"Ori de câte ori vorbeşte, la Exupéry îţi apare omul; şi chiar când o
face la persoana întâi - iar asta se întâmplă aşa de ades! - înainte de
orice, vine înaintea atenţiei tale pluralul. De parcă întreaga rasă
umană ar respira prin el şi nu s-ar mai auzi decât pe sine din frazele
lui - fraze ca nişte santinele la porţile umanităţii. Anevoie de
presupus că există pe vreun meridian sensibilitate căreia Exupéry să
nu-i comunice. Căci deopotrivă cu stelele, cu conştiinţa, cu
responsabilitatea şi dragostea, el a descoperit limbajul eternităţii
acestora. Iar lumina unei stele, pentru Exupéry, este o conştiinţă şi e
chiar mai mult: miracol.
...Din opera câtor alţi autori epici te mai însoţesc, la sfârşitul
lecturii, atât de mulţi eroi, aproape fiecare introducând o idee în
circuitul cotidian?"
Ion Caraion