Un volum care a stat la baza unui nou episod din seria de filme Departamentul Q. A fost ecranizată în anul 2019. Nete Hermansen intenționează să se răzbune pe cei care au abuzat-o în tinerețe, inclusiv pe Curt Wad, un chirurg charismatic care a făcut parte dintr-o mișcare de sterilizare a fetelor în Danemarca. Douăzeci de ani mai târziu, detectivul Carl Mørck descoperă că o altă femeie, pe nume Rita, a dispărut în acei ani. Apoi află că numeroși alți oameni au dispărut cu Rita în același weekend și ancheta îi apropie de Curt Wad. Cartea lui Adler-Olsen, unul dintre marii autori de thrillere, este pe cât de complexă, pe atât de minunată.
Trebuie să recunosc că nu sunt cea mai ușor de impresionat cititoare,dar de această dată mi-a înghețat sângele în vene. Imaginați-vă o gașcăde copii din așa zisa înaltă societate cu înclinații sadiste șiposibilități financiare nemărginite. Ce va crește din ei? În modevident, doar niște monștri. Monștri care ies la vânătoare de oameni. Jussi Adler Olsen […]
Doi cercetători de geniu se luptă în Universul virtual al internetului.Eric vrea să creeze paradisul, adică un program care să-ţi permită sănavighezi virtual doar cu ajutorul minţii, Samir vrea să dezlănţuieinfernul şi creează un virus informatic imposibil de exterminat, pentrua distruge lumea civilizată. Testând sistemul creat de Eric, Hanna,soţia lui, se contaminează cu virusul Mona […]
Henrik HP Petterson, un tânar fara niciun scop în viata, gaseste untelefon mobil în compartimentul unui tren catre Stockholm. Prinintermediul acestuia este invitat sa participe la un joc: fara a-si daseama, îsi ia angajamentul unor misiuni riscante, cu mize mari, care îitransforma viata monotona într-o cursa periculoasă. HP iubeste acel fiorinexplicabil si premiile care i […]
Buzz continuă aventurile tânărului de 31 de ani, Henrik Pettersson, sauHP, un pierde-vară cu un orgoliu puternic şi cu un control foarte redusal impulsurilor. Într-o sâmbătă-dimineaţă, după o lungă noapte depetrecere, el găseşte un telefon mobil cu model neobişnuit într-un trende navetişti. Prin câteva mesaje insistente şi oarecum ciudate, care ise adresează pe nume, HP […]
Cu Legea umanităţii, Jakob Vedelsby se impune printre numeroşiiscriitori scandinavi de thrillere. O acţiune care îţi taie răsuflarea şisubiecte politice actuale, care ne ridică întrebări fundamentale cuprivire la reuşita noastră individuală în viaţă.
“Camera groazei” este un roman spectaculos, cu acţiune şi umor şi cu onotă de inedit specifică literaturii nordice. Ingeniosul detectiv CarlMorck, secondat de neconvenţionalul său asistent, rezolvă un cazneobişnuit şi dificil, primul dintre cele atribuite Departamentului Q.În timp ce investigaţia progresează, victima, aflată într-o cameră depresurizare, îndură detenţia, privaţiunile şi chinul, agăţându-se desperanţa de a-şi […]
Sofia Zetterlund este o psihoterapeută preocupată de studiul persoanelortraumatizate. De fapt, aceasta este o faţetă a personalităţii sale. Easuferă de dublă personalitate şi îşi caută zadarnic identitatea înfiecare crimă înfăptuită. Jeanette este poliţista care, căutând autorulcrimelor, ajunge la psihiatră fără însă a o bănui. Viaţa personală apoliţistei este aproape inexistentă, are un soţ efeminat şi […]
Sofia Zetterlund este o psihoterapeută preocupată de studiul persoanelortraumatizate. De fapt, aceasta este o faţetă a personalităţii sale. Easuferă de dublă personalitate şi îşi caută zadarnic identitatea înfiecare crimă înfăptuită. Jeanette este poliţista care, căutând autorulcrimelor, ajunge la psihiatră fără însă a o bănui. Viaţa personală apoliţistei este aproape inexistentă, are un soţ efeminat şi […]
“Somnul Raţiunii” este cel de-al treilea roman al seriei Departmentul Q,în care detectivul Carl Morck are de rezolvat un nou mister. Cândgăseşte un vechi mesaj ascuns într-o sticlă, scris, conform experţilor,cu sânge uman, echipa condusă de Morck se vede nevoită să se lansezeîntr-o nouă investigaţie, care o va pune faţă în faţă cu un infractorfără […]
Ianuarie 2006: Nouăsprezece oameni sunt ucişi în sătucul suedezHesjövallen. Singurul indiciu legat de asasin este o panglică roşiedescoperită la locul faptei.Judecătoarea Birgitta Roslin are motive personale pentru a fi şocată:printre victime se numără bunicii ei, familia Andren, iar Birgitta aflăla puţin timp după comiterea crimelor că o altă familie Andren a fostmăcelărită în Nevada, Statele […]
Cine nu viseaza sa hoinareasca pe inzapezitul Fifth Avenue,printre pomii de Craciun impodobiti colorat din RockefellerCenter, sa patineze si sa incheie ziua savurand o felie decheesecake de neuitat intr-una din cafenelele ademenitoare?Cu aproape 50 de retete pentru briose cu afine, fripturglazurata de porc, lichior de oua delicios si multe altele,aceasta carte poarta cititorul in magicul […]
Vă oferim povestea celebră a micului prinţ în varianta de benzidesenate, creată de renumitul autor Joann Sfar,unul dintre cei maiimportanţi artişti din noul val al benzilor desenate franco-belgiene.Veţi regăsi în această carte superbă poezia, emoţia şi întreaga forţă asimbolurilor create de părintele micului prinţ,binecunoscutul scriitorfrancez Antoine de Saint-Exupéry,povestea fiind prezentată cititorilorde toate vârstele cu graţie […]
Într-o prezentare modernă şi atrăgătoare, “Mama şi copilul” este un ghidpractic complet şi bogat ilustrat pentru îngrijirea copilului de lamomentul concepţiei până la vârsta de trei ani, o carte necesarăoricărei femei care este sau vrea să devină mamă.
