"Nimeni, până la Augustin Buzura, şi nici după el, nu a sondat atât de adânc şi cu atâta curaj estetic abisurile şi amploarea ravagiilor dedublării şi ambivalenţei fiinţei într-o lume ea însăşi purtând pecetea unei psihopatii generalizate. Proba acestui curaj este, în primul rând, construirea întregului roman pe suportul unui personaj atât de ambiguu cum este Ioana Olaru. Prudent şi subtil, cu acea prudenţă a romancierului veritabil, pentru care personajele nu sunt marionete mânuite mai mult sau mai puţin abil, ci hieroglife ale misterelor existenţei, Augustin Buzura nu pune nici un diagnostic. Dar nici nu elimină semnele şi indiciile care fac din patologia ambiguităţii şi a ambivalenţei autentica temă a romanului său." Mircea Iorgulescu
"Insolitul acestui roman este dat de nivelul paroxistic la care este împinsă arta prin presiunea nemaiîntâlnită a realului. Astăzi este greu de închipuit la ce riscuri etice, estetice, dar şi existenţiale se expunea un scriitor ce literaturiza imediatul ajuns la un nivel inimaginabil de absurd." Nicoleta Sălcudeanu
Elev eminent în ultimul an la Scoala Militară de Ofiţeri Activi aMinisterului de Interne de la Băneasa, Dúşan Panait primeşte, în urmacutremurului din 4 martie 1977, misiunea dificilă de a păzi ruineleblocului Scala şi de a supraveghea ca documentele şi valorile găsite subdărâmături să fie predate organelor în drept. Ajuns asasin plătit,reuşeşte, în urma unor […]
„– Manuela, ce rămâne despuiat şi părăsit ori încotro am lua-o, oricâtam rătăci între punctele cardinale? Luciul mărilor şi al oceanelor.Pustia apei, care e cea mai tristă, în infinita şi inutila eiseninătate. Ea rămâne mediul planetar etern nelocuit de om. Cu aceastăgoliciune lichidă mă asemui eu. Cu singurătatea mărilor. Unde nu vezinimic altceva decât mutele […]
Este anul 1939. Germania nazistă.Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru,şi va deveni chiar mai ocupată.Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor sălocuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl luiLiesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar […]
Povestea lui Edgar Sawtelle nu este doar povestea unui băiat diferit.Povestea lui Edgar Sawtelle este o lecție amară de viață, din careoricine poate învăța ceva. Trebuie doar să știi să privești dincolo deaparențe. Așa cum încearcă să facă și Edgar, un băiat născut mut,problemă pentru care nimeni nu are nicio soluție sau explicație. Totuși,în ciuda […]
ABSENTII de Augustin Buzura“Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca uncombatant de forţă. Primul sau roman, “Absenţii”, publicat în 1970,produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă exploziede libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altăexplozie îi răspunde – de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge lacititori. La nici […]
“Nu am citit – şi nici nu cred că există – vreun roman apărut în Româniacomunistă mai subversiv la adresa regimului totalitar decât Drumulcenuşii de Augustin Buzura. Termenul însuşi de subversiv riscă să parănepotrivit în acest caz, căci subversivitatea presupune ascundere,evitarea confruntării directe, subminare prin aluzie şi oblicitateeventual ironică. Or, ceea ce uimeşte în paginile […]
Vara anului 1969. Evie, o adolescentă în vârstă de 14 ani, duce o viaţăanostă, într-un orăşel de provincie din America, şi se străduieşte dinrăsputeri să le câştige atenţia părinţilor, care abia au divorţat. Totulse schimbă însă pentru ea atunci când o întâlneşte pe misterioasaSuzanne. Aceasta o atrage pe adolescenta în căutare de senzaţii tari înlumea […]
Elaborând o genială ţesătură plăsmuită din legende de familie, suferinţăşi iubire, Tea Obreht – desemnată de The New Yorker cea mai tânărădintre cei mai buni douăzeci de scriitori americani de până în patruzecide ani – a construit un roman nemuritor impunându-se drept unul dintrecei mai vibranţi şi originali autori ai generaţiei sale.Într-o ţară din Balcani, […]
O enciclopedie care răspunde la numeroase întrebări pe care tinerii şile pot pune în legătură cu un subiect atât de vast cum este muzica: dece se spune ca pianul este “regele” instrumentelor, ce sunt o sonată, unconcert, o simfonie, o operă, care sunt marii compozitori romantici saucei ai secolului XX etc.
Ce sunt hieroglifele şi cine le-a descifrat? Ce fel de popor erau vechiiegipteni? De unde ştim cum trăiau egiptenii? Ce este o mastaba? Auexistat piramide şi în America? Cât de înalte sunt piramidele aztecilor?Există şi piramide moderne? Acum aproape5 000 de ani s-a construit prima piramidă egipteană? Un monument funerarimens, din piatră, pentru un faraon. […]
Citind această mică enciclopedie,copiii vor descoperi lumea ştiinţei,vor înţelege ce este electricitatea, mişcarea, sunetele, lumina,culorile şi vor putea face singuri experienţe simple şi uimitoare.
“Nu am citit – şi nici nu cred că există – vreun roman apărut în Româniacomunistă mai subversiv la adresa regimului totalitar decât Drumulcenuşii de Augustin Buzura. Termenul însuşi de subversiv riscă să parănepotrivit în acest caz, căci subversivitatea presupune ascundere,evitarea confruntării directe, subminare prin aluzie şi oblicitateeventual ironică. Or, ceea ce uimeşte în paginile […]
Garzi! Garzi! este a opta carte din seria lumea disc – cea mai amuzantaserie fantastica a tuturor timpurilor. Aici s-au dus dragonii. Zac…Nici morti, nici adormiti, ci doar inactivi. Si, desi spatiul pe care ilocupa nu este unul normal, cu toate acestea sunt bine inghesuiti. Te-arputea face sa te gandesti la o cutie de sardele, […]