Mai presus de loialitatea față de lideri este loialitatea față de adevăr În Loialitate pusă la încercare, James Comey, fost director FBI, împărtășește unele experiențe cu care s-a confruntat pe parcursul carierei sale de peste două decenii ca parte a guvernului Statelor Unite, explorând ce înseamnă leadershipul etic în practică și cum duce acesta la deciziile corecte. Călătoria lui Comey oferă o perspectivă fără precedent asupra coridoarelelor puterii și o remarcabilă lecție privind leardshipul eficace. James Comey a fost director al FBI din 2013 până în 2017, fiind numit în funcție de președintele Barack Obama. Anterior a fost procuror general al Districtului Sudic al New Yorkului și asistent al procurorului general, în timpul administrației lui George Bush. De la urmărirea și condamnarea Mafiei și a Marthei Stewart la schimbarea politicilor administrației Bush privind tortura și supravegherea electronică, la supravegherea investigării e-mailului lui Hilary Clinton, precum și a legăturilor dintre campania prezidențială a lui Donald Trump și Rusia, Comey a fost implicat în unele din cazurile cu cea mai mare miză politică din istoria recentă.politică din istoria recentă.
Fiind student în anul doi, Mark Zuckerberg a creat un siteweb simplu pentru a servi ca rețea socială a campusului.Astăzi, Facebook este aproape de nerecunoscut, dacă neraportăm la originile sale modeste. În lumina recentelorcontroverse legate de conturile de știri false careinfluențează alegerile, de gestionarea datelor personaleale utilizatorilor și de alte acțiuni ale fondatorului său,care a […]
Pentru prima oara in limba romana o zguduitoare carte de memorii a uneiPrime Doamne care a fermecat si, totodata, a intrigat o lume intreaga:Hillary Rodham Clinton. De la anii copilariei si pina la marile momentecare au definit administratia Clinton (ancheta Whitewater, intilnireaistorica dintre Arafat si Sharon, scandalul Monica Lewinsky) – totulprinde contur si adincime intr-o […]
Cu ajutorul discret şi eficient al scriitorului “din umbră” ChristopherSimon Sykes, Clapton reface fiecare pas al carierei sale, de laapariţiile timpurii cu Yardbirds şi Cream, la succesele sale solo.Clapton ne prezintă în detalii copioase şi obsesiile care i-au marcatviaţa, fie că a fost vorba de droguri şi alcool sau atracţia denestăpânit pe care a simţit-o […]
Jurnalista Marie‑Dominique Lelièvrepornește ȋntr‑o călătorie de descoperirea misterului creat ȋn jurul legendaruluiparfum Chanel No 5 și a muzeiacestuia, Coco Chanel. Pe lângădetalii surprinzătoare despre origineaparfumului, a compoziției acestuia, amecanismelor de fabricare, vânzareși publicitate a legendarului Chanel5, cititorul este introdus ȋn atmosferaefervescentă din perioada interbelicăși ȋn cea tensionată și complicată acelui de‑al Doilea Război Mondial.
Această biografie premiată explorează experiențele de război aleluiJ.R.R. Tolkien șiimpactul acestora asupra vieții sale și a scrieriiromanelor Hobbitul șiStăpânul inelelor.„Să fii prins în plină tinerețede anul 1914 nu a fost o experiență maipuțin traumatizantădecât cea din1939… până în 1918, mai toți prietenii mei apropiațierau morți.”Carteadezvăluie groaza și momentele de eroism trăite de Tolkien caofițer înbătălia […]
De peste 40 de ani, Frederick Forsyth scrie romane minuțios cercetate.Însă cele mai interesate întâmplări l-au avut ca protagonist chiar peel. La 19 ani a devenit cel mai tânăr pilot al Forțelor AerieneBritanice, a scăpat cu viață de mânia unui traficant de arme în Hamburg,a fost martor al războiului civil din Nigeria și a fost […]
La inceputul secolului al XVII-lea, un veteran al razboiului Spanieiimpotriva Imperiului Otoman a publicat o carte. Acea carte, Don Quijotede la Mancha, avea sa se vanda in mai multe exemplare decat oricarealta, cu exceptia Bibliei, transformandu-l pe autor, Miguel deCervantes, in cel mai citit sciitor din istoria literaturii.Cartea lui William Egginton este despre cum Cervantes […]
Thomas Quick a fost condamnat pentru opt crime şi a mărturisit douăzecişi cinci. Era considerat, în general, cel mai nemilos criminal, violatorşi canibal din istoria Scandinaviei.În primăvara anului 2008, Hannes Rastam, un renumit jurnalist deinvestigaţie, s-a întâlnit cu Thomas Quick în spitalul de boli mintaleunde acesta îşi executa sentinţa. A fost o întâlnire care a […]
Patrick Modiano povesteşte că părinţii lui angajează o tânără pentru ase ocupa de el pe când avea aproape 14 ani. El o va pierde din vedere ovreme şi o va regăsi la Saint-Lô, în Manche, căsătorită cu un veterinarde la o herghelie. Cei doi îl vor primi destul de des pe băiat în casalor din […]
„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremeamea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudelemele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național,există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoasecare se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă,lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu levreau […]