Dan Radu Ruşanu, finanţist şi om politic, membru al Partidului Naţional Liberal din ianuarie 1990, „eminenţa cenuşie“ a partidului şi negociatorul desemnat de toate conducerile PNL în relaţia cu celelalte partide. În mai 2013, s-a autosuspendat din partid, ca urmare a nominalizării sale de către Parlament în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). În 2014, printre alte măsuri, ASF a introdus administrarea specială la S.C. Astra Asigurări, prilej cu care preşedintele României la acea vreme, Traian Băsescu, a afirmat: „Dacă au introdus Astra într-o astfel de procedură în mod nejustificat, cred că ar trebui să fie consecinţe...“ „Consecinţele“ au urmat la numai cinci zile după acuzaţia de incompetenţă adusă de către preşedintele României lui Dan Radu Ruşanu: pe 25 februarie 2014, acesta a fost arestat. Prilej cu care şi-a propus să devină nu neapărat scriitor de închisoare, ci autorul acestei cărţi despre ceea ce înseamnă culisele puterii în România postdecembristă, scrisă cu un real talent de povestitor. O carte cât un bun roman politic contemporan.
Prezenta lucrare este un compendiu de articole publicate anterior șicare se referă, atât din perspectivă teoretică, cât și din unghiulpracticianului, la aspecte complexe ale problematicii de intelligence.Gândurile, perspectivele şi opiniile expuse se adresează tuturorofițerilor și cadrelor din domeniul securității naționale, dar în egalămăsură pot capta interesul specialiștilor din mediul academic șistudenților. Acestea pot fi utile […]
O incursiune fascinantă în lumea companiilor şi a banilor, o arte de economie care se citeşte cu sufletul la gură, asemenea unui roman poliţist. De ce există naţiuni bogate şi altele sărace, care sunt secretele reuşitei în afaceri, ce reprezintă revoluţia adusă de noua economie, care sunt capcanele acesteia şi cum putem deschide uşile spre […]
Războiul de agresiune pe scară largă în Ucraina, în plin secol 21este cel de-al patrulea volum al tetralogiei Reconfigurarea securitățiiși a Relațiilor Internaționale în Secolul 21. Este un volum revelatorpentru că, după analiza actorilor, relațiilor și politicii de putere, atipologiilor și generațiilor succesive de amenințări și conflicte, dupătrecerea în revistă a scenariilor prospective, probează că […]
Ce se întâmplă atunci când o avere imensă, un monopol de media şi olipsă acută de scrupule sunt combinate într-un singur om? Peninsula italică a fost martora unora dintre cele mai cutremurătoare(şi a unora dintre cele mai atrăgătoare) episoade de corupţie politică,de la Caligula la familia Borgia şi mai departe. În acest “panteon”trebuie încadrat şi […]
Într-o societate aflată sub semnul mitologiilor şi al hierofaniilor, alontofaniilor decazute, al emoţiei şi fantasmelor, al idolatriilor,textele mele caută să creeze o discontinuitate care să fie percepută caefect de contrast şi de meditaţie. Sunt texte vii, texte care s-aunăscut şi au trăit în contexte sociale bine determinate, sunt elementede rupere a curgerii şi a fluxului […]
Merită să ne aplecăm spre studiile prospective, scenariile șipredicțiile în Relațiile Internaționale și spre studiile de securitate?Cel de-al treilea volum al tetralogiei Reconfigurarea securităţii şi aRelaţiilor Internaţionale în Secolul 21 abordează temaresponsabilităților administrației, sub orice formă și la toatenivelurile, pentru gestionarea crizelor și a conflictelor aflate înprim-planul așteptărilor publice.Cunoașterea, în această epocă, nu poate să […]
Michael Levine, un fost agent DEA (Administraţia Americană Anti- drog) îl conduce pe cititor de-a lungul unui deceniu de acţiuni sub acoperire. El dezvăluie modul în care frumoasa „regină a Cocainei“ din America de Sud i-a sedus pe responsabilii CIA, în aşa fel încât aceştia să o protejeze chiar şi când le vindea droguri americanilor. […]
În perioada 2004-2014, Traian Băsescu și-a subordonat și a controlatdiscreționar serviciile de informații, Guvernul, Parlamentul, CurteaConstituțională, parchetele și instanțele prin numiri directe șiprotocoale secrete, majoritatea vastă a organizațiilornonguvernamentale, a vectorilor de imagine din rândul intelectualității,al mediului academic, al profesiilor liberale și, nu în ultimul rând,cvasitotalitatea instituțiilor media, cu o singură și esențialăexcepție: Grupul Media Intact […]
“Complexitatea şi volatilitatea mediului secolului al XXI-lea au creat odiversitate de noi provocări de securitate, care reclamă un efortsocietal conjugat pentru promovarea intereselor naţionale strategice. Partajarea de cunoaştere între actorii statali şi cetăţenii în slujbacărora se află a devenit un imperativ care reaşază agenda publică,prioritizând comunicarea şi înţelegerea generală a securităţii ca buncomun. Considerăm că, […]