Frontierele şi graniţele par de domeniul trecutului într-o Românie
euroatlantică. Însă trecutul este cel care a trasat pe harta emoţională
a românilor câteva frontiere dureroase. O parte însemnată a populaţiei
româneşti de peste graniţe se află în Ucraina şi Republica Moldova,
state care nu sunt membre ale instituţiilor euroatlantice. În cele două
ţări, criteriile de multiculturalism şi drepturile minoritare sunt,
deocamdată, facultative şi aplicate arbitrar. Pariul acestei cărţi este
să demonstreze că integrarea euroatlantică nu înseamnă distrugerea
nucleului identitar, cultural şi de civilizaţie al unei ţări şi că,
dimpotrivă, trebuie purtată o discuţie raţională şi lipsită de patimă pe
această temă tocmai pentru a vindeca idiosincrazii istorice. Sunt români
pe care autorităţile de o parte şi de alta a graniţelor i-au lăsat, din
laşitate, nepăsare sau incultură, să dispară în cutele unei geografii
peste care istoria a marcat graniţele cu cimitire şi sânge. Veţi citi,
aşadar, o carte cu dublu obiectiv: analizează evoluţia concepţiei asupra
graniţelor şi frontierelor, aplicând, deopotrivă, această analiză asupra
cazului concret al mobilităţii frontierelor României pe parcursul
secolului XX.