Mă aşteptam să citesc un roman distopic cu adolescenţi transformaţi în
eroi. Mă aşteptam să citesc o poveste cu tentă filosofică despre aceeaşi
lume atât de cunoscută mie ajunsă la marginea autodistrugerii. Albastrul
cerului al coperţii acestui roman ne îndeamnă însă la o altfel de
meditaţie, la o altfel de spiritualitate. Păşind în lumea lui Chris
Bohjalian, am descoperit un altfel de adolescent erou, unul uman, lipsit
de latura ficţională.

„Mă refer la pornografia învăţată. Dacă am înţeles ceva în ultimii ani
asta e: tot ceea ce ştiu băieţii şi tinerii despre sex au învăţat de pe
internet, ceea ce înseamnă că au nişte aşteptări complet nerealiste. Iar
fetele de vârsta mea? Câteodată fac tot felul de chestii ciudate pentru
că le e teamă să spună nu. Vor să fie de gaşcă. Vor să fie plăcute. Da,
pentru o fată care n-are niciun fel de respect de sine, ştiu despre ce
vorbesc."

Un jurnal în paşi de balet, pe „muzica" poetei Emily Dickinson, purtând
cicatricile unei alte Emily. O Emily în derivă, o Emily a nimănui ce
caută drumul spre casa magică a subconştientului, fiindcă realitatea i-a
spulberat acel cămin real, plin de consistenţa unor braţe părinteşti. Se
spune că trebuie să pierzi ceva ca să ajungi să-l apreciezi la adevărata
valoare. Nu cred că este cazul lui Emily. Nu în totalitate. Emily a fost
şi este o adolescentă cu probleme. Pe de o parte, putem spune că
problemele ei s-au născut din neglijenţa părinţilor. Pe de altă parte
putem privi obiectiv şi putem accepta că şi vârsta are un anumit grad de
pericol ce capătă acţiune când eşti adolescent. Şi dacă a fost o
adolescentă cu probleme, de ce încă mai este, de ce nu s-a schimbat
nimic, ne vom întreba? Fiindcă lucrurile au luat-o razna. Ştiţi... razna
ca într-o explozie a unei centrale nucleare.

Emily este fiica lui Bill şi a Mirei Shepard, ingineri la centrala
nucleară de la Capul Abenaki. În dimineaţa când toată viaţa lui Emily
este dată peste cap, cei doi îşi pierd viaţa în explozia centralei. Nori
radioactivi se ridică în atmosferă, mulţimea intră în panică, vinovatul
este repede găsit: Bill Shepard. Antecedentele lui cu băutura nu-l ajută
prea mult în procesul de disculpare, pierzându-şi viaţa în explozie
făcându-l un şi mai bun ţap ispăşitor. Dar cum rămâne cu Emily?

Închideţi ochii, luaţi-vă de mână este un jurnal al suferinţei,
degradării, deznădejdei şi a încercării de a da o ultimă şansă vieţii.
Este un dans al prezentului cu trecutul pe boantele însângerate ale unui
viitor indescifrabil. Chris Bohjalian ne aruncă în vâltoarea unei vieţi
distruse ce încearcă să-şi încălzească trupul muritor cu o ultimă
scânteie a sufletului.

Recenzie realizată de Diana Daniela Macovei -
https://readingforsouls.wordpress.com/

PREZENTAREA TITLULUI

Emily Shepard este o adolescentă sărmană care către trăieşte într-un
iglu făcut din bucăţi de gheaţă şi saci de gunoi umpluţi cu frunze
uscate. Cu câteva luni în urmă, părinţii ei au murit într-o catastrofă
nucleară, care a avut loc la fabrica unde tatăl ei era supraveghetor.
Oamenii bănuiesc că bărbatul era beat, iar accidentul s-a produs din
vina lui. Fiind fiica celui mai urât on din America, Emily simte că
viaţa îi este în pericol şi se vede silită să fugă încotro vede cu
ochii. După ce îşi găseşte adăpost în casa unui traficant de droguri,
adolescenta îşi inventează o identitate nouă, inspirată de poeta ei
favorită, Emily Dickinson. Emily ştie însă că trecutul o va ajunge din
urmă, iar ea nu se poate ascunde la nesfârşit.