De ce este Leonardo da Vinci un om pe care istoria nu îl poate uita? Pentru că lucrările sale sunt expuse în cele mai renumite muzee din lume, descoperirile sale au schimbat modul de gândire, capacitatea sa de a imagina viitorul i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Chiar dacă a trăit acum peste 500 de ani, el este încă actual! Nu numai schițele și picturile sale, dar și studiile de anatomie, invențiile, creațiile sale în domeniul mecanicii aplicate, tehnologiei zborului sau a cele subacvatice, pasiunea pentru lumea vie și astronomie, toate acestea sunt prezentate cu umor în această carte bogat ilustrată. copii peste 8 ani.
Ce este un castel?Cum se alegea amplasamentul unui castel?Din ce sunt construite castelele?Ce este un donjon?Cum era organizat interiorul castelelor în diferite epoci?Cine locuia în castele?Cum se apărau castelele?Cum arată castelele din Orient? În vreme ce în întreaga lume sute decastele se ruinează, pe internet apar aproape zilnic noi site-uri aleunor castele. Cartea de faţă […]
Iată o carte cu totul deosebită, nu doar prin conţinutul ei – care faceo incursiune în istoria piraţilor, a corsarilor şi a bucanierilor -, cişi prin forma cu totul originală şi captivantă de prezentare. Aceastăcarte trebuie parcursă pagină cu pagină, fiindcă fiecare oferă osurpriză vizuală în care ludicul se află în prim-plan.
La doar zece ani, Nefret devine slujnica Cleopatrei, ultimul faraon alEgiptului. Viaţa la palatul regal nu este niciodată prea monotonă pentruNefret. Reginei îi place să poarte veşminte frumoase şi să găzduiascăbanchete pline de strălucire. Dar, vremurile aduc şi necazuri. HotărâreaCleopatrei de a guverna bine Egiptul o face să se îndrăgostească de doibărbaţi puternici, Iuliu Cezar […]
Marea sa aventură spațială a fost prezentată la televizor și în ziare,prezența sa de spirit a devenit proverbială, realizările sale au marcato eră. Datorită lui Neil Armstrong,primul om care a pășit pe Lună,omenirea poate acum supraviețui și călători în spațiu,poate visa la cucerirea altor planete. Celebrele cuvinte pe care le-arostit când a pășit pentru prima […]
Descoperă lumea lui Darwin citind jurnalul unui mus. Această carte careaniversează 200 de ani de la naşterea marelui savant Charles Darwin, celcare a formulat teroria evoluţiei speciilor, este o abordare ingenioasăa subiectului, făcută din perspectiva unui mus care l-a însoţit pemarele naturalist în călătoria sa pe nava Beagle, între 1832 şi 1836.Jurnalul tânărului James, personaj […]
Peste 500 de cuvinte noi.Copiii vor învăţa să facă primii paşi în lumea fermecată a cuvinteloralături de personajele lor preferate.Descoperind felurite lucruri din casă, din pădure, de la mare, de laşcoală sau din grădină, copiii îşi vor îmbogăţi vocabularul, iarînvăţatul devine o joacă.
Intraţi în fascinanta lume a vechilor egipteni şi călătoriţi prinmormintele adânci şi întunecate ale faraonilor pentru a descoperimumiile, formulele lor magice şi comorile de acolo.Desluşiţi ritualul secret al mumificării şi identitateamisteriosului rege-copil Tutankhamon. Cartea explorează miracolele uneicivilizaţii spectaculoase, de la construirea piramidelor şi până lazeităţile bizare cu capete de animal sau misterioasa scrierehieroglifică. Pornind de […]
E.T. este o fiinţă prietenoasă şi comunicativă. Acum va afla totuldespre felul în care comunică oamenii, despre limbile şi alfabetelepământenilor, dar şi despre telefoane mobile, televiziune şi internet.Firea curioasă a lui E.T. face din simpaticul personaj ghidul ideal cuajutorul căruia copiii vor descoperi o mulţime de lucruri interesantedespre Pământ. Verva şi umorul cu care sunt […]
Cum poţi să-ţi dai seama dacă iubeşti pe cineva? Aceasta este una dintreîntrebările ce o frământă pe Lo, care locuieşte împreună cu familia einumeroasă în sudul Suediei. “Ai grijă pe cine iubeşti”, o avertizeazămama ei, dar nu-i spune niciodată de ce. Iar Lo nu încetează să seîntrebe ce voia mama ei să-i spună. Se împrieteneşte […]