Autori
Michael Shelden

Michael Shelden s‑a nascut în 1951, în Oklahoma. A absolvit Universitatea Indiana în 1975 și tot acolo a obținut titlul de doctor în 1979. A scris recenzii și eseuri literare pentru Baltimore Sun și pentru Daily Telegraph. În paralel, a urmat o cariera academica, fiind în prezent profesor de engleza la Indiana State University. Majoritatea carților publicate sunt biografii dedicate unor mari personalitați ale lumii literare: George Orwell, Graham Greene și Mark Twain. Este, de asemenea, autorul unei serii de conferințe audio dedicate scriitorilor americani aflați la Paris, în anii ’20 ai secolului XX. Revista American Literary Scholarship spunea despre el ca „are acel dar foarte rar, propriu numai unui biograf cu adevarat talentat: poate sa redea scenele atât de bine, încât cititorului i se pare ca se afla prins în conversațiile din trecut ale personajelor carții“.
Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începânddin 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, dupădezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze dinfuncţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formeazăuriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii salefulminante ca om politic: primul discurs în Camera […]
Mult timp s-a crezut că scrisorile lui Himmler adresate soţiei sale,Marga, precum şi alte documente care au aparţinut Reichsfuhrerului SS,erau definitiv pierdute. Însă, după sinuciderea acestuia şi dupăsfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrisorile au fost găsitela Tel Aviv, în Israel. Completându-le perfect pe cele ale Margăi,păstrate în Arhivele Federale de la Koblenz, ele constituie […]
Cea mai neateptată şi grea însărcinare a fost aceea de a pregăti uneledin cuvântările Regelui, pe care mai înainte le alcătuia secretarulparticular Louis Basset.Întâia oară am fost pus la încercare cu ocazia aniversării a 50 de anide la Unirea Principatelor, pentru cuvântarea rostită de Carol I laprânzul dat în ziua de 24 Ianuar 1909.Apoi, în […]
“Am fost spirite înrudite.” – JOHN McENROE. Mr Năstase este povesteauluitoare a felului în care un tânar sportiv român a ajuns un superstaradulat: “copilul teribil” al tenisului, al cărui nume a devenit cunoscutmult dincolo de graniţele jocului.”Enigma inexplicabilă”, l-a numit uncomentator BBC, iar faimosul Lew Hoad a afirmat entuziast: “Dacă mă vetiîntreba la ce jucator […]
“Inteligenţa sclipitoare, pasiunea şi energia lui Steve Jobs au fostsursa a nenumărate inovaţii care ne îmbogăţesc şi ne uşurează vieţile.Lumea este cu mult mai bună datorită lui Steve.”COMITETUL DIRECTOR AL APPLE Steve Jobs este considerat un vizionar, un inventator genial, care aschimbat lumea prin ideile sale. Această carte reprezintă chintesenţa apeste trei decenii petrecute în […]
Soarta noastră, a “ţaranilor ciocoiţi” este întocmai ca a tainicilorcreştini primitivi, trăitori în mijlocul păgânătăţii (care nu era rea înîntregimea ei). Noi suntem priviţi de sus în lumea unde ne-a adussoarta, iar în lumea de unde ne tragem şi unde ni-i inima suntem priviţiori cu pizmă, ori cu batjocuri…Si cu toate acestea, noi avem o […]
Cartea este un jurnal literar, cu nuanţe autobiografice, în care autorulîşi prezintă copilăria, locurile unde a trăit, precum şi debuturile luica grafician în ţară, apoi în Statele Unite.
S-au spus şi s-au scris atâtea lucruri despre Julio Iglesias, artistulperfecţionist până la obsesie şi omul care are totul, până şisingurătatea, dar şi charisma, forţa şi duioşia “gladiatoruluitrandafirului”, fără ca nimeni să-i intuiască cel puţin fibra sa cea maiintimă. Între paradis şi infern este autobiografia scrisă cu patos şisinceritate, în care acest “spaniol universal” îşi […]
„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremeamea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudelemele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național,există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoasecare se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă,lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu levreau […]
Însemnări de viață nu este doar un jurnal puzzle. Este radiografia uneivieți. Este modul în care un om înzestrat ne permite accesul înintimitatea sa. Și, dacă mă gândesc mai bine, este o invitație lansatăde minunata Eleanor Coppola, o invitație pe care ne-o adresează cusinceritate, o invitație către cunoaștere. Citesc rar biografii saujurnale de memorii. Poate […]