Rămas orfan încă din copilărie, Philip Ashley este crescut de Ambrose, vărul său mai vârstnic. Dar liniştea îi este spulberată de plecarea lui Ambrose într-o călătorie la Florenţa, unde, contrar tuturor aşteptărilor, acesta se va îndrăgosti nebuneşte, iar apoi se va căsători. Însă, nu după mult timp, va muri. Curând, tânăra văduvă Rachel, verişoara lui Philip, vine în Anglia, iar Philip este irezistibil atras de frumoasa şi misterioasa lui verişoară. Deşi s-ar putea ca ea să fi fost implicată în moartea suspectă a lui Ambrose...
Castelul întruchipează imposibilitatea omului de a descifrasensulexistenţei sale civice.K.,personajul principal, încearcă să-şi întâlnească angajatorul, învederea preluării postului proaspăt obţinut.Un lucru cât se poate deobişnuit, s-ar spune.În lumina acestei motivaţii, limbajul lui Kafkaeste simplu şi sobru, contrastând cu peripeţiile declanşate de o dorinţăcât se poate de banală, dar a cărei realizare depinde întru totul decastel.Interferenţa permanentă […]
Seria de autor Montherlant debuteaza cu celebra tetralogie romanesca dincare fac parte: Fetele, 1936; Indurare pentru femei, 1936;Demonulbinelui, 1937; Leproasele, 1939. Desi alcatuiesc un tot: aceeasiactiune, acelasi personaj principal, romanele isi vor pastraindependenta, urmind a fi publicate succesiv. In primul volum altetralogiei – Fetele – este atacata nu femeia in sine, ci idolarizareafemeii, situatia privilegiata […]
Gerhard Meier (născut în 1917) este marele artist al literaturiielveţiene şi face parte dintre cei mai importanţi scriitori ailiteraturii universale contemporane. Tărâmul vânturilor, al cincilearoman al său, povesteşte, într-un limbaj de o muzicalitate aparte,despre lumea poeziei lui Meier, despre Amrain, mica localitate dinElveţia unde eroul cărţii, Rudolf Bindschädler, îşi aminteşte deprietenul său trecut în nefiinţă, […]
IUBESC ACEASTA POVESTE, EMOTIONANTA SI LACATUITA CU MESTESUG, PENTRU OMENESCUL CE RAZBTE DIN FIECARE PAGINA A EI. GASESC IN EA SIMTAMINTE PE CARE LE-AM TRAIT EU INSUMI IN VREMEA COPILARIEI SI PE CARE LE-AM PIERDUT SI APOI MAI SINT CELE DOUA SCENE DE DRAGOSTE: ELEAU DEVENIT DE-ACUM INTIMPLARI DIN PROPRIA MEA VIATA STEFAN ZWEIG
CU IRONIA SA PLINA DE RAFINAMENT, CU INEGALABILA SA MAIESTRIE ARTISTICA, THOMAS MANN IMAGINEAZA O POSIBILA INTILNIRE INTRE IUBITA DIN TINERETE A LUI GOETHE, NEUITATA LOTTE A LUI WERTHER, SI CEL CARE, CINCIZECI DE ANI MAI TIRZIU, DEVENISE PATRIARHUL LITERATURII GERMANE. CITA EMOTIE REPRIMATA, CITE SENTIMENTE CONTRADICTORII, CE JOCUI SUBTILE CU MITURILE UNEI EPOCI INCAP […]
ULTIMUL ROMAN SCRIS DE VIRGINIA WOOLF INAINTE DE A-SI PUNE CAPAT ZILELOR. O NARATIUNE SIMPLA, CU PROFUNDE IMPLICATII FILOZOFICE. O TRUPA DE ACTORI AMENAJEAZA O SCENA PENTRU PIESA LOR DE TEATRU. PROTAGONISTII TREBUIE SA-SI SCHIMBE INTRUNA COSTUMELEPENTRU A SUGERA SUCCESIUNEA EPOCILOR. DAR, CUM NU EXISTA DECIT PREZENTUL, ISTORIA ESTE NEGATA. DECI PIESA NU EXISTA, SCENA […]
Considerat a fi capodopera Virginiei Woolf, acest roman urmăreştevieţile a şase personaje din copilărie şi până la vârsta senectuţii,prezentate în serii alternative de monologuri interioare. Romanulexplorează posibilitatea de comunicare şi dragostea dintre indivizi înfaţa încercărilor vieţii, dar şi a morţii.
PROCESUL LUI KAFKA ESTE DEJA UNUL DINTRE TEXTELE CLASICE ALE LITERATURII ABSURDULUI. UNIVERSUL IN CARE JOSEF K. TRAIESTE ESTE UNUL AL LIBERTATILOR LIMITATE, AL AGRESIUNILOR VAGI, ABIA PERCEPUTE, DAR GENERATOARE DE ANXIETATE SI PSIHOZA. PERSONAJUL PRINCIPAL ESTE UN POTENTIAL ALTER EGO AL FIECARUIA DINTRE NOI.
CEL CARE CUNOASTE INFINITELE SCRUPULE CE-L TORTURAU PE KAFKA IN PREAJMA PUBLICARII VREUNEI LUCRARI PROPRII VA STI SA APRECIEZE LA JUSTA VALOARE ACEST VOLUM CARE CUPRINDE NUMAI TEXTE CARE POARTA GIRUL AUTORULUI. CITITORUL VA INTILNI AICI POVESTIRI ATIT DE FAIMOASECA METAMORFOZA SAU COLONIA PENITENCIARA, DAR SI TEXTE CARE APAR PRIMA DATA IN LIMBA ROMANA.
Încă din adolescenţă,Montherlant a fost fascinat de coride, pe care le-adescoperit în cursul unei vacanţe petrecute în Spania. Îl redescoperimîn Oamenii coridelor pe Alban de Bricoule. În coride, naratorul nu vededoar dovada tragică a omului care înfruntă moartea, ci o adevăratăceremonie, un sacrificiu sângeros moştenit din vechile religii.