"Bătălia pentru NATO" este nu doar istoria aderării României la cea mai puternică alianţă militară a istoriei, ci şi sinteza unei perioade de cumpană din istoria naţională. În acele momente, atât omul obişnuit, cât şi cei care controlau destinele ţării ezitau între mai multe opţiuni de viitor, presaţi de prezent şi de trecutul recent. Istoria aderării la organizaţiile transnaţionale occidentale este şi istoria despărţirii de comunism, o despărţire pe care sărăcia, încetineala reformelor şi certurile politice au făcut-o peste măsură de dureroasă. Ioan Mircea Pascu spune povestea acestor noi începuturi din calitatea de martor şi uneori autor al deciziilor importante pentru revenirea României în familia europeană de care totalitarismul o îndepărtase în ultimele decenii ale secolului trecut.
Fiica generalului Guşă, şeful Armatei in timpul Revoluţiei, a adunatîntr-un volum mărturiile tatălui ei. La 15 de atunci, Daniela VeronicaGuşă de Drăgan, publică mărturiile generalului despre acele zile. “Spercă românii vor afla adevărul, făcându-i să fie mai buni, mai umani şimai încrezători în steaua lor.” General Ştefan Guşă
Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurileînverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul,membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri carefugiseră în Marea Britanie atunci când VladimirPutin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condițiisuspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult,autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doarpentru a face […]
Evenimentele din Decembrie 1989 au fost trăite de către români după unscenariu decis în afara ţării.Au existat totuşi câteva persoane de la noi care, instruite din timp (culuni de zile înainte), au îndeplinit cu precizie actele care audeterminat c?derea lui Ceauşescu.La aproape două decenii de la ceea ce s-a numit – cu un termen imprecis– […]
Sfârşitul Războiului Rece a adus cu el prăbuşirea sistemului bipolar,dar şi colapsul statului în multe zone ale lumii. Majoritatea statelorafricane, o bună parte din statele din Asia, dar şi unele state dinEuropa au cunoscut eşecul de a nu fi capabile să deţină monopolul asupraviolenţei legitime în cadrul unui teritoriu şi asupra unei populaţii.Slăbiciunile structurale ale […]
Acesta este începutul unei lungi călătorii pe calea democraţiei pentruPakistan, şi sper că întoarcerea mea să fie un catalizator alschimbării. Trebuie să credem că miracolele se pot întâmpla.
Cititorii editurii la care apare această carte și ai mei sper săgăsească un folos, printr-o lectură cât mai accesibilă cu putință, aunei lucrări pentru care am dedicat munca zilnică a ultimilor ani și,îndeosebi, studierea și consultarea mai multor sute de cărți și textereligioase, filosofice și istorice. O particularitate a acestei cărți,componentă a confesiunii intime, la […]
Volumul de faţă este o culegere de studii, articole şi conferinţe dinperioada 2001-2004, în care autorul tratează teme de stringentăactualitate. Printre acestea se numără abordările lui Robert Cooper şiRobert Kaplan despre provocările internaţionale în secolul XXI, nouaidentitate strategică a României, aderarea ţării noastre la NATO si UE,analize geopolitice privind spaţiul Mării Negre şi al sud-estuluiEuropei, […]