Evenimentele din Decembrie 1989 au fost trăite de către români după un scenariu decis în afara ţării. Au existat totuşi câteva persoane de la noi care, instruite din timp (cu luni de zile înainte), au îndeplinit cu precizie actele care au determinat c?derea lui Ceauşescu. La aproape două decenii de la ceea ce s-a numit - cu un termen imprecis - revoluţie, continuă stagnarea şi chiar o involuţie (ambele inexplicabile) in domenii care altadata aduceau faima acestei ţări. Din păcate, nici unul dintre cei care au condus România în acest interval nu a avut o viziune strategică cu privire la prezentul şi viitorul ei. Un experiment cumplit: Persoane neindicate sau chiar contraindicate - ca nivel de cultură şi mai ales de competenţă - au îndeplinit (şi o fac încă) roluri de maximă importanţă în viaţa noastră publică. A nu se uita: Salariile confidenţiale în valută au fost de atunci şi până azi o practică obişnuită, fiind oferite cu generozitate diferitelor persoane "cu greutate din sistemul politic" de către "păpuşari" interesaţi să influenţeze deciziile majore.
“Cartea lui Florian Bichir este construită în jurul ideii de istorie.Istorie-mare, istorie-mică. Istoria ca ştiinţă, istoria ca poveste. Dar,indiferent ce alege, scrisoarea lui Florian Bichir te atrage, fie căeste vorba despre episoade ce se derulează în zorii istoriei moderne,fie că am fost martori sau chiar participanţi la proiectarea acestora.” MIHAI RETEGAN
Cele două lucrări prezintă o serie de articole publicate de autor înziarul Ziua Veche, cu subiecte abordând în special sfera politicii dinRomânia, dar şi unele teme reflectând situaţia externă. Scrise cu vervănedisimulată, critic, fără ocolişuri, articolele se pot încadra cuuşurinţă într-un manifest politic în genul J’accuse pe plaiurimioritice.
Am scris această carte din dorinţa sinceră ca toţi cititorii săînţeleagă că undeva, în societate, există oameni care îşi dedică viaţaactivităţii într-un domeniu aflat totalmente în slujba apărăriidrepturilor şi libertăţilor acestora. Este nevoie de o reevaluarepermanentă a metodologiei de analiză a securităţii şi a mediului desecuritate naţional şi internaţional? Este importantă raportareapermanentă la necesitatea respectării […]
Volumul este o ofertă către istorici mai tineri de a nu abandona istoriapolitică şi de a nu ceda “teritoriul” lor de activitate diletanţilor.Personalitatea lui Alexandru Vaida Voevod merită o monografie binedocumentată, care să cumuleze cercetările, să valorifice un materialdocumentar amplu.Intenţia noastră, prin publicarea acestui volum consacrat lui AlexandruVaida Voevod, vine în prelungirea cărţii tipărite în […]
Romania, Nuclear Energy and the Atomic Bomb, de Larry WattsCartea istoricului Larry Watts trasează drumul sinuos al cercetărilor șiprogreselor înregistrate de România în domeniul energiei nucleareîncepând din anii 1920, sub conducerea profesorului Horia Hulubei.Confruntat încă de la început cu restricțiile și obstacolele impuse maiîntâi de Germania nazistă și apoi de autoritățile sovietice din perioadastalinistă, Horia […]
Cartea lui Michael Lewis neprezintă anatomia unui atac la careeste supus guvernul SUA, atac condusde chiar membrii săi. Neînţelegândimportanţa crucială a unoractivităţi novatoare, oamenii luiTrump riscă să scoată America dinpriză, sub pretextul unei iluzoriieconomii de energie. Incompetenţaloveşte peste tot: în agricultură,sănătate, înalta tehnologie, sute şimii de programe care menţin SUAîn fruntea lumii civilizate urmânda fi […]
Adevarul, în sfârsit… are un titlu simbolic sugerat de însusiGeneralul Victor Atanasie Stanculescu în decursul a mai multe serii dedialoguri initiale de istoricul Alex Mihai Stoenescu. La 20 de ani de laevenimentele din decembrie 1989, cartea propune, in cinci interviuri, oincursiune neobisnuita în culisele revolutiei din 1989 prin ochii unuiprotagonist care dezvaluie marturii zguduitoare despre […]
La 15 ani de la Revoluţia întâmplată între decembrie 1989 şi mai 1990întrebările pe care şi le pun românii sunt atât de numeroase încât chiarsimpla lor înşiruire pe o listă i-ar face să abandoneze interesul pentruun răspuns. Unii ar vrea să cunoască tot adevărul. Alţii ar prefera săli se răspundă măcar la una dintre întrebări: […]
O nouă carte din vasta operă eseistică a autorului, constituind unjurnal, un caiet de lucru cotidian, folosit ca suport pentru exprimareaunor îngrijorări asupra evoluției societății românești într-un contextinternațional marcat de frământări și convulsii economice și socialeprovocate de o situație pandemică departe de a fi rezolvată, dar și deepuizarea resurselor.Analizele sunt trecute prin filtrul trecutului, eseurile […]