Vă propunem o colecţie de fişe tematice care îi vor ajuta pe copii să descopere lumea din jur. Gândite ca un joc de cărţi, cele două lucrări îi îndeamnă pe cei mici să se joace singuri sau cu alţi copii, învâţând, în acelaşi timp, lucruri noi. Sunt un campion – Ţările lumii conţine 150 de fişe cu întrebări şi răspunsuri la întrebări de cultură generală pe teme ca geografia, istoria lumii, monumente celebre, faună şi floră. Fişele cartonate conţin fotografii, întrebări şi răspunsuri prin care copiii îşi pot testa cunotinţele, precum şi un text cu explicaţii. Unde se află polii pe globul terestru?, Ce fenomen luminos poate fi observat uneori pe cerul nopţii la poli? Cum se numesc blocurile din piatră verticală care formează situl arheologic de la Stonehenge?, sunt câteva dintre întebările la care răspund fişele
Această carte este o modalitate minunată de petrecere a timpului liberpentru copii de peste trei ani, familiarizându-i cu lucrurile şisituaţiile întâlnite în viaţa de zi cu zi. Stând alături de copiluldumneavoastră, pentru ca acesta să raspundă la întrebările de pe fiecarepagină, veţi spori caracterul atractiv de învăţare prin joc al cărţii.În plus, abţibildurile pot fi […]
Cu ajutorul acestui caiet și al materialelor adaptate, copilul va fiinițiat în tainele matematicii. Astfel, micuțul va putea să-șistructureze gândireaprin intermediul activităților de sortare șipercepție vizuală a formelor, culorilor, dimensiunilor. Temele propusede caiet sunt: mânuirea, compararea, unirea formelor și a obiectelor,suprapunerea (cu Tangrame, Sudoku, forme, cartonașe de asociat…),exerciții care reprezintă un excelent suport de pregătire […]
Descoperiţi lumea fascinantă a dinozaurilor în “Atlasul cu abţibilduri!”De la înspăimântătorul tiranozaur, la ţeposul stegozaur şi dociluldiplodocus, lumea era plină de creaturi uimitoare. Copiii vor fi încântaţi să afle mai multe despre dinozauri şi locurileîn care au trăit, în timp ce lipesc abţibildurile pe harta de perete. Cuilustraţii minunate şi peste 250 de abţibilduri, această […]
Copilul tău îşi petrece adeseori timpul schiţând tot felul de maşinuţe,animale şi personaje mai mult sau mai puţin reuşite? Eşti profesor şi ainevoie de surse noi de inspiraţie pentru a-i face pe elevi să descopereplăcerea desenului?Eşti chiar tu un mic artist în devenire şi nu ştii încă să-ţi canalizezitalentul pentru desen?Acum ai la dispoziţie manualul […]
Cel mai iubit personaj din lumea întreagă îi invită pe copii în cele maiinteresante aventuri.Micul prinţ, prietenul copiilor şcolari şi preşcolari, vă invită într-ominunată călătorie prin cele patru anotimpuri, pentru a învăţa limbileengleză şi franceză. Fiecare volum al colecţiilor originale English withThe Little Prince şi Français avec le Petit Prince conţine cântece,poezii, conversaţie, activităţi şi […]
Peste 50 de proiecte fantasticeE timpul să devii creativ!Această carte este plină de proiecte de bricolaj pline de imaginație,originale și distractive, pe care le poți face din obiecte uzuale pecare le ai deja prin casă.Transformă-ți camera cu decorații haioase, făcute de tine!Creează-ți propriile haine și accesorii!Cum ar fi păpuși, plăsuțe și obiecte din hârtie!
Adăugând culoare, vei aduce la viaţă piraţi lăudăroşi, dinozauri feroce,monştri ciudaţi şi multe alte creaturi.Pe lângă paginile pe care va trebui să le completezi, vei descoperi omulţime de puzzle-uri, desene şi diverse alte activităţi de scris şi decolorat.