Abi este pur și simplu devastată când Joseph, iubirea vieţii ei, pune capăt relaţiei lor motivând că sunt incompatibili. Când el îi lasă la ușă o cutie cu lucrurile care îi aparţin, Abi descoperă printre acestea o listă de 10 dorinţe, pe care Joseph își propusese să le bifeze până la 40 de ani. Ea decide să ducă la îndeplinire această listă, din dorinţa de a-l determina să se întoarcă la ea, dovedindu-i astfel că sunt perfect compatibili. Există însă o problemă – sau mai degrabă 10. Abi nu este o iubitoare a activităţilor în natură și este terifiată de înălţimi – ceea ce constituie o adevărată problemă atunci când pe listă apar escaladarea unui munte, un tur al unei insule cu bicicleta și, nu în cele din urmă, coborârea în rapel a celui mai înalt turn din oraș. Pe măsură ce își vindecă inima rănită, bifând cele 10 puncte de pe listă unul după altul, Abi descoperă o extraordinară încredere în sine, care o transformă într-o altă persoană. Lista de dorințe este o poveste fabuloasă despre dragoste și forţarea limitelor, relatată cu umor și ingenios gradată.
Ben Sterling, un antreprenor de succes din New York, face o descoperire:mama sa, Jane, care a murit pe când Ben era doar un copil, era măritatăcând l-a născut, iar astfel el ar putea fi primul fiu al unei familiinobiliare engleze. Fără a sta pe gânduri, Ben se îndreaptă spre Anglia,pentru a-şi cere drepturile – moştenirea […]
Petreceri exclusiviste, un apartament luxos în München și, mai ales, unsoț bogat și fermecător. La treizeci și cinci de ani, Sylvia are o viațăpe care toată lumea o invidiază și pe care ea însăși a crezutîntotdeauna că și-o dorește. Așa că atunci când Sylvia descoperă că soramamei sale, repudiată de familia ei cu mulți ani […]
Ella Durran este o americancă tânără și ambițioasă care a primit o bursăla Oxford. Aventura în Oxford devine pentru Ella o adevărată călătorieinițiatică. Împreună cu bărbatul care îi stă alături, aceasta treceprintr-o experiență dramatică, ce îi va schimba pentru totdeaunaperspectiva asupra vieții și o va ajuta să se cunoască mai bine pe eaînsăși. Deși aventura […]
Uneori este nevoie să pierzi totul pentru a găsi persoana de care ainevoie. . . Majoritatea oamenilor călătoresc în Croația pentru soarelesău nesfârșit, plajele cu pietriș și marea limpede. Kate merge acolo casă dispară. Ea trebuie să evadeze dintr-o viață care s-a prăbușit în modpublic și spectaculos și nimeni de pe frumoasa insulă Hvar nu […]
Acest volum ne permite să călătorim înapoi întimp pentru a descoperi viața uneia dintre acelefemei geniale, care face parte din istoria științei:Marie Curie, câștigătoare a două premii Nobel.Ideea de a scrie o prefață pentru o carte care săcuprindă jurnalul lui Marie Curie a îndemnat-o peautoare să istorisească, în felul său, viața omului deștiință polonez. Luând […]
TRILOGIA CONTINUĂ! Ben Sterling nu îşi poate explica un lucru: de când a ajuns la DaringhamHall, viaţa lui s-a schimbat complet, de la familia care l-a primit cubraţele deschise până la sentimentele sale pentru Kate, sentimente carear trebui să-i aducă echilibrul între Ben, omul de afaceri, şi Ben,bărbatul aflat în căutarea dragostei. Oare viitorul lui […]
În anul 1935, o adolescentă de cincisprezece ani din Ardeal a aterizat la propriu, în urma unei căsătorii silite cu un pilot din Escadrila Regală, în însuși Micul Paris, cum i se spunea, în perioada interbelică, Bucureștiului. Adversitățile, vicisitudinile și, mai ales, excluderea au precipitat dezvoltarea ei spirituală și, astfel, la doar șaisprezece ani neîmpliniți, […]
Heddi studiază la Facultatea de Litere a Universității Orientale. Esteamericancă. Pietro studiază geografia. Este italian. Ea este săracă șinomadă. El este bogat și tradiționalist. Amândoi sunt străini într-unoraș dens, plin de istorie și de viață: Napoli! Este dragoste la primavedere. O dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare întoate modurile pe tinerii boemi. […]