Publicată iniţial în foileton în revista Naţional Era, romanul "Coliba unchiului Tom" a schimbat în secolul al XIX-lea felul în care era privită sclavia şi a devenit un bestseller de la prima publicare, cu 300 000 de exemplare vândute în doar trei luni. Cartea a avut un asemenea impact asupra societăţii americane, încât Abraham Lincoln a salutat-o la o întâlnire pe autoare drept "micuţa doamnă" care a declanşat Războiul Civil. Dincolo de toate aceste controverse, scriitoarea creează o poveste impresionantă, dramatică şi emoţionantă, cu personaje credibile în ciuda stereotipiilor folosite.
“Băieţii” este considerată de critică ultima operă majoră scrisă deMontherlant.O carte despre o legătură pasională dintre doi băieţi în vârstă de 16 şi14 ani dintr-o şcoală din Franţa anului 1912. Scrisă în 1969, povestease desfăşoară în Franţa, în 1912, şi reflectă societatea acelei epoci.Alban, în vârstă de 16 ani, se mută la o şcoală nouă. […]
Reinterpretare a poveştii naufragiatului Robinson Crusoe, romanul luiTournier îl prezintă pe acesta ca un quaker fanatic, care nu poate trăiîn afara ordinii bine definite a societăţii vremii sale. Un om perfectintegrat în sistemul din care face parte va fi aruncat pe insulabotezată mai târziu Speranza, pentru a se confrunta cu adevăratul săucoşmar: lumea a încetat […]
Billy Budd, marinar anticipează modernismul nu doar în tematică, ci șiîn formă, prin colajul de genuri și prin finalul său deschis.Astfel, cititorul ultimei opere a lui Melville este confruntat cu oalegere dificilă. Relatarea cea mai lungă, povestirea propriu-zisă, îşistabileşte propria autenticitate cu ajutorul procedeelor literaretradiţionale, precum repetiţia şi elaborarea minuţioasă, dar celelaltedouă scurte relatări pun […]
Cu ironia sa plina de rafinament, cu inegalabila sa maiestrie artistica,Thomas Mann imagineaza o posibila intalnire intre iubita din tinerete alui Goethe, neuitata Lotte a lui Werther, si cel care, cincizeci de animai tarziu, devenise patriarhul literaturii germane. Cata emotiereprimata, cate sentimente contradictorii, ce jocuri subtile cu miturileunei epoci incap intre copertele acestei carti fermecatoare!
Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda,care-și practică meseria în faţa Catedralei Notre-Dame, cea mai înaltăconstrucţie a Parisului medieval. Încălcând jurămintele sfinte,arhidiaconul se îndrăgostește de ea și încearcă să o seducă. Estesalvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmărită depoliţie și condamnată la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocoşatul dela Notre-Dame, a fost ecranizată […]
Scrisă între 1956 şi 1957 şi publicată pentru prima dată în 1961,„Colonelului n-are cine să-i scrie“ este povestea unui veteran scăpătatal Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduieşte că-şi va primipensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă şi, prinurmare, în fiecare vineri, merge la poştă. Acţiunea se petrece înperioada „Violenţei“, […]
Apărut în anul 1906,Sub tăvălug este al doilea roman al lui HermannHesse. Zugrăvește soarta lui Hans Giebenrath,un copil supradotat pe careambiția tatălui său și patriotismul așezării sale natale îl împing săîși asume un rol care nu i se potrivește.Din cauza presiunii celor din jur și a sistemului educațional careurmărește doar performanțele academice ale elevilor, Hans […]
Deşi este considerat romanul clasic al epocii jazului – denumiredatorată lui Fitzgerald însuşi – “Marele Gatsby” nu este nici pe departeo operă circumscrisă doar deceniului al treilea al secolului XX, când afost scrisă. Chiar şi după trecerea atâtor decenii, actualitatearomanului lui Fitzgerald sporeşte datorită faptului că el constituieexpresia definitorie a Visului American, un concept sau […]