Un thriller despre mizerabila afacere a traficului de organe şi cel mai mare tabu din istorie.
Un pacient moare în urma unui transplant. Ceea ce la început pare o greşeală de procedură se dovedeşte apoi a fi crimă. În căutarea sa disperată a adevărului profesorul chirurg Gropius se pune el însuşi în primejdie de moarte. Instinctul de detectiv şi sentimente confuze îl aruncă în braţele a două femei misterioase. Dar doar una din ele îl va duce mai aproape de dezlegarea misterului. Punctul de legătură dintre mafia organelor şi Vatican este reprezentată de trei litere: IND. Iar dosarul cel mai primejdios dintre toate are un singur nume: Golgota.
Într-un birou confortabil din Virginia, un batrân bogat își rescrie cufurie testamentul. Cu moartea sa la doar câteva ore distanță, TroyPhelan vrea să transmită un mesaj copiilor sai, fostelor sale soții șislujitorilor săi – un mesaj care va declanșa o batalie juridica vicioasași va transforma zeci de vieți. Pentru ca noul testament al lui Troy […]
DE ZIUA SFINTULUI PATRICK, BRIAN FLYNN, CONDUCATOR I.R.A., OCUPA IMPREUNA CU CITIVA FIDELI O CATEDRALA IN NEW YORK, RETINE PATRU OSTATECI, INTRE CARE SI UN CARDINAL, SI AMENINTA CA LA RASARITUL SOARELUI VA OMORI OSTATECII SI VA ARUNCA IN AER CATEDRALA, DACA GUVERNUL BRITANIC NU ELIBEREAZA 137 DE PRIZONIERI IRLANDEZI DIN LAGARE. CA DE OBICEI, […]
Tăietura finală este un thriller polițist european tipic, adică unul cumai mult sadism ucigaș decât cele americane și cu mult mai puținăcorectitudine politică. În Tăietura finală, autorul a avut ambiția de aintegra scenariul clasic al criminalului în serie cu noua realitatetehno-cotidiană a rețelelor de socializare ce devin tot mai mult o partea vieții. Într-un mod […]
Charlie, o tânără actriţă frumoasă şi talentată, este atrasă în“teatrul realului” de un ofiţer de informaţii israelian. Forţată săjoace cel mai important rol al vieţii ei, Charlie este implicată într-ocapcană înşelătoare şi delicată ce are ca scop prinderea unui teroristpalestinian care le tot scapă printre degete. “În urmă cu vreo câţiva ani, Le Carré a […]
„Act de Război este unul dintre cele mai bune thrillere ale lui BradThor, rivalizând cu tot ce s-a scris înainte.“ZenksMorningReport.com „În ultimul thriller al lui Brad Thor, Act de război, Scot Harvathprimeşte undă verde de la preşedinte pentru a stopa o operaţiuneteroristă împotriva Americii. Romanele lui Thor se bazează pe acţiunicare au loc la cel […]
Când Jack Mullen află despre moartea “accidentală” a fratelui său Peter,înecat în apele oceanului, într-o noapte friguroasă, ştie că realitateaeste mult mai complicată decât pare la prima vedere. Însă în caleaaflării adevărului se pune o adevărată armată de poliţişti, de avocaţişi de oameni plătiţi să-i apere pe mai-marii din Hamptons, unde a fi“doar” bogat este […]
Spionaj, minciună şi moarte. Fanii cărţilor de spionaj vor fientuziasmaţi de explozivul roman de debut al lui Steve Jackson.Se spune că fulgerul nu loveşte niciodată de două ori în acelaşi loc. Ozicală greşită.Londra a fost bombardată pentru a doua oară în decurs de numai doi ani,dar de data aceasta inamicul este mult mai aproape de […]
O misiune pe care numai Striker – braţul înarmat al Centrului de Comandă– o poate îndeplini: capturarea unui grup islamic care pune la cale orebeliune contra guvernului Indiei. Însă când conflictul erupe lagraniţa dintre India şi Pakistan, detaşamentul Striker este prins întrecele două tabere. Cea mai eficientă unitate specială americană esteangrenată într-un adevărat război. Soarta […]