Romanul se bazează pe evenimente reale, petrecute în 1840 în pădurea Epping, la periferia Londrei, legate de încarcerarea poetului naturalist John Clare. După o luptă îndelungată cu dependenţa de alcool, neglijenţă și depresie, Clare caută salvarea la High Beach Private Asylum, o instituţie care funcţiona după principii reformiste, cunoscute mai târziu ca terapie ocupaţională. În aceeași perioadă, în zonă se mută și tânărul Alfred Tennyson, care devine el însuși încurcat în viaţa azilului și în intrigile cauzate de proprietarul acestuia, charismaticul doctor Matthew Allen. Prin intermediul acestei cărţi, pătrundem în universul ermetic de la High Beach și al personajelor lui ‒ doctorul, fiica acestuia care era îndrăgostită de Tennyson, angajaţii spitalului și Clare însăși. Romanul este presărat cu episoade halucinatorii ale lui Clare și de pierderea identităţii poetului, care culminează cu instaurarea completă a nebuniei. Un poveste remarcabilă, care te marchează profund, ce creează o lume tulburătoare și veridică.
Cine sunt cei doi iubiţi înfăţişaţi în Mireasa evreică, unul dintre celemai misterioase tablouri ale lui Rembrandt? Cinesunt cele două personaje enigmatice, unite pentru totdeauna de maestrulolandez într-un gest de gingăşie? Răspunsul pare scris în sute de paginicu o caligrafie măruntă, un caiet galben de care nu se desparteniciodată studenta la Arte Rebecca Lopes da […]
Trei femei, trei generaţii – bunica, mama şi fiica. Ele îşi spun pe rândpovestea, lecţia de viaţă, fiecare dintre ele purtând pe umeri povaratrecutului celei dinainte. Destinul lor acoperă perioada postbelică şide instaurare a comunismului, până după revoluţia din 1989 şi aniirecenţi.
Portretul este o carte ingenioasă, care vorbește despre o perioadăreprezentativă din istorie. Nu știu dacă este multă lume care să nu fiauzit de dinastia Rothschild, reprezentativă Franței secolului al XIX-lea. Betty de Rothschild este una dintre cele mai cunoscute evreice aleistoriei, familia ea aristocrată fiind una cunoscută în lumea artelor, afinanțelor și a afacerilor. Portretul […]
Un roman de amploare epică despre pierdere, suferință și împăcare. O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se crescunul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iartatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașuluiSydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pemăsură ce se ceartă și se împacă, […]
Povestea lui Edgar Sawtelle nu este doar povestea unui băiat diferit.Povestea lui Edgar Sawtelle este o lecție amară de viață, din careoricine poate învăța ceva. Trebuie doar să știi să privești dincolo deaparențe. Așa cum încearcă să facă și Edgar, un băiat născut mut,problemă pentru care nimeni nu are nicio soluție sau explicație. Totuși,în ciuda […]
“Un text sumbru, încărcat de îndoieli, în care Buzura descrie ce mairămâne dintr-o ţară din Est, odată trecută de partea cea bună. După cecamerele de luat vederi ale televiziunilor şi-au pierdut interesulpentru prăbuşirea Zidului, ce se întâmplă cu nebunii şi cu bestiile?” ,,,,,,,,,,,,Epok
Ultima capodoperă a unui scriitor talentat, care îţi taie răsuflarea…“Transatlantic” este cel mai pătrunzător roman de până acum al lui ColumMcCann.The Oprah Magazine Una dintre cele mai mari reuşite ale romanului “Transatlantic” estemodul în care – citindu-l – simţi istoria: pe cât de trecătoare, pe atâtde intimă şi cât se poate de intensă. Aceasta este […]
ABSENTII de Augustin Buzura“Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca uncombatant de forţă. Primul sau roman, “Absenţii”, publicat în 1970,produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă exploziede libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altăexplozie îi răspunde – de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge lacititori. La nici […]
Într-o zi din toamna anului 1686, Nella Oortman, o tânără de 18 ani,bate la uşa unei case din cel mai bogat cartier al Amsterdamului. Avenit de la ţară pentru a începe o viaţă nouă ca soţie a lui JohannesBrandt, un negustor prosper. Acesta îşi face apariţia cu un dar de nuntăextraordinar: o replică a locuinţei […]
“Odinioară eram om. Aşa mi s-a spus. Eu unul nu-mi amintesc, dar ceicare mă cunoşteau când eram mic spun că mergeam pe două picioare ca unom”.Toată lumea cunoaşte numele Khaufpur, India, şi dezastrul chimic care aavut loc acolo în 1984. Cazul împotriva Kampaniei a durat ani fărăsfârşit. Erau acuzaţi că provocaseră moartea a mii de […]