Buzz continuă aventurile tânărului de 31 de ani, Henrik Pettersson, sau HP, un pierde-vară cu un orgoliu puternic şi cu un control foarte redus al impulsurilor. Într-o sâmbătă-dimineaţă, după o lungă noapte de petrecere, el găseşte un telefon mobil cu model neobişnuit într-un tren de navetişti. Prin câteva mesaje insistente şi oarecum ciudate, care i se adresează pe nume, HP este invitat să joace un Joc. El acceptă fără ezitare. Regulile sunt ca HP să îndeplinească nişte sarcini, de la unele capricii copilăreşti până la crime, trasate de un misterios Stăpân al Jocului. Misiunea începe destul de inocent, pentru ca ulterior să devină din ce în ce mai riscantă, ameninţând siguranţa câtorva apropiaţi ai lui HP. El e hotărât să devină superstar, dar când întunecatele secrete din trecutul familiei lui ies la iveală, HP trebuie să aleagă: va suferi umilinţa înfrângerii sau va face totul ca să câştige, depăşind orice limită, indiferent cât ar costa asta?
Henrik HP Petterson, un tânar fara niciun scop în viata, gaseste untelefon mobil în compartimentul unui tren catre Stockholm. Prinintermediul acestuia este invitat sa participe la un joc: fara a-si daseama, îsi ia angajamentul unor misiuni riscante, cu mize mari, care îitransforma viata monotona într-o cursa periculoasă. HP iubeste acel fiorinexplicabil si premiile care i […]
Este mijlocul verii şi Stockholm se pregăteşte pentru nunta unei iubiteprinţese suedeze. Încercând să-şi trăiască viaţa mai departe şi săajungă la capătul Jocului, HP este în continuare hotărât să-şi găsească,în sfârşit, calea, când primeşte un mesaj text în care e întrebat dacăvrea să revină. Ştie că participarea lui l-a pus pe el şi pe sora […]
Sofia Zetterlund este o psihoterapeută preocupată de studiul persoanelortraumatizate. De fapt, aceasta este o faţetă a personalităţii sale. Easuferă de dublă personalitate şi îşi caută zadarnic identitatea înfiecare crimă înfăptuită. Jeanette este poliţista care, căutând autorulcrimelor, ajunge la psihiatră fără însă a o bănui. Viaţa personală apoliţistei este aproape inexistentă, are un soţ efeminat şi […]
“Somnul Raţiunii” este cel de-al treilea roman al seriei Departmentul Q,în care detectivul Carl Morck are de rezolvat un nou mister. Cândgăseşte un vechi mesaj ascuns într-o sticlă, scris, conform experţilor,cu sânge uman, echipa condusă de Morck se vede nevoită să se lansezeîntr-o nouă investigaţie, care o va pune faţă în faţă cu un infractorfără […]
Sofia Zetterlund este o psihoterapeută preocupată de studiul persoanelortraumatizate. De fapt, aceasta este o faţetă a personalităţii sale. Easuferă de dublă personalitate şi îşi caută zadarnic identitatea înfiecare crimă înfăptuită. Jeanette este poliţista care, căutând autorulcrimelor, ajunge la psihiatră fără însă a o bănui. Viaţa personală apoliţistei este aproape inexistentă, are un soţ efeminat şi […]
Ianuarie 2006: Nouăsprezece oameni sunt ucişi în sătucul suedezHesjövallen. Singurul indiciu legat de asasin este o panglică roşiedescoperită la locul faptei.Judecătoarea Birgitta Roslin are motive personale pentru a fi şocată:printre victime se numără bunicii ei, familia Andren, iar Birgitta aflăla puţin timp după comiterea crimelor că o altă familie Andren a fostmăcelărită în Nevada, Statele […]
Un volum care a stat la baza unui nou episod dinseria de filme Departamentul Q. A fost ecranizatăîn anul 2019.Nete Hermansen intenționează să se răzbunepe cei care au abuzat-o în tinerețe, inclusiv peCurt Wad, un chirurg charismatic care a făcutparte dintr-o mișcare de sterilizare a fetelor înDanemarca. Douăzeci de ani mai târziu, detectivulCarl Mørck descoperă […]
Trebuie să recunosc că nu sunt cea mai ușor de impresionat cititoare,dar de această dată mi-a înghețat sângele în vene. Imaginați-vă o gașcăde copii din așa zisa înaltă societate cu înclinații sadiste șiposibilități financiare nemărginite. Ce va crește din ei? În modevident, doar niște monștri. Monștri care ies la vânătoare de oameni. Jussi Adler Olsen […]
Cu Legea umanităţii, Jakob Vedelsby se impune printre numeroşiiscriitori scandinavi de thrillere. O acţiune care îţi taie răsuflarea şisubiecte politice actuale, care ne ridică întrebări fundamentale cuprivire la reuşita noastră individuală în viaţă.
“Camera groazei” este un roman spectaculos, cu acţiune şi umor şi cu onotă de inedit specifică literaturii nordice. Ingeniosul detectiv CarlMorck, secondat de neconvenţionalul său asistent, rezolvă un cazneobişnuit şi dificil, primul dintre cele atribuite Departamentului Q.În timp ce investigaţia progresează, victima, aflată într-o cameră depresurizare, îndură detenţia, privaţiunile şi chinul, agăţându-se desperanţa de a-şi […]
“Pe toata mozzarella din lume, imi tremura mustatile de emotie! Esteziua finalei Supercupei in Soricezia si echipele mele de suflet joacapentru titlu. Dar pe teren se intampla ceva ciudat… si eu trebuie sarezolv misterul.”
Vă place carnea de pui şi aţi dori să aduceţi o binevenită variaţie înreţetele pe care le preparaţi de obicei? Dacă da, s-ar putea ca aceastălucrare să fie exact soluţia pe care o aşteptaţi.De la hamburgeri de pui cu brânză şi tarhon, până la pui fript cu salvieşi usturoi, găsiţi câte ceva pentru toate gusturile. […]
Oare Gutenberg a inventat tiparul? Unde a apărut agricultura? De cânddatează prima maşină de scris? Cum s-a născut avionul? Cine a inventatinternetul? Toate aceste întrebări şi încă multe altele – în total cam150 – îşi găsesc răspuns în această carte care oferă cele mai noi dateprivind evoluţia cunoaşterii umane şi le face o prezentare clară […]