Calico Joe

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
Adaugă la favoriteAdăugat la favorite
Imprimă acest articol   Imprimă acest articol
Cartea este prezentă în formatele:
Biblioteca Rao
Calico Joe este un roman altfel. John Grisham este deja cunoscut pentru
thrillerele sale juridice. Dar mie îmi place să descopăr cărțile care îl
scot din zona lui de confort. Se descurcă foarte bine și la acestea.
Deși am citit cele mai noi romane scrise de el, îmi place să mă întorc
și la cele publicate în anii anteriori. Pot aprecia evoluția scrierilor
sale, pot să îmi formez o opinie mai amplă despre toate subiectele pe
care el le abordează.

John Grisham și un roman despre baseball? Nu aș fi zis. Dar a făcut o
treabă bună, a îmbinat elemente reale cu elemente ficționale și a adus
în fața cititorilor o poveste emoționantă despre trecut, iertare, tați
și fii. Dacă mă întrebați pe mine, a fost prea scurtă pentru persoana
emotivă din mine. Mi-ar fi plăcut să mai stau puțin în compania
personajelor, mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult acces în copilăria lui
Paul Tracey. Autorul avea destul material pentru o dramă de familie. Mai
ales că povestea menționată aici ajunge să fie drama unei națiuni.
Calico Joe - o poveste emoționantă Sunt sigură că primele pagini ale
romanului au mai multă importanță pentru iubitorii și cunoscătorii
baseball-ului. Eu m-am cam pierdut puțin printre termeni, echipe,
detalii și nume de jucători. Dar mă așteptam la asta de la Grisham.
Mereu își pregătește terenul, echipa fomată din personaje și abia după
aceea iese la atac. Și aici mă refer la cel emoțional. După cum am spus
mai sus, exista teren propice pentru un roman mai stufos. Dar cred că
autorul a vrut să ne păstreze atenția focusată pe altceva. În jocul
imaginat de el, accentul nu cade pe Peter Tracey. Accentul cade pe
greșelile tatălui acestuia și pe cel supranumit Calico Joe, omul care
avea potențial de legendă.

Peter Tracey era fiul unui jucător de baseball. Nu toți copiii de vârsta
lui se puteau lăuda cu asta. Și poate că s-ar fi mândrit cu tatăl lui.
Dar singura calitate a acestuia era jocul de baseball, și nici aceasta
tot timpul. Warren Tracey este un om rău, crud și invidios. Nu suporta
să aibă egal în inima fiului său, nu suporta jucătorii care se puteau
evidenția mai mult decât el. Warren era un om violent acasă, oferea prea
puține cuvinte bune și compania lui era sinonimă cu bătaia. Pe teren,
Warren s-ar fi putut remarca. Dar invidia lui dădea naștere unui
monstru. Și asta condamnă pentru totdeauna o legendă.

Iertarea, trecutul și lecția de viață. Din fericire, mama lui Peter fuge
la timp de lângă soțul violent. Dar numele Tracey îi va urmări multă
vreme...

Chiar dacă Peter este astăzi tată la rândul său, nu poate trece peste un
incident din trecut. Nu era de datoria lui să își împingă tatăl să își
ceară iertare, dar simțea că asta este obligația lui morală. Era un
lucru aproape imposibil de realizat, dar i-o datora celui în umbra
căruia își lansase visurile din copilărie: Calico Joe, omul a cărui
viața fusese definitiv schimbată de Warren Tracey.

Va reuși? Va putea să facă pace între trecut și prezent?

Rămâne să descoperiți voi, asta dacă nu ați citit deja cartea.

Calico Joe este cartea care întărește sintagma: „esențele tari se țin în
sticluțele mici". Este un roman care se parcurge ușor, care emoționează
publicul și care are capacitatea de a înscrie un punct direct în inima
cititorului.

Recomand!

Calico Joe a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărat de aici.



PREZENTAREA TITLULUI



Un roman surprinzător şi emoţionant despre taţi şi fii, despre iertare
şi izbăvire în lumea baseballului profesionist american.

