Vă invităm să pătrundeţi în lumea "Hoţului Vrăjitor"!
"N-am putut s-o mai las din mână! Ce material minunat şi palpitant!" - Diana Wynne Jones
Să nu furi niciodată de la un vrăjitor! Conn ar fi trebuit să moară pe loc în ziua în care i-a furat unui vrăjitor locus magicalicus, piatra pentru concentrarea magiei şi formularea de vrăji. Dar, dintr-un motiv necunoscut, asta nu s-a întâmplat. Vrăjitorul Newery e de acord să-l ia pe Conn drept ucenic, cu condiţia ca băiatul să-şi găsească şi el o piatră locus în decurs de o lună. Dar, ocupat cu lecţiile de magie şi cu ajutorul oferit lui Newery ca să afle cine fură magia oraşului Wellmet, Conn are destul de puţin timp să caute piatra.
În primul volum al seriei, Anne Robillard ne dezvăluie o lume de multuitată, plină de magie, în care şapte Cavaleri cu daruri specialetrebuie să-şi unească puterile şi curajul pentru a proteja popoarele dinEnkidiev împotriva lui Amecareth, Împăratul Negru. Facem, de asemenea,cunoştinţă cu micuţa prinţesă Kira, în vârstă de doar doi ani, al căreidestin ar putea […]
Al doilea titlu din fantastica trilogie Avatar continuă cu aventurileunor tineri care călătoresc în viitor şi descoperă că sunt avatarurileunor zei antici.Într-o lume pustie şi părăsită, ei trebuie să lupte şi numai unul poatesupravieţui. Vor respecta regulile mortale ale anticilor sau îşi vorfolosi puterile împreună pentru a se salva? Gus, Tigre, Diana şiceilalţi încearcă să […]
Întors în lumea reală după aventurile sale extraordinare în CumpănaApelor, Felix constată că duşmanul său, japegrinul Snakeweed a trecut şiel în lumea reală. Acesta este foarte interesat de jurnalul lui Felixunde acesta îşi notase vraja de întoarcere la Cumpăna Apelor. Dar vizitalui Snakeweed înseamnă un dezastru. Părinţii lui Felix suntpietrificaţi, iar vraja sinistră a japegrinului […]
ŞI DACĂ ÎNTR-O BUNĂ ZI AI DESCOPERI CĂ TATĂL TĂU ESTE UN MAG? Nu se întâmplă oricui să descopere într-o dimineaţă că tatăl lor este unmag alchimist. Că în casa lor lucrează un gargui morocănos, dornic săredevină un maiestuos leu zburător. Că oraşul unde tocmai s-au mutat,Veneţia, este un labirint de ape şi de neguri […]
Să nu amesteci niciodată distracţia cu magia!Conn e doar un ucenic de vrăjitor, dar până şi el ştie că e periculos săte joci cu focul… în special în preajma magiei. Nevery, maestrul lui,îl avertizează că acţiunile sale ar putea avea consecinţe grave. Dar, pelângă asta, mai au şi o problemă mai gravă de rezolvat. Răul […]
Volumul descrie viața reală a uneia dintre cele mai puternice femei dinistoria Imperiului Otoman, prezentând multe aspecte necunoscute sau maipuțin cercetate până acum. Cartea o prezintă pe Sultana Kösem, o femeieputernică, tenace, care a știut cum să folosească sistemul de putere pecare l-a creat prin înțelepciune, dar și viclenie, intrigi, jocurisângeroase. A trăit jumătate de […]
Felix nu este neapărat un erou în adevăratul înţeles al cuvântului. Deşie curajos şi inteligent, el suferă de o boală rară. Părinţii săi îl ducîntr-o excursie pe care şi-o dorea de mult, în Costa Rica, unde vrea săviziteze Cumpăna Apelor, locul unde apele Oceanului Atlantic şiOceanului Pacific se separă. Acolo Felix leşină şi i se […]
După ce ratează un test important din lumea vrăjitoarelor, Arianwyn esteretrogradată la statutul de ucenică și trimisă în îndepărtatul orașLull. Totul pare pierdut, iar eroina crede că nu va mai ajunge niciodatăo vrăjitoare adevărată, spre satisfacţia rivalei sale, Gimma. Viaţa pecare o începe în orașul Lull este departe de a fi plictisitoare. Lucrurimisterioase își fac […]
Henrietta, alintată „Henry”, este o fetiță de 12 ani care, după moarteafratelui ei, Robert, părăsește Londra și se mută la țară împreună cupărinții și surioara. Mama este însă bolnavă, tatăl pleacă să munceascăîn străinătate, iar dădaca Jane este prea ocupată ca să-i acorde atențiade care Henry are nevoie. Eroina începe să exploreze împrejurimile caseiînconjurată de […]
Tot ce ştii e greşit. Există o mare conspiraţie care te ţine înîntuneric şi numai o singură carte îţi va spune adevărul despre tot ceeace “ei” nu vor ca tu să ştii. De la conspiraţii clasice, cum ar fi asasinarea lui JFK,lasubiectul principal al speculaţiilor de la emisiunile de maximă audienţă– evenimentele de pe 11 […]
Sus, în dormitorul său din podul casei, David, un băiat de doardoisprezece ani, plânge moartea mamei sale. Este supărat şi singur,având drept companie doar cărţile de pe rafturi.Dar acele cărţi au început să-i vorbească pe şoptite în întuneric, iarbăiatul se refugiază în miturile şi poveştile pe care mama sa le iubiseatât, descoperind că lumea reală […]
Pompei este cel mai cunoscut şi probabil cel mai important sitarheologic din lume. Drama distrugerii sale ne-a fost transmisă de cătrescriitorii latini, picturile şi mozaicurile uimesc vizitatorii încă dela descoperirea sa în secolul al XVIII-lea, iar casele şi instituţiilepublice înfăţişează până azi imaginea unei vieţi animate, dezastrul şimoartea oraşului roman. Până acum, însă, cititorul nu […]
Acest ghid va ajuta sa profitati din plin de sederea dumneavoastra laIstanbul, recomandindu-va ce sa vizitati si oferindu-va sfaturi practicedeosebit de utile. Prezentarea Istanbulului plaseaza orasul pe harta, ilasaza in contextul sau istoric si cultural si va dezvaluie principalelepuncte de interes.