Un roman de amploare epică despre pierdere, suferință și împăcare.
O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând de fapt să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor - o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.
Când Rosie, Penn și cei patru fii întâmpină venirea pe lume a celui mainou membru al familiei, nimeni nu e surprins de faptul că bebelușul e unalt băiețel. Dar Claude nu e ca frații săi. Într-o zi se îmbracă într-orochie și refuză să o mai dea jos. Vrea să aibă părul atât de lung,încât să […]
Un roman de debut uluitor și liric, Fata din lut este un incredibil turde forță literar. Vincent Appleton îi zâmbește fiicei sale, scoate pistolul și se împușcăîn cap. Pentru surorile Appleton, nu este prima dată când viața o iarazna. Dar de data aceasta, explodează. Hariet, în vârstă de doar opt ani și pe care toată […]
0,00 din 5 stele
Încarc...
29,59 RON
Notice: Undefined offset: 0 in /home/raobooks/public_html/wp-content/themes/rao/template-parts/content-books-slide.php on line 70
Volumul conţine un număr de douăzeci de povestiri, selectate din treivolume ale autorului: Operaţiunea Afrodita, Ci ne izbăveşte de bine şiPrea mult roşu. Răspândiţi pe mai multe scene şi în mai multe locuri,protagoniştii acestei colecţii de povestiri sunt legaţi de firulcălăuzitor al singurătăţii şi al dezrădăcinării fiinţei umane. GustavoDessal creează o atmosferă în continuă schimbare, […]
Când un tragic accident rutier aduce laolaltă două femei care nu secunoşteau, nici una nu are habar cum i se va schimba viaţa.Violentesecrete de familie, aflate în centrul vieţii amândurora, ameninţă săiasă la suprafaţă şi, încetul cu încetul, cele două sunt forţate să facăfaţă secretului pe care l-au purtat cu ele în permanenţă.O dramă existenţială […]
Irlanda 1846:Pentru Fergus, tânărul de cincisprezece ani, fuga nu reprezintă oalegere, ci o necesitate. Foametea teribilă care a afectat Irlanda înanii 1840 îl constrânge să plece de acasă, după ce şi-a pierdut familiaşi tot ce iubise în scurta lui viaţă. Aşa începe o călătorie plină deaventuri de pe coasta de vest a Irlandei la docurile […]
Viata n-ar putea fi mai fericita pentru Nicholas Lyon, avocatspecializat in divorturi, sot multumit al frumoasei ” dar copilaroasei”Mal, o autoare de carti de bucate care imbina munca intr-o veche casadin Wiltshire cu responsabilitatile de mama a celor trei fete minunateale sale. Dar totul se schimba cand in calea lui Nicholas apare SaraKaplan, o tanara […]
Scris într-un limbaj poetic şi tulburător, excepţionalul roman de debutal lui Jeet Thayil prezintă evoluţia unei metropele bulversate de-alungul a trei decenii. Un vis luxuriant, halucinant surprinde Bombay-ulîn tot caracterul lui sordid. Narcopolis subminează şi contestătradiţiile literare pentru care romanul indian este apreciat. E o cartedespre droguri, sex, moarte, perversiune, dependenţă, dragoste şiDumnezeu şi are […]
Adunasem două iubiri într-una singură. Erau în mine reale şi ireale, caaerul şi apa, trăiam cu sufletul plin de amândouă. Pe Stana o iubeam cape o realitate care dădea un sens vieţii. Ea era pământul, florile,ploaia, roua, copiii. Pe domniţa o reîntâlneam în nimbul amurgului, înboarea vântului, în zorii zilei, la crepuscul, în voiaje astrale. […]
“Viaţa lui Rudolf Nureiev, imaginată de Colum McCann, ne oferă cevaremarcabil… şi atunci când biografia tinde să izoleze personajulprincipal, scoţându-i în evidenţă unicitatea, înstrăinându-l pe individde publicul său prin ridicarea sa pe un piedestal sau prin distrugereaacestuia, McCann obţine exact efectul opus… În viziunea lui McCanndansul reprezintă însăşi viaţa, plină de însufleţire şi de obstacole…Într-o […]
Biroul avocaţilor din oficiu este orice, numai visul oricărui absolventde Drept nu. Clay Carter stă cam de multişor acolo şi, ca toţi tineriisăi colegi, visează să-şi înceapă cu adevărat cariera într-o firmă.Atunci când acceptă să ia apărarea unui tânăr acuzat de crimă, viaţa luiia o întorsătură neaşteptată, devenind peste noapte maestrulnegocierilor.
1946: Lilya Wasserfall, membră a mișcăriide rezistență împotriva puterii britanice mandatareîn Palestina, speră să ia parte la o acțiunede sabotaj, dar primește o misiune aparentneînsemnată. Trebuie să îl caute în Germaniadevastată de război pe omul de știință evreuRaphael Lind, despre care britanicii susțin căar fi murit într-un lagăr de concentrare, darpe care fratele său din […]