Castelul întruchipează imposibilitatea omului de a descifrasensul
existenţei sale civice.
K.,personajul principal, încearcă să-şi întâlnească angajatorul, în
vederea preluării postului proaspăt obţinut.Un lucru cât se poate de
obişnuit, s-ar spune.În lumina acestei motivaţii, limbajul lui Kafka
este simplu şi sobru, contrastând cu peripeţiile declanşate de o dorinţă
cât se poate de banală, dar a cărei realizare depinde întru totul de
castel.
Interferenţa permanentă dintre raţional şi iraţional, dintre
fragilitatea individului şi violenţa exercitată asupra sa de acea ordine
osificată, absconsă şi ostilă(reprezentată de castel), cu trimiteri la
absurditatea birocratismului şi la absenţa oricărei comprehensiuni între
personaje(fără a ne afla însă pe tărâmul literaturii absurdului),
dezvăluie cititorului imaginea unui scriitor împătimit de tragismul
singurătăţii ultragiate.
Unul dintre marii clasici ai prozei neclasice prin excelenţă.