O familie extinsă se reuneşte la sfârşit de august pentru a sărbători împlinirea a şaptezeci şi cinci de ani de viaţă de către formidabila mater familias, Leonora. Ea este fiica celebrului pictor eduardian Ethan Walsh, ale cărui picturi sunt păstrate la vila familiei, Willow Court în Wiltshire. La petrecerea Leonorei vor fi prezente fiicele ei, Gwen şi Rilla, pe care le-a crescut singură, după ce a rămas văduvă la mai puţin de treizeci de ani; fiica vitregă a Rillei, Beth; şi soţul şi cei trei copii ai lui Gwen cu soţii şi iubiţii lor. Un outsider se alătură grupului: Sean Everard, un regizor de televiziune care face un documentar despre viaţa şi opera lui Ethan Walsh. Toate familiile au secretele şi partea lor întunecată, iar cea a Leonorei nu face excepţie. Înainte ca pavilionul să fie demontat şi toţi oaspeţii să plece pe drumurile lor, ies la lumină două evenimente şocante din trecut, care schimbă pentru totdeauna viaţa Leonorei şi a fiicelor ei.
O poveste fascinantă, care se întinde pe o perioadă de peste şaptezeci de ani, scrisă în tradiţia unor romane precum "Căutătorii de scoici", de Rosamunde Pilcher.
În 1983, o scrisoare ajunge la Liverpooldin Italia, iar în interiorul ei se ascund secretenebănuite. Este găsită trei decenii mai târziu exactde persoanacare nu trebuia să o vadă niciodată.Atunci când Allie deschide un plic găsit acasăla bunica ei, viața i se schimbă, la fel ca și tot ceștia despre familia sa și despre ea însăși. […]
Petreceri exclusiviste, un apartament luxos în München și, mai ales, unsoț bogat și fermecător. La treizeci și cinci de ani, Sylvia are o viațăpe care toată lumea o invidiază și pe care ea însăși a crezutîntotdeauna că și-o dorește. Așa că atunci când Sylvia descoperă că soramamei sale, repudiată de familia ei cu mulți ani […]
Faceţi cunoştinţă cu Jane, fiica pastoruluiGeorge Austen, care, ajunsă la „venerabila”vârstă de 28 de ani, vrea să-şi găsească iubireaadevărată. Dar dacă această mare dragostenu ar trăi în anul 1803, ci în… secolul XXI?Povestea o va duce pe Jane pe străzile aglomerateşi pestriţe din Londra şi Bath, încăutarea alesului, dar şi a inspiraţiei în urmacăreia se […]
Viața e alcătuită din nenumărate clipe. Clipe care ne fac ceea cesuntem. Dar dacă nu se întâmplă așa cum ne dorim? Dacă te urci înautobuzul greșit, sau nu vorbești cu persoana potrivită la o petrecere,sau rămâi într-un loc de muncă care nu este pentru tine? Vei pierdesingura ta șansă la fericire? Sau fericirea te va […]
Ben Sterling, un antreprenor de succes din New York, face o descoperire:mama sa, Jane, care a murit pe când Ben era doar un copil, era măritatăcând l-a născut, iar astfel el ar putea fi primul fiu al unei familiinobiliare engleze. Fără a sta pe gânduri, Ben se îndreaptă spre Anglia,pentru a-şi cere drepturile – moştenirea […]
Uneori este nevoie să pierzi totul pentru a găsi persoana de care ainevoie. . . Majoritatea oamenilor călătoresc în Croația pentru soarelesău nesfârșit, plajele cu pietriș și marea limpede. Kate merge acolo casă dispară. Ea trebuie să evadeze dintr-o viață care s-a prăbușit în modpublic și spectaculos și nimeni de pe frumoasa insulă Hvar nu […]
O poveste de dragoste sinceră, spirituală și care te provoacă, despredoi adolescenți care se îndrăgostesc unul de celălalt în timp ce suntforțați să se despartă.Maxine și Jonah se întâlnesc pe culoarul raionului de conserve exact înmomentul în care California intră în izolare. Slujba cu jumătate denormă a lui Max de cumpărător personal este pe cale […]
Subiectul fascinant, atmosfera lui 1938 din San Francisco recreată cufidelitate dar mai ales curiozitatea autoarei pentru poveşti pierdute,uitate sau ascunse, fac din “Frumoasele chinezoaice”, de Lisa See, unroman care“ rezonează cu umanitatea” (Washington Post).Ruby, Helen şi Grace, trei fete provenite din medii foarte diferite,sunt concurente la aceeaşi audiţie pentru ocuparea posturilor dedansatoare la un club […]
Toate prietenele lui Amy s-au căsătorit,au făcut copii ori, în general,sunt așezate la casa lor (cel puțin asta îispune Instagramul), iar Amy se simte decăruță. Când iubitul ei o anunță că are osurpriză pentru ea, Amy crede că a sositși momentul ei. Dar visul se transformăîntr-un coșmar atunci când descoperăcă vacanța-surpriză este pe platouriledefilmare ale […]
Romanul “Corina” este o ficțiune bazată pe fapte reale, cunoscute deautor pe vremea când era, așa cum îl descria Ecaterina Oproiu — o marejurnalistă aruncată în uitare de invidie și ură — “un bărbat falnic,bărbos, elegant, celebru nici vorbă… un om împovărat de reușiteinternaționale…” Așa cum explică el însuși în cuvântul ce precede romanul:“Ceea ce […]