Există cărţi care inspiră teamă. Teama de adevăr. Par mai curând bombe cu ceas sau animale împăiate, care pot să-ţi sară la gât într-o clipă de neatenţie, decât cărţi. Personal, am avut această experienţă de două ori. Prima oară a fost cu mult timp în urmă, în 1977 sau în 1978; citeam pe atunci un roman de mici dimensiuni în ale cărui pagini cititorul era avertizat că putea muri chiar atunci. Cu alte cuvinte, putea muri de-adevăratelea, putea să cadă jos şi să nu se mai ridice. Romanul era Asasina cultivată de Enrique Vila-Matas, şi chiar dacă ştiu că nici unul dintre cititorii săi nu a murit, mulţi au fost transfiguraţi după aceea, convinşi de faptul că, în relaţia lor cu lectura, ceva s-a schimbat pentru totdeauna. "Asasina cultivată, alături de Los dominios del lobo (Teritoriile lupului), primul roman al lui Javier Marías, marchează punctul de plecare al generaţiei noastre." Roberto Bolańo
Dinu Schullerus, fost securist în perioada comunistă în România, trăiade zece ani la Berlin când trecutul îl ajunge din urmă. O fostă iubită,pe care o şi spionase, este găsită moartă, iar Dinu, care îşi câştigătraiul ca detectiv, încearcă să dezlege misterul acestei crime,confruntându-se totodată cu probleme nerezolvate ale trecutului său.Romanul “Miss Bucureşti” ne oferă mai […]
E.L.Doctorow, un nou nume în colecţia “Rao Contemporan”, este la oraactuală unul din romancierii de anvergură ai Americii, cinic, adeseaamuzant, admirabil şi destul de puţin amabil, inteligent, pătimaş şitrist în acelaşi timp. New Yorkul aglomerat şi în refacere după războiulcivil este locul de desfăşurare al povestirii unui jurnalist caredescoperă faptul că tatăl său, pe care […]
Marc Forcin e mincinos, alcoolic, cinic şi desfrânat, şi încă dincopilărie, dar are această „luciditate artistică“, o anumită vioiciune aspiritului şi o poezie personală care ne fac să devenim dependenţi delectura cărţii Farmecul negru. El ajunge în Algeria şi lipsa deexperienţă într-ale vieţii, în general, îl face să trăiască episodulăsta foarte diferit de „însoţitorii“ lui, […]
Povestitorul cărţii “Djermania”, un scriitor aflat într-o călătorie depromovare prin toată Germania, nu ascunde că ar prefera să fie în Garade Nord din Bucureşti decât în gara din Stuttgart. Dar de ce se simteatât de incomod? De ce nu scapă de temeri? Şi de ce este mişcat de papagerman, care îngenunchează la Auschwitz? Călătoria în […]