Din 1991, o singură putere domină lumea, Statele Unite ale Americii. S-a vorbit în aceste condiţii de o hiperputere, dacă nu de un imperialism, cu atât mai mult cu cât în zece ani economia americană, inventivitatea sa tehnologică, precum şi puterea sa militară (cu un buget de trei ori mai mare decât cel al Europei) a crescut mai repede ca în alte părţi. Cum să consideri această naţiune altfel decât celelalte analizând-o fără patimă, fără idei preconcepute, mai ales după traumatismul din 11 septembrie 2001 şi războiul din Irak din 2003? Această lucrare îi oferă cititorului cheile necesare pentru a înţelege influenţa unei ţări care fascinează.
Vreme îndelungată, mările şi oceanele au inspirat oamenilor un amestecciudat de teamă şi fascinaţie irezistibilă. Astăzi, misterul este, înmare parte, elucidat. Mecanismele care guvernează dinamica oceanelorsunt mai bine cunoscute. Extraordinarul impact pe care apele oceanuluiplanetar îl au asupra climei şi a răspândirii vieţii pe pământ esteevident. În urmă cu mai mult de trei miliarde de […]
Studiul diversităţii vieţuitoarelor şi cel al evoluţiei lor globale seaflă încă şi astăzi, din păcate, la primii paşi. Astfel, în timp ce înjur de şapte sute de mii de specii au fost descrise, estimărilenumărului de specii prezente pe Pământ oscilează între cinci milioane şio sută de milioane. Ne-am străduit, în lucrarea aceasta, să nu abuzăm […]
Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizată pe cincicontinente, se declară adepţi ai islamului şi consideră Coranul izvorulcredinţei lor şi al preceptelor fundamentale ale practicii religioase,dar şi al regulilor de comportament ce ghidează viaţa lor morala,socială şi uneori politică. Din acest motiv, apartenenţa la o credinţăşi la tradiţii comune, afirmate cu mai multă sau mai […]
Globalizarea desemnează ansamblul fenomenelor ce rezultă din deschidereacrescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri străine. Căutarea decătre întreprinderi a celor mai bune oportunităţi de profit, organizareade producţii la nivel global şi rapiditatea de circulaţie a informaţieistimulează schimburile între naţiuni. În acest din urma caz se vorbeştedespre globalizare financiară. Grupurile gigant precum Ford, Coca-Colasau IBM sunt […]
Clima influenţează viaţa pe pământ a faunei şi a florei şi, pe termenlung, modelează formele de relief. Frigul, căldura, ploaia, seceta,vântul condiţionează ritmul de viaţă al omului, influenţează hrana,modul de a te îmbrăca, habitatul şi deplasările pe glob ale fiecăruiadintre noi. Societatea modernă pare sa uite importanta climei sidezvolta tehnologii prin care se urmăreşte înlăturarea […]
Această carte începe cu un capitol intitulat Bătăliile apei. Seabordează în primul rând luptele pe care le duc femeile şi bărbaţiipentru apă, dar şi împotriva ei, în ţările unde aceasta reprezintăuneori un pericol de temut. Bătăliile apei se desfăşoară şi deasupraoamenilor, în atmosferă: acolo se opun unele altora vânturi puternice şiregulate care se ciocnesc pe […]
Fenomenele naturale sunt uneori o sursă de încântare: eclipsele, stelelecăzătoare, aurorele boreale şi cascadele vertiginoase sunt fascinante.Totodată, însă, ele pot genera şi o teamă justificată pe deplin,găsindu-se la originea catastrofelor naturale. Dovada cicloanele,valurile seismice, erupţiile vulcanice, recentele inundaţii din Europasau din Bangladesh. Incapabil să stăpânească aceste evenimente, omul lepoate totuşi influenţa. Conform ultimelor previziuni ale […]
O carte inedită pentru toţi cei interesaţi să descopere elementeleuniversului. Ea conţine două cărţi într-una singură, pe care le poţiciti pe rând sau în paralel. Eşti invitat să urmăreşti relatarea uneicălătorii de la marginea universului spre centrul atomului, ca apoi,întorcând cartea, să refaci drumul în sens invers. Vei găsi, după cumalegi, o relatare poetică sau […]
O enciclopedie pentru tineri care vă dezvăluie care au fost primelefiinţe apărute pe pământ, cum se reproduc plantele, după ce recunoaştemo insectă, care este singurul mamifer zburător şi multe altele.Cititorul va găsi, de asemenea, date biografice despre mariinaturalişti, recorduri, ca şi ciudăţenii legate de existenţa plantelorşi animalelor.
Bestseller New York Times, Wall Street Journal şi USA Today, aleasă deAmazon „Cea mai buna carte business“ a anului 2015, lucrarea X-Cybereste scrisă de unul dintre liderii de marcă în domeniul securităţiiglobale, Marc Goodman. Cum atacă hackerii? Cum folosesc unele ţăritehnologiile avansate împotriva noastră, făcându-ne astfel vulnerabilimai mult decât am putea crede? X-Cyber: viitorul începe […]
AI VRUT VACANŢĂ, STILTON? Dar cine m-a făcut să plec la Puerto Catorcio? E o vacanţă groaznică: urmărit de rechini şi gândaci, îmi ard botul la soare, trebuie să mă arunc cu paraşuta şi să fac căţărat liber… Sfântă mozzarella, nu ştiu când o să ajung acasă să mă odihnesc!
Un manual auxiliar ce poate fi utilizat de-a lungul întregului cursliceal, destinat studiului interdisciplinar limba engleză-artă(dramaturgie) realizat conform cerinţelor curriculare, manualulexplorează genuri dramatice prin mijloace specifice analizei literare şiteatrale. Manualul, aprobat de Ministerul Educaţiei şi cercetării, esteînsoţit de un CD cu muzică adecvată temelor propuse, şi de un ghid alprofesorului.
Hal Rifkind revine în cel de-al doilea volum al seriei semnate de L.A.Campbell. De această dată, Hal merge… în tabără! Cu toate că urăşteistoria, tatăl lui îl înscrie în tabăra de… istorie! Înţesat defotografii şi desene, jurnalul lui Hal înfăţişează aventurile acestuiaîn tabăra Jamestown, un loc neschimbat de mai bine de patru secole. Vafi nevoit […]
Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizată pe cincicontinente, se declară adepţi ai islamului şi consideră Coranul izvorulcredinţei lor şi al preceptelor fundamentale ale practicii religioase,dar şi al regulilor de comportament ce ghidează viaţa lor morala,socială şi uneori politică. Din acest motiv, apartenenţa la o credinţăşi la tradiţii comune, afirmate cu mai multă sau mai […]
Clubul Clepsidrelor este genul acela de carte care te suprinde plăcut.Sinopsisul sună interesant, dar pare că îţi promite o carte poliţistăclasică. Când ajungi să o citeşti realizezi că este mult mai mult deatât. Este ficţiune istorică, dar are mister şi acţiune din plin. Frankie este o jurnalistă care vrea să îi dovedească şefului ei că […]