În vara lui 1973 Joe Castle era băiatul-minune al baseballului, cel mai
bun jucător începător pe care l-a văzut cineva. Puştiul din Calico Rock,
Arkansas, i-a uimit pe fanii echipei Cubs reuşind home run după home
run, salutând politicos publicul pe măsură ce spulbera toate recordurile
debutanţilor.
Calico Joe a devenit curând idolul tuturor iubitorilor de baseball din
America, inclusiv a lui Paul Tracy, fiul unui jucător puternic, dar
petrecăreţ de la Mets. În ziua în care Warren Tracey îl întâlneşte în
sfârşit pe Calico Joe, Paul se află în tribune, susţinându-şi idolul,
dar şi pe tatăl său. Apoi Warren aruncă o minge care avea să le schimbe
vieţile pentru totdeauna.
ISBN:
9786066094962
Nr. Pagini:
180
Apariție:
S-ar putea să-ți placă și...
Anul tau perfect partea a doua

Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an,Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anulperfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tippedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, sebazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţanoastră.

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
38,04 RON
Charlotte Lucas
DRAMA
Prima iubire

Prima iubire ne aduce în prim-plan drama unei familii ce se confruntă cumoartea fiicei celei mari, Margaret. Acţiunea cărţii se întinde peperioada teribilei veri când se petrece tragedia şi o are ca personajprincipal pe Nico, sora mai mică, rămasă în viaţă. Nico este oadolescentă de 13 ani care se confruntă cu durerea, cu depresia,ajungând la […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
16,72 RON
Francine Prose
DRAMA
Tara de cobai

“Cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe Marian Nazat, l-am citit curegularitate în paginile Jurnalului Naţional. Nu aveam nici o îndoialăcă mă aflam în faţa uneia din cele mai talentate şi mai cinstite condeiedin presa noastră atât de tribalizată şi de lipsită de gazetari care săaibă respect nu numai pentru adevăr, ci şi pentru […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
37,00 RON
Marian Nazat
DRAMA
Singuratatea marilor

„– Manuela, ce rămâne despuiat şi părăsit ori încotro am lua-o, oricâtam rătăci între punctele cardinale? Luciul mărilor şi al oceanelor.Pustia apei, care e cea mai tristă, în infinita şi inutila eiseninătate. Ea rămâne mediul planetar etern nelocuit de om. Cu aceastăgoliciune lichidă mă asemui eu. Cu singurătatea mărilor. Unde nu vezinimic altceva decât mutele […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
36,99 RON
Dumitru Popescu
DRAMA
Mesagerul

Faceţi cunoştinţă cu Ed Kennedy – şofer de taxi, jucător prost de cărţişi nepriceput la sex. Locuieşte într-o cocioabă, împarte cafeaua cucâinele său, Portarul, şi e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey. Viaţalui este marcată de o rutină paşnică şi de incompetent – asta până cândnimereşte din greşeală în plin jaf bancar. Atunci apare şi şansa […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
38,05 RON
Markus Zusak
DRAMA
Perechea dragoste, perechea moarte

În 30 octombrie 2015, un incendiu a mistuit un club de noapte dinBucureşti. Urmare a acestei tragedii, vieţile a 64 de tineri s-auîncheiat în mod dramatic. Printre cei morţi s-a aflat şi Valentina, otânără în vârstă de 28 de ani. Ea era perechea lui Răzvan, un băiat carea reuşit să supravieţuiască incendiului. Suferinţa iubitului ei […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
42,28 RON
Flaviu George Predescu
DRAMA
Anul tau perfect

Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an,Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anulperfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tippedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, sebazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţanoastră.

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
20,92 RON
Charlotte Lucas
DRAMA
Straniile si minunatele amaraciuni ale Avei Lavender

O carte despre ce înseamnă să te naşti cu o inimă care este tragic deumană. Generaţii întregi ale familiei Roux au învăţat lecţia asta cu greu. Cădragostea îţi ia minţile. Se părea chiar că dragostea nebunească era undrept din născare al familiei, ceea ce arunca o umbră întunecată asupracelor mai recente progenituri ale familiei: gemenii […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
42,28 RON
Leslye Walton
DRAMA
Plătești în siguranță
Cumperi în câțiva pași simpli
Livrare rapidă

Ți-ai uitat parola?