„Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s
a părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând,
la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt un
pribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prin
lumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi afle norocul. O
parte din România s a mutat în străinătate, din pricina sărăciei şi a
neajunsurilor de acasă, iar nu împinşi de vreun moft sau capriciu.
Sufletul acesta al ţării mele de dincolo de graniţe este şi el
surghiunit. Şi tânjeşte ca odată să revină în bătătura natală şi să
sărute ţărâna strămoşilor peste care mişeii au pus scutul antirachetă.
Înstrăinaţi în propria noastră ţară, bâjbâim de colo colo, umiliţi şi
cheflii, sub tropăitul de bocanci al stăpânilor dintotdeauna. România în
exil este asemenea mie, chiar dacă am rămas tot aici, într un loc şi un
prezent fără vreo legătură cu mine, cel de odinioară. Un suflet mai mic
rătăcit în sufletul încă mare al Patriei izgonite din vatra pentru care
s au jertfit mausolee de eroi.“
Marian Nazat