După ce ratează un test important din lumea vrăjitoarelor, Arianwyn este retrogradată la statutul de ucenică și trimisă în îndepărtatul oraș Lull. Totul pare pierdut, iar eroina crede că nu va mai ajunge niciodată o vrăjitoare adevărată, spre satisfacţia rivalei sale, Gimma. Viaţa pe care o începe în orașul Lull este departe de a fi plictisitoare. Lucruri misterioase își fac apariţia în pădure, orașul este cuprins de o epidemie de deochi și un vizitator misterios o supraveghează în permanenţă. Cu fiecare vrajă nouă, Arianwyn își perfecţionează tehnicile de magie, iar visul ei de a deveni o vrăjitoare adevărată este aproape de realitate. Lucrurile rele nu se opresc însă aici. O forţă întunecată o împiedică să mai facă vrăji și își dă seama că întreg ţinutul este în pericol.
„Întotdeauna am știut că vreau să scriu un roman fantastic așa cum mi-aș fi dorit să citesc când eram copil, despre un loc în care să mă simt în siguranţă și unde personajele care fac lucruri curajoase se și distrează în același timp. Am vrut ca în cartea mea magia să facă parte din lume, să nu fie un secret și să urmăresc ce se întâmplă după ce o vrăjitoare este antrenată și trimisă să lucreze."
Întâmplările a căror eroină este Nina, Fetița Celei de-a Șasea Luni,mica alchimistă care luptă împotriva Răului, au cucerit peste un milionde tineri cititori italieni. Primele patru volume despre aventurileNinei au fost publicate în peste 30 de țări din întreaga lume. Autoareaar fi dorit să încheie povestea, dar a primit mii de e-mail-uri princare a fost […]
Henrietta, alintată „Henry”, este o fetiță de 12 ani care, după moarteafratelui ei, Robert, părăsește Londra și se mută la țară împreună cupărinții și surioara. Mama este însă bolnavă, tatăl pleacă să munceascăîn străinătate, iar dădaca Jane este prea ocupată ca să-i acorde atențiade care Henry are nevoie. Eroina începe să exploreze împrejurimile caseiînconjurată de […]
Întors în lumea reală după aventurile sale extraordinare în CumpănaApelor, Felix constată că duşmanul său, japegrinul Snakeweed a trecut şiel în lumea reală. Acesta este foarte interesat de jurnalul lui Felixunde acesta îşi notase vraja de întoarcere la Cumpăna Apelor. Dar vizitalui Snakeweed înseamnă un dezastru. Părinţii lui Felix suntpietrificaţi, iar vraja sinistră a japegrinului […]
Volumul descrie viața reală a uneia dintre cele mai puternice femei dinistoria Imperiului Otoman, prezentând multe aspecte necunoscute sau maipuțin cercetate până acum. Cartea o prezintă pe Sultana Kösem, o femeieputernică, tenace, care a știut cum să folosească sistemul de putere pecare l-a creat prin înțelepciune, dar și viclenie, intrigi, jocurisângeroase. A trăit jumătate de […]
Felix s-a întors la şcoală, dar lucrurile nu s-au întors deloc lanormal! Rhino, ticălosul clasei îi fură misterioasa lampă, pe care Felixo păstrase de la ultima sa aventură şi dintr-odată un duh al lămpii îlia ostatic pe Rhino, cerându-i lui Felix să-l ducă în lumea magică.Dar abia dacă i s-a îndeplinit dorinţa duhului că Rhino […]
Să nu amesteci niciodată distracţia cu magia!Conn e doar un ucenic de vrăjitor, dar până şi el ştie că e periculos săte joci cu focul… în special în preajma magiei. Nevery, maestrul lui,îl avertizează că acţiunile sale ar putea avea consecinţe grave. Dar, pelângă asta, mai au şi o problemă mai gravă de rezolvat. Răul […]
Nu întoarce niciodată spatele unui dragon! Să te furişezi afară din închisoare nu e lucru uşor, asta dacă nu eştiun hoţ sau un vrăjitor. Din fericire, Conn este ambele! Problema e că,odată ieşit, n-are unde merge. Casa în care a locuit este o grămadă demoloz de când a reuşit să o arunce în aer experimentând […]
Felix nu este neapărat un erou în adevăratul înţeles al cuvântului. Deşie curajos şi inteligent, el suferă de o boală rară. Părinţii săi îl ducîntr-o excursie pe care şi-o dorea de mult, în Costa Rica, unde vrea săviziteze Cumpăna Apelor, locul unde apele Oceanului Atlantic şiOceanului Pacific se separă. Acolo Felix leşină şi i se […]