dar toate astea sunt pe cale […]
Lirael nu s-a considerat niciodată o adevărată fiică a Clayr. Părăsităde mamă şi neştiind cine-i e tatăl, Lirael nu se aseamănă cu nimeni dinnumeroasa ei familie ce locuieşte în Gheţarul Clayr. Nici măcar nu e înstare să prevadă viitorul, aşa cum pot face toţi cei din Clayr. Chiar şiaşa, în mâinile ei se află soarta […]
Regula nr. 3:Nu te holba la zâne invizibile. Aislinn a văzut dintotdeauna zâne.Fiinţe puternice şi periculoase, ei nu se arată lumii muritoare. Aislinnse teme de cruzimea lor – mai ales dacă ar descoperi că le poate vedeaşi îşi doreşte să fie la fel de neştiutoare de prezenţa şi existenţa lorca ceilalţi adolescenţi. Regula nr. 2:Nu […]