Sus, în dormitorul său din podul casei, David, un băiat de doardoisprezece ani, plânge moartea mamei sale. Este supărat şi singur,având drept companie doar cărţile de pe rafturi.Dar acele cărţi au început să-i vorbească pe şoptite în întuneric, iarbăiatul se refugiază în miturile şi poveştile pe care mama sa le iubiseatât, descoperind că lumea reală […]
Ştiai că…. în secolul al XIX-lea, pe când invadau ţinuturile Veneţiei,austriecii îşi diluau vinul cu apă acidulată pentru că vinul era preatare pentru gustul lor? Într-adevăr, şpriţul a fost creat în Italia,însă la noi a ajuns de austrieci, care au răspândit reţetele după ce le-au învăţat de la veneţieni. De altfel, cuvântul şpriţ vine din […]
A fost odata o inima frânta e un roman despre dragoste siblesteme, dar si despre limitele de care oamenii suntdispusi sa le depaseasca pentru a obtine ceea ce isi doresc.De când se stie,Evangeline Fox a crezut în iubireaadevarata, cu final fericit…Pana cand a aflat ca dragostea vietiiei seva casatori cu altcineva.Disperata sa impiedice nunta si […]
Din momentul în care Sonia Ocampo sosi pe lume, vânătă şi tremurând,speranţele, visele şi temerile celorlalţi au cântărit greu pe umeriisăi. Dacă încrederea sa în sine ar fi atât de puternică precum credinţalor în ea!Aceasta este o poveste despre schimbare în vremuri dificile. Este opoveste despre sacrificiu. Si, mai presus de toate, este despre luptapentru […]
Se spune că, după însurătoare, viaţa nu mai are nimic spectaculos deoferit, în afară de chipul aceleiaşi femei, scutece de schimbat, oslujbă din obligaţie şi, din când în când, o bere cu prietenii, din ceîn ce mai puţini, acum că “ai făcut pasul cel mare”. Un bărbat însuratar fi, astfel, un bărbat plictisitor şi neinteresant […]
Ce stim despre vietile si personalitătile celor 80 de împărati care audomnit de la Augustus până la căderea Romei? Cronica împăratilor romanieste prima carte care abordează succesiunea conducătorilor Romeiimperiale, folosindu-se de cronologii si alte suporturi vizuale. Acumnimeni nu va mai avea dubii cu privire la cine a construit Colosseumulsau când a fost prădată cetatea Romei […]
Cel mai iubit personaj din lumea întreagă îi invită pe copii în cele maiinteresante aventuri.Micul prinţ, prietenul copiilor şcolari şi preşcolari, vă invită într-ominunată călătorie prin cele patru anotimpuri, pentru a învăta limbileengleza şi franceza. Fiecare volum al colecţiilor originale English withThe Little Prince şi Francais avec le Petit Prince conţine cântece,poezii, conversaţie, activităţi şi […]
Pe când era copil, Nino Manes obişnuia să fugă pe străzile insulei salepentru a ajunge la biserică înainte de primele explozii ale Alboradei,artificiile care anunţau apusul unei zile de sărbătoare. Acum, luatprizonier de război într-un lagăr texan la sfârşitul celei de a douadeflagraţii mondiale, Nino primeşte o scrisoare de la Zita, iubita luicare-i spune că […]
Cel mai iubit personaj din lumea întreagă îi invită pe copii în cele maiinteresante aventuri.Micul prinţ, prietenul copiilor şcolari şi preşcolari, vă invită într-ominunată călătorie prin cele patru anotimpuri, pentru a învăţa limbileengleză şi franceză. Fiecare volum al colecţiilor originale English withThe Little Prince şi Français avec le Petit Prince conţine cântece,poezii, conversaţie, activităţi şi […]