Însemnări de viață nu este doar un jurnal puzzle. Este radiografia unei
vieți. Este modul în care un om înzestrat ne permite accesul în
intimitatea sa. Și, dacă mă gândesc mai bine, este o invitație lansată
de minunata Eleanor Coppola, o invitație pe care ne-o adresează cu
sinceritate, o invitație către cunoaștere. Citesc rar biografii sau
jurnale de memorii. Poate doar dacă sunt foarte interesată de o
celebritate sau de vreun scriitor. Recunosc, sunt omul care ia toate
elemnetele cheie și alcătuiește un tablou. Uneori, acest lucru poate fi
un dezavantaj. Mă las influențată de detalii și percepții. A fost bine,
a fost rău. 

Deși Eleanor Coppola a dat dovadă de un talent indiscutabil, sunt sigură
că mulți se întreabă cum este ea în viața de zi cu zi. Ce face omul
celebru în intimitatea celor patru pereți ai săi? Cum este afectat de
momentele proaste? Pentru că, da, deși zâmbesc mereu și avem noi
impresia că toate le merg strună, și oamenii celebri au parte de
pierderile și dezamăgirile lor. Eleanor Coppola nu își începe acest
jurnal puzzle cu ea și cu realizările sale. Nu e nimic mândru aici, nu
este nicio urmă de laudă. Am putea să îi spunem doar Eleanor. Dar poate
că nu ni se vor mai părea la fel de fascinante aceste însemnări. De ce
spun jurnal puzzle? Pentru că Eleanor ne invită la o călătorie care,
deși pentru noi durează câteva ore, pentru ea s-a întins pe durata a
douăzeci de ani. Să nu vă gândiți că ne va face nu știu ce destăinuiri
din culise. Cumva, am avut impresia că a ales momentele definitorii
pentru ea. Moartea fiului său, viața de familie, pierderile sau
monumentala traversare a covorului roșu la premiile Oscar. 

Însemnări de viață începe din 1986, 12 mai. Nici nu eram născută. Și
poate că acest lucru a întărit legătura dintre mine și acest jurnal. Am
realizat, raportând la mine, câte lucruri încap într-o viață de om și
cât de mult ne schimbă anumite momente. Este de-ajuns un moment pentru
ca întreaga viața să îți fie dată peste cap? Da. Este mai greu să lupți
să te afirmi dacă stai în umbra unui nume uriaș? Da. Orice ai face,
oricum ai face, vei avea impresia că e puțin. Și că toate ușile se
deschid numai când aud numele de familie. Sau vei crede că faci puțin
pentru că toți îți analizează viața printr-o lupă uriașă. Cred că e
dureros să trăiești fără să fii tu. De aceea, Însemnări de viață este
modul cel mai corect prin care putem să o cunoaștem pe Eleanor Coppola
femeia, mama, soția, vecina, prietena, femeia de succes. Și ea ne spune,
cu sinceritate, care a fost drumul ei. De la momente banale la momente
de strălucire, de la dragoste la suferință, de la monotonie la afirmare.
Omul trebuie să fie sincer cu el. Și unde suntem mai sinceri dacă nu în
jurnalele personale? 

Dacă sunteți atrași de lumea filmului sau de filmele documentare, nu
ocoliți acest jurnal de memorii. E de citit!

Recenzie realizată de Anca Rucăreanu - https://ancasicartile.ro/

PREZENTAREA TITLULUI:


Eleanor Coppola, realizatoare de filme documentare, artistă, scriitoare
şi - nu în ultimul rând - soţia unui gigant al cinematografiei şi mama
unei tinere regizoare de succes, Francis Ford Coppola şi Sofia Coppola,
îşi foloseşte extraordinara capacitate de reflecţie pentru a descrie
viaţa familiei ei, de-a lungul a mai bine de 20 de ani. Adunând
fragmente din jurnalele personale,a prins ca într-un insectar efemerul
clipei din care transpar experienţele ei ca mamă, soţie şi artist,
străduindu-se să-şi descopere modalităţi proprii de exprimare a sinelui
în mijlocul unei familii pline de talent.
Stilul este unul fragmentar, croit pe modelul jurnalului intim, dar ne
duce cu gândul la Proust, căci amintirile sunt adesea aduse la lumină
prin intermediul unor obiecte dintre cele mai banale, precum perechea de
pantofi găsiţi în 2002 ş care îi eaminteşe micul dejun în care soţul ei
i-a dat fiicei lor sfaturi despre construcţia unui film.
Prezentate cu dezarmantă onestitate, momentele tumultoasei şi oarecum
nomadei existenţe a familiei Coppola acoperă decade şi traversează
continente, dezvăluind tragedii sfâşietoare, dar şi bucurii nemăsurate.
Fie că vorbeşte despre o simplă plimbare prin pădure ori descrie
monumentala traversare a covorului roşu la premiile Oscar, autoarea face
dovada unei sensibilităţi deosebite faţă de lumea care o înconjoară.
Viaţa ei, indiscutabil încântătoare şi fermecată, este, cu toate
acestea, în continuare plină de aceleaşi îndoieli, nelinişti şi regrete
pe care le trăieşte o femeie, oricare, de oriunde, ca şi cum ceea ce
vrea să spună este: "Nu te gândi la numele meu, iată cine sunt eu, cu
adevărat."