Cartea Străinul din oglindă transpune cititorul în lumea unui medic de familie respectat dintr-un oraș de provincie, de la activitatea în cabinetul în care intră tot felul de oameni, din toate categoriile sociale, la viaţa sa monotonă, lipsită aproape de orice interacţiune și până la trăirile și gândurile cele mai intime ale acestuia. Dedicat profesiei, loial pacienţilor și supus actelor administrative care se tot înmulţesc, medicul Dinu Simionescu trăiește între extreme: cabinetul medical ‒ unde este mereu agitaţie, cele două asistente certăreţe, oameni care vin la doctor doar atunci când sunt foarte bolnavi și care nu înţeleg mare lucru din diagnostice ‒ și singurătatea vieţii sale private în care nu are cu cine împărtăși nici măcar bucuria Crăciunului. De la un timp însă, i se alătură un „străin", ce-i seamănă atât de mult, dar pe al cărui chip se văd semnele anilor trecuţi. L-a descoperit într- o dimineaţă, în oglindă.
„Culegerea de eseuri sociale, politice şi istorice îndârdora verii, dar şi a războiului din Ucraina, unul cetinde să devină nu numai permanent, ci şi mondial, dacăe să-l luam in serios pe Dmitri Medvedev… De vreo doiani nu fac altceva decât să aştern pe hârtie temerile şispaimele mele, frământările şi obsesiile, atent să nuscap cumva vreun […]
Se estimează că, anual, între optzeci și nouăzeci de milioane de copiiprimesc un set LEGO și până la zece milioane de adulți își cumpără unulpentru ei. LEGO este însă mai mult decât un număr copleșitor de cărămizidin plastic ce pot fi asamblate în nenumărate moduri, este o viziunedespre ceea ce înseamnă jocul pentru omenire.Folosind documente […]
În iunie 1934, André şi Clara Malraux călătoresc din nou. Nici un romanal lui Malraux nu se petrece în Franţa, în afară de câteva capitole dinultima sa carte, Les Noyers de l’Altenburg. De la obţinerea PremiuluiGoncourt pentru Condiţia umană, în 1933, şi în pofida unei experienţe înYemen în căutarea regatului reginei din Saba, la începutul […]
MARIA MONTESSORI s-a născut la Chiaravalle (Italia) în anul 1870. A fosteducatoare, medic, neuropsihiatru pediatric și om de știință italian.Esterenumită la nivel internațional pentru metoda de educație care îi poartănumele, adoptată și astăzi în mii de școli din întreaga lume. La ovârstăfragedă, Montessori s-a înscris la cursuri la o școală tehnică pentrubăieți,cu speranța de a […]
0,00 din 5 stele
Încarc...
37,00 RON
Notice: Undefined offset: 0 in /home/raobooks/public_html/wp-content/themes/rao/template-parts/content-books-slide.php on line 70
“Zece ani răi” este o carte despre condamnarea lui Dan Voiculescu, ocarte despre războiul de un deceniu dintre Băsescu şi Voiculescu. Este ocarte despre sistemul represiv creat de Traian Băsescu în timpul celordouă mandate de preşedinte. Este o carte despre politicieni, procurori,judecători, şefi ai serviciilor secrete şi oameni de afaceri. Şi, pentrucă orice sistem represiv […]
Scrisă de-a lungul tumultuoasei dar triumfătoarei perioade a anilor dedupă război în care America s-a impus ca putere mondială, IRONIAISTORIEI AMERICANE este la fel de relevantă astăzi precum a fostîntotdeauna. Citată de către politicieni foarte diferiţi, aşa cum sunt,de exemplu, Hillary Clinton şi John McCain, capodopera lui Niebuhrasupra incongruenţei dintre idealurile personale şi realitatea politicăeste, […]
Cartea de faţă, o mini-biografie a lui Gabriel Garcia Márquez, povestităde prietenul său cel mai bun, scriitorul și jurnalistul Plinio ApuleyoMendoza, este o incursiune plină de viață și de scene autentice în viațași opera acestuia, de la student sărac la Drept, la scriitor consacrat.Plinio Apuleyo Mendoza povestește că, uneori, Gabriel García Márquez,romancierul idolatrizat de milioane […]
Frontierele şi graniţele par de domeniul trecutului într-o Românieeuroatlantică. Însă trecutul este cel care a trasat pe harta emoţionalăa românilor câteva frontiere dureroase. O parte însemnată a populaţieiromâneşti de peste graniţe se află în Ucraina şi Republica Moldova,state care nu sunt membre ale instituţiilor euroatlantice. În cele douăţări, criteriile de multiculturalism şi drepturile minoritare sunt,deocamdată, […]
„Abia după ce m-am așternut să scriu cartea aceasta, am descoperit că,fără să vreau, obsesia literaturii realist-socialiste, unde pivotul eeroul tipic, e îndeplinită aici, cum veţi vedea, cu vârf și îndesat:antecedentele profesionale meseriei de realizator, prezenţa sau absenţascrupulelor în transformarea numelui în renume, nevroza − ca boalăprofesională a teleastului −, avatarurile cenzurii și ale autocenzuriietc., […]
“Bătălia pentru NATO” este nu doar istoria aderării României la cea maiputernică alianţă militară a istoriei, ci şi sinteza unei perioade decumpană din istoria naţională. În acele momente, atât omul obişnuit, câtşi cei care controlau destinele ţării ezitau între mai multe opţiuni deviitor, presaţi de prezent şi de trecutul recent. Istoria aderării laorganizaţiile transnaţionale occidentale […]