1. Corpul uman: informaţii despre cum se naşte un copil, creşterea şi dezvoltarea corpului, cele cinci simţuri, rolul alimentaţiei şi micile probleme de sănătate. 2. Natura: Cum se succed anotimpurile? Ce forme de relief există în natură? Cum se derulează viaţa locuitorilor în funcţie de toate aceste aspecte? Iată doar o parte din întrebările la care copiii vor găsi răspuns. 3. Istoria: o incursiune în istorie pornind de la epoca dinozaurilor, trecând prin Preistorie, Antichitate şi Evul Mediu al cavalerilor, cu destinaţie finală lumea de astăzi. 4. Animalele: o călătorie fascinantă în lumea necuvântătoarelor fie că este vorba de animalele de companie, fie că sunt cele sălbatice, marine, din regiunile polare sau din pădurile tropicale. 5. Oraşele: descrierea unui oraş în cele mai mici amănunte, cu trimitere spre activităţile curente şi cele de petrecere a timpului liber. 6. Universul: copiii vor descoperi locul Pământului în Univers, importanţa planetelor, precum şi rolul Soarelui şi al Lunii. 7. Lumea: informaţii relevante despre cele şase continente, viaţa şi adaptarea locuitorilor la condiţiile de mediu, modalităţi de protejare a Planetei.
Enciclopedia răspunde întrebărilor celor mai mici cititori şi este însoţită de activităţi amuzante, legende pentru învăţarea unor cuvinte noi, pictograme tematice şi scurte introduceri.
Cine a locuit în Grecia înainte de greci? Câţi zei aveau grecii antici?Când a avut loc războiul troian? Când a fost aleasă cea dintâi regină afrumuseţii? Ce avantaje a avut Atena de pe urma ligii maritime? A fostdemocraţia ateniană o adevărată democraţie? Volumul vă răspunde la toateaceste întrebări şi la multe, multe altele, şi vă […]
Henry Hammer, proprietarul casei de licitaţie a oraşului, a avut un şocteribil cu o seară înainte de licitaţia unor tablouri celebre. Vesteaproastă este că unele dintre picturile scoase la vânzare sunt false, iarcele originale au fost furate de un geniu criminal. Henry are nevoie denişte ochi ageri ca să găsească falsurile şi să-l demaşte pe […]
Cine sunt fantomele, gladiatorii, sfinţii, piraţii şi corsarii, regii şireginele, aventurierii? După Prima mea carte de întrebări şi Prima meacarte de curiozităţi, Prima mea carte cu personaje răspunde la peste 200de întrebări puse de copii la vârsta la care vor să ştie şi să înţeleagătotul.
O enciclopedie ilustrată și bine documentată, care cuprinde răspunsurilela mai mult de 200 de curiozități pe care le au copiii în legătură cuștiința și invențiile. Vedetele acestui volum sunt OAMENII DE ȘTIINȚĂ ȘIINVENȚIILE LOR: Cine a inventat busola, când au fost inventatebretelele, cine a inventat primul alfabet, de ce putem să ne vedem înoglindă, de […]
În paginile acestei cărţi descoperim cerul, Soarele, Luna şi planetelegalaxiei noastre, vedem cum noi, oamenii, încercăm să cunoaştem şi săcucerim Universul.
“Până şi juriştii au început să, dezbată dacă noţiunea de suveranitateşi independenţă nu este de acum o noţiune istorică.”Gheorghe Gheorghiu-Dej Într-o comunitate istorică cu faţa către aspectele politice, cum este anoastră, prezentul volum de documente poate fi considerat o apariţieinsolită. Cine mai stă astazi să se ocupe de problemele economice atâtde plicticoase, mai ales cum […]