„- Ca să înțelegi asta, trebuie să ne întoarcem cu douăzeci de luni în urmă, spuse Dombey. Cam pe atunci, un om de știință chinez pe nume Li Chen a fugit în Statele Unite având asupra lui, pe o dischetă, datele privind cea mai importantă și mai periculoasă armă biologică creată în China în ultimul deceniu. Au numit virusul „Wuhan-400", pentru că fusese dezvoltat în centrul de cercetare de la periferia orașului Wuhan și era tulpina cu numărul 400 dintre cele viabile create artificial în laboratorul respectiv. Wuhan-400 este o armă perfectă. Afectează doar oamenii. Nicio altă ființă nu poate fi purtător. Și, asemenea sifilisului, nu supraviețuiește în afara organismului uman mai mult de un minut, ceea ce înseamnă că nu poate contamina suprafețe și obiecte, așa cum o fac antraxul sau alte microorganisme virulente similare. Iar atunci când gazda moare, virusul Wuhan-400 din corpul ei moare și el la scurtă vreme, imediat ce temperatura cadavrului scade sub 30 de grade Celsius. Vă dați seama de avantaje?"
În Ajunul Crăciunului, în 1988, Alfie Marsden, în vârstă deșapte ani, a dispărut în pădure, după ce tatăl său, Sorrel, fusesenevoit să oprească mașina din cauza unei defecțiuni și să cauteajutor. După ce s-a întors, Sorrel nu și-a mai găsit fiul. Nu au fostgăsite urme ale copilului și nici rămășițele sale. Alfie Marsden afost declarat […]
Brown este autorul fenomenului editorial internaţional, CODUL LUI DAVINCI, care îl are ca personajprincipal pe profesorul Robert Langdon, iar romanele sale sunt publicateîn 56 de limbi la nivelinternaţional, cu peste 250 de milioane de exemplare tipărite. Browneste, de asemenea, autorul anumeroase bestselleruri, inclusiv ORIGINI, INFERNO, SIMBOLUL PIERDUT,ÎNGERI ȘI DEMONI.
Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât larecondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta, până în clipaîn care fratele său vitreg, celebrul „avocat din limuzină“ MickeyHaller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul luiHaller, Da’Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, esteacuzat că a ucis cu bestialitate o femeie. Sarcina […]
Malcolm Bannister este un avocat obişnuit, dintr-un orăşel la fel deobişnuit. Viaţa lui se desfăşoară normal până la intervenţia brutală aguvernului federal. Târât fără voia lui într-un caz răsunător decorupţie, Malcolm îşi pierde familia şi libertatea. Hotărât să serăzbune pe sistemul fără scrupule care i-a distrus viaţa, el aşteaptă săse ivească momentul potrivit pentru a-şi […]
Bine ați revenit pe insula Camino, unde se poate întâmpla absolut orice– inclusiv o crimă în toiul unui uragan, ce se dovedește a fi crimaperfectă… În timp ce la librăria Books’s Bay se pregătește relansarea autoruluide bestselleruri Mercer Mann, uraganul Leo se în dreaptă abrupt spreinsula Camino. Furtuna este devastatoare: casele sunt nivelate,hotelurile și vitrinele […]
John Grisham se întoarce în Mississippi cu povestea captivantă a doi fiiai unor familii de imigranți care cresc ca prieteni, dar, în cele dinurmă, se trezesc de laturi opuse ale legii.Întorsăturile de situații caracteristice lui Grisham vă vor face săcitiți pe nerăsuflate până la ultima pagină.. În ultimii o sută de ani, orașul Biloxi a […]
William Diehl si-a uimit cititorii cu romane precum fiinta raului sauchipul raului, al caror personaj principal, avocatul Martin Vail, estechemat sa infrunte situatii si forte nebanuite, pe cat de complicate peatat de malefice. Iata insa ca, o data cu noul sau roman, Diehl patrundeintr-un teritoriu necartat, impingandu-si personajul si sistemul legalpe care acesta il reprezinta […]
Incredibila Enciclopedie Larousse este o nouă serie vizuală, dinamică şide referinţă pentru copii.Bogat şi ingenios ilustrate, cu numeroase surpize (clapete, plicuri,pagini duble pliate), aceste cărticele cuprind o informaţie uşor deînţeles pentru copii şi extrem de atractiv prezentate. Elementul demaxim interes este prezenţa unei coliţe de autocolante, care face acestevolume să fie cu adevărat interactive.Conţinutul grafic